Audi A1 informaţii oficiale
a mai avut o tentativă de a face un automobil de clasă mică, Audi
A2, dar şi-au dorit să o dea uitării cât mai repede posibil. A
apărut în 2007 astfel proiectul Metroproject Quattro pe care l-au
prezentat oficial în Tokyo, dar care a trecut prin mai multe etape,
pentru ca germanii să fie siguri că nu mai dau chix ca şi cu
defunctul A2.
Întruchiparea
finală nu a pierdut însă specificaţiile şi nici farmecul
conceptului, având un gabarit similar şi aceeaşi ramă superioară a
caroseriei într-o culoare distinctă. Grila
s-a schimbat însă şi are forma puternică specifică a lui Audi A8.
Impresia de forţă este accentuată şi de farurile foarte
arcuite, cu o reţea incisivă de LED-uri care au lipsit până acum
din acest segment, majoritatea modelelor echivalente
mergând pe teme retro.
o lungime de 3.95 metri, acest model, deşi în multe rânduri a fost
aţintit către MINI Cooper, este mai lung chiar şi de cât Clubman,
având însă cam aceleaşi dimensiuni ca şi Citroen DS3, dar fiind mai
mic decât Alfa Romeo Mi.To. Acest segment devine astfel foarte
populat, dintr-o nişă marginalizată constructorii aţintindu-şi
atenţia spre aceleaşi public, ceea ne face să credem că nu toţi
pretendenţii vor supravieţui.
În
interior acest model , spre deosebire de concurenţă, mizează pe
calitatea materialelor în locul fanteziei. Formele nu sunt aşa de îndrăzneţe, A1 mergând
pe o sportivitate ceva mai sobră. Există însă şi detalii foarte
interesante cum ar fi comutatoarele sistemului de climatizare care
aduc cu cele de la R8.
Există însă
posibilităţi de personalizare suficiente pentru a face habitaclul
lui A1 un loc cât mai chic. La capitolul dotări interioare putem
aminti sistemul MMI în care sunt integrate toate funcţiile digitale
ale maşinii, plus un mod de iluminare a habitaclului foarte
elegant.
capotă motorizările hibride ale lui Metroproject au fost lăsate la
o parte, acest mic model având propulsoare mai realiste.
Motorul de bază va fi un TFSI de 1.2 litri ce dezvoltă 86
CP, iar în aşteptarea lui S1, propulsorul 1.4 TFSI
de 122 CP este vârful de gamă. Ceea ce înseamnă destul de
puţin, dacă luăm în considerare că rivalii au motorizări mai
viguroase oricum, fără să le luăm în calcul pe cele cu pretenţii de
hot hatch. Dinamic se va distanţa de verii săi Polo, Ibiza sau
Fabia, având un sistem ESP cu un mod mai permisiv Sport şi
diferenţial electronic pentru toate versiunile. Transmisia cu dublu
ambreiaj S Tronic va fi opţional pentru întreaga plajă de
plopulsoare.
În materie de
economie unitatea 1.6 TDI îşi spune cuvântul, cele două versiuni de
90, respectiv 105 CP în combinaţie cu masa de 1.045 kg şi sistemul
Stop&Start anunţându-se foarte cumpătate. Acest aspect cam
contrastează însă cu preţul, Audi A1 pornind de la 16.000
de euro. Mezinul Audi este printre cele mai scump modele
din clasă, fiind considerabil mai costisitor decât Citroen DS3
(15.400 euro), Alfa Romeo Mi.To. (15.200 euro) dar mai ieftin ecât
emancipatul MINI One (preţ de bază pe aceeaşi piaţă de 16.450
euro).