Cei
care plângeau după Audi RS4 au acum motive de bucurie, spiritul său
va merge mai departe prin versiunea Audi RS5. Iniţial am intuit
bine că propulsorul de 4.2 litri V8 a „focoasei” berline îşi va
continua carieră şi pentru a ţine pasul cu vremurile
dezvoltă acum 450 CP şi un cuplu de 430 Nm. Fiind
o sportivă pur sânge, motorul aspirat îşi atinge maximul foarte sus
în ture, apogeul puterii fiind livrat la 8.250 rpm, iar cuplul are
valorile de vârf între 4.000 rpm şi 6.000 rpm.
Din arsenalul acestui model nu putea lipsi transmisia cu dublu
ambreiaj S-Tronic – manuală nu există însă – şi bineînţeles
emblematica tracţiune Quattro, omniprezentă în ADN-ul modelelor RS.
Iar acest ingredient are cu siguranţă rolul diferenţiator în duelul
cu rivalul BMW M3, facilitând, pe hârtie, performanţe mai bune
decât ale rivalului bavarez, şi având o capacitate largă de
a varia distribuţia cuplului către cele două punţi, de la 70/30
până la 15/85. Pentru a îmbunătăţi manevrabilitatea lui
RS5, ca opţional, se poate comanda un diferenţial pentru puntea
spate, acest model anunţându-se foarte delicios pentru cei care vor
maximul de performanţe.
Este
mai greu decât BMW M3, cântărind 1.725 kg, dar nu îndeajuns încât
să fie penalizat în faţa bavarezei care are 1.655 kg. Astfel
Audi RS5 atinge 100 km/h în 4,6 secunde şi o
viteze maximă limitată de 250 km/h. Pentru cei care vor mai mult
Audi poate înlătura parţial cenzura şi astfel se va ajunge la o
viteză maximă de 280 km/h. Reversul medaliei nu este un consum
obscen, ba din contră acest model are un consum mediu
declarat de 10,8 litri la 100 km. Dar probabil cei care
vor să îl atingă şi au cumpărat degeaba acest model. Apropo de
asta, preţul anunţat pentru Europa va fi de 77.700 de euro, sumă
care îl face o ofertă corectă.
Nu întâmplător am lăsat designul la urmă, acordând întâi
performanţei dreptul la replică. Acestui model poate, îi lipseşte
bombeul de pe capotă şi plafonul de fibră de carbon, dar
recuperează prin prizele uriaşe, eleronul ştrengăresc care
se ridică la 80 km/h, evacuările uriaşe şi bosajele uşor
bombate. Nuanţele disponibile vor fi în număr de 8 şi de
asemenea se pot comanda elemente ale caroseriei din fibră de
carbon. Interiorul combină rigurozitatea germană ireproşabilă cu
scaunele sport profilate proeminent. Lansarea va fi la Geneva, dar
noi aşteptăm primele dueluri între acest model şi rivalii
tradiţionali.