Audi Q3 – informaţiile oficiale cu noul Audi Q3
După conceptul de acum patru ani
Audi Cross Coupe Quattro, prezentat în premieră mondială în
China, iată că la Salonul Auto Shanghai 2011 avem parte de
inaugurarea modelului de serie derivat din acel compact: noul Audi
Q3. Care nu aduce prea mari surprize nici faţă de Cross
Coupe Quattro, dar nici faţă de
schiţele oficiale prezentate cu puţină vreme în urmă.
DESIGN EXTERIOR
Primul lucru care se poate spune despre Audi Q3 este că
arată ca un
Audi Q5 intrat puţin la apă, cu o
alură o idee mai sporivă şi cu blocurile optice mizând pe
un stil mai agresiv. Partea frontală este dominată, după cum era de
aşteptat, de grila imensă, în formă de pentagon, mărginită de
faruri alungite şi care beneficiază de baghete cu LED-uri, cu un
puternic look high-tech.
În spate, regăsim aceeaşi decupare generoasă a hayonului
în partea laterală, cu integrarea stopurilor, la fel ca la Q5
sau
Audi Q7. Spre deosebire de fraţii mai mari,
stopurile lui Audi Q3 sunt mai fin creionate, spatele maşinii
inspirând destul de mult dinamism pentru un SUV atât de
compact.
Iar când spunem „compact”, cifrele vin să confirme
această afirmaţie: Q3 are o lungime de 4,39 metri, fiind cu 24 cm
mai scurt decât fratele Audi Q5, dar mai scurt chiar şi
decât principalul concurent
BMW X1 (4,45 metri) sau decât „vărul” de concern
Volkswagen Tiguan (4,43 metri). Totuşi, Q3 e mai mare cu 30 cm
decât
Mini Countryman, nefiind chiar un „gândac” de oraş.
În rest, Audi Q3 are o lăţime de 1,83 metri şi o
înălţime de 1,6 metri, fiind recomandat pentru traficul
urban. Coeficientul aerodinamic este unul bun pentru
segmentul său, fiind de 0,32. Bineînţeles, nu lipseşte din meniu
pachetul S-Line pentru personalizarea exteriorului maşinii, care
aduce tuşe suplimentare de eleganţă şi sportivitate.
SPAŢIU INTERIOR
Interiorul lui Audi Q3 este foarte tineresc şi sportiv,
detaşându-se de stilul mai sobru al lui Q5. Ambianţa
interioară din Q3 suferă modificări majore faţă de modelul de clasă
mică Audi A1, deşi era de aşteptat să avem mute similarităţi. Se
poate spune că Audi Q3 vine cu o filosofie proprie în ce priveşte
designul interior.
Volanul este sportiv, iar indicatoarele de bord arată
high-tech, mai ales datorită displayului dintre
vitezometru şi turometru. Gurile de ventilaţie nu sunt rotunde, ci
au o formă mai clasică, paralelipedică, integrându-se armonios în
designul general. În partea superioară a consolei regăsim un
display generos de 7 inch, care se pliază când maşina este
oprită.
Comenzile de pe consola centrală sunt judicios
împărţite, ergonomia fiind foarte bine studiată. În partea
superioară regăsim comenzile sistemului audio şi pentru navigaţie,
iar la baza consolei sunt butoanele pentru climatizarea automată.
Bineînţeles, aşa cum ne-a obişnuit Audi până acum, lumina
ambientală şi iluminarea butoanelor este roşie.
Versiunile superioare de echipare beneficiază de finisaje din
aluminiu, iar opţional sunt disponibile scaune sport sau diverse
tapiţerii din piele. Prima impresie este de o calitate
remarcabilă a materialelor şi asamblării, iar proiectanţii
promit că maşina beneficiază de foarte multe spaţii de depozitare
utile.
Portbagajul lui Audi Q3 are o valoare bună, de 460 de
litri în configuraţia cu 5 locuri, prin rabatarea
banchetei ajungându-se la 1.365 litri, suficient pentru a încărca
echipamente sportive în maşină. Valoarea ampatamentului încă nu a
fost comunicată, dar locul pentru pasagerii din spate pare cel
puţin suficient.
MOTORIZĂRI ŞI TEHNICĂ
Audi Q3 va fi lansat în vânzare cu două motoare pe
benzină şi unul TDI, ulterior urmând a fi oferit încă un
motor TDI. Toate motorizările beneficiază de injecţie directă,
turbocompresor, sistem start-stop şi sistem de recuperare a
energiei la frânare.
Versiunile pe benzină sunt echipate cu motorul 2.0 TFSI,
acesta fiind oferit în două variante de putere: 170 CP şi 211
CP. În cazul versiunii de top, Audi Q3 2.0 TFSI
accelerează de la 0 la 100 km/h în 6,9 secunde, iar viteza maximă
se cifrează la 230 km/h.
Dieselul 2.0 TDI oferit la lansare va avea o putere de
177 CP, iar versiunea care va apărea mai târziu va avea 140
CP. Acesta va oferi un consum mediu de 5,2 litri/100 km
(valoare valabilă pentru versiunea cu tracţiune faţă). Pentru toate
motorizările va fi disponibilă, evident, şi tracţiunea integrală
quattro, precum şi o cutie de viteze automată cu 7 trepte
S-Tronic.
Tot opţional va fi oferit şi sistemul Audi Drive Select,
cu patru programe (Comfort, Auto, Dynamic şi Efficiency),
prin selectarea acestora modificându-se răspunsul acceleraţiei şi
tăria direcţiei. Standard, Audi Q3 vine cu jante din aliaj de 16
inch, dar oferta de pe lista de opţiuni cuprinde jante de până la
19 inch, în timp ce pneurile au o rezistenţă redusă la frecare.
Garda la sol a lui Audi Q3 este de 17 cm, o valoare
satisfăcătoare pentru un SUV de categorie compactă, iar
sistemul de control al stabilităţii ESP beneficiază de o funcţie de
diferenţial electronic blocabil – în curbe, reglează distribuţia
cuplului între roţile aceleiaşi punţi. De asemenea, ESP-ul
beneficiază şi de o funcţie de asistenţă la tractarea rulotelor
(masa maximă remorcabilă fiind de 2 tone).
PREŢURI ŞI PRODUCŢIE
Noul Audi Q3 urmează să fie produs în fabrica Martorell (lângă
Barcelona, în Spania), iar lansarea în vânzare pe piaţa europeană
este prevăzută pentru vara acestui an. În Germania, preţul
de bază al lui Audi Q3 va fi de 29.900 euro, versiunile
standard fiind bine echipate, iar lista de opţionale anunţându-se
foarte lungă.
Concurentul principal, BMW X1, are un preţ de pornire în
Germania de 27.600 euro, iar modelul mai mare Audi Q5
porneşte de la 36.800 euro. Audi Q3 este situat mai bine ca preţ
chiar şi decât versiunea crossover Audi A4 Allroad, care în
Germania porneşte de la 37.350 euro.
Preţurile şi versiunile pentru România urmează să fie comunicate
în curând.