9 trucuri pentru a scădea consumul de carburant
Nu e neapărat nevoie să cumperi o maşină nouă pentru a-ţi reduce consumul de carburant în mod semnificativ. Trebuie doar să fii atent la anumite lucruri pe care le faci greşit şi să iei măsuri în consecinţă. Diferenţele pot fi foarte mari, chiar la aceeaşi maşină, în funcţie de modul în care se comportă şoferul, iar economiile pot depăşi 1-2.000 de lei anual, în funcţie de cât de mult mergi cu maşina.
Ca o idee de bază – automobilul tău consumă combustibil pentru a se se pune în mişcare. De ori de câte ori frânezi, tu iroseşti energia maşinii, ceea ce duce la risipă de carburant. Ideea de bază a unui condus economic este să fii nevoit să frânezi cât mai puţin, să pierzi cât mai puţin din energia maşinii. Asta nu înseamnă să dai peste lume pe stradă doar pentru a economisi carburant. Dar înseamnă să fii atent la următoarele lucruri:
1. Uşor cu pedala de acceleraţie
Prin „uşor” nu mă refer la a accelera ca şi când ai avea ouă sub pedala de acceleraţie, ci de a nu urca în viteză mai mult decât ai nevoie. În primul rând, trebuie să accelerezi susţinut, fără a pleca cu scrâşnet de roţi de la semafor, dar nici fără a te urni extrem de încet – nu vei economisi carburant dacă faci asta.
În al doilea rând, e bine să ştii că, dacă accelerezi de la 0 până la 60 km/h, vei consuma semnificativ mai mult decât dacă accelerezi doar până la 50 km/h! Cât de mult? Cu peste o treime mai mult, pentru o diferenţă insesizabilă de viteză! Deci, dacă viteza ta maximă în oraş va fi de 50 km/h, vei remarca o scădere sensibilă a consumului! La fel şi în afara oraşului – o reducere cu 10% a vitezei duce la o reducere sensibilă a consumului de carburant.
Şi de ce să accelerezi puternic, dacă oricum te vei opri la următorul semafor? Cu alte cuvinte, cu cât vei limita acceleraţia, cu atât consumul tău va fi mai mic. Şoferii din marile oraşe vestice merg în general cu 40-50 km/h, chiar şi dacă bulevardele sunt relativ libere. Noi suntem mai deştepţi şi ne înfigem cu 70-80 km/h până la următorul semafor. De ce?
2 Ţine motorul turat corect
Cel mai indicat mod de a folosi un motor atunci când dorim să avem rapoarte foarte bune consum/cost şi reparaţii/performanţe este utilizarea acestuia la limita minimă a regimului optim de turaţie. Ce înseamnă asta? Înseamnă să te obişnuieşti să schimbi treptele de viteză destul de repede în sus, fără a ţine motorul subturat (să înceapă să tremure), dar şi fără a-l tura excesiv.
Nu există o regulă general valabilă, pentru că zona „dulce” a fiecărui motor diferă de la o maşină la alta (în general oriunde între 1700 rpm şi un pic peste 2.500 rpm, în funcţie de o mulţime de factori – diesel / benzină / cilindree / motor aspirat sau cu turbină etc.). Trebuie să te înveţi să simţi această zonă, dar dacă vrei să vezi dacă mai poţi reduce consumul, poţi face următorul exerciţiu: încearcă să reduci conştient turaţia la care eşti obişnuit să schimbi, în trepte de câte 50 rpm şi vezi dacă mai ai loc de manevră – dacă motorul răspunde încă bine la turaţia la care este ţinut, atunci poţi păstra noul nivel mai coborât de turaţie. Dacă începe să dea semne că e subturat, revino pe palierul de turaţie de dinainte.
Majoritatea celor care consumă prea mult carburant îşi ţin motoarele prea turate, fără să fie conştienţi de asta. Bineînţeles, nu recomandăm rularea cu motorul subturat, să înceapă să tremure – vei da banii de carburant pe alte piese dacă faci des acest lucru.
3. Anticipează traficul
Acceleraţiile dese urmate de frânări determină creşterea consumului, nu doar pentru că motorul consumă mai mult carburant când accelerezi, dar mai ales pentru că, repet, toată energia acumulată se pierde prin frânarea ce are loc uneori la doar câteva secunde distanţă. Dacă vom reuşi să vedem dinainte ce se va întâmpla într-o anumită situaţie, de exemplu fiind atenţi la culoarea şi sincronizarea semafoarelor, nu vom mai accelera şi frâna atât de des şi vom păstra viteza de deplasare relativ constantă, deci motorul nu va fi nevoit să ardă carburant pentru a o transforma în forţă de acceleraţie.
Obişnuieşte-te să te uiţi departe în trafic. Ai plecat de la semafor, dar la 300 de metri în faţă ai un alt semafor care e pe roşu? Chiar are rost să ajungi la 60 de km/h pentru ca apoi să frânezi puternic, când poţi parcurge toată distanţa cu 40-50 km/h şi să încetineşti treptat, folosind frâna de motor? OK, poate ţi se va băga o altă maşină în faţă, dar atât timp cât nu te mişti totuşi ca un melc, vei avea mai multe beneficii decât neajunsuri. Dacă e trafic aglomerat, încearcă să faci un echilibru între viteza ta maximă şi nesimţiţii care vor să ţi se strecoare în faţă doar pentru a pune apoi frână cu putere. Şi, evident, nu fi tu nesimţitul ăla!
4. Păstrează distanţa
Deşi pare un sfat ciudat, păstrarea distanţei corecte faţă de maşina din faţă duce la scăderea consumului, în special în mediul urban. De ce? Pentru că, dacă laşi să treacă două-trei secunde între tine şi maşina din faţă, vei putea anticipa mult mai bine traficul (vezi pct. 3). Cu cât te vei înghesui mai tare în cel din faţă, cu atât mai des vei călca frâna şi vei pierde energia de mişcare deja acumulată. Pentru energia asta tu ai consumat deja carburant.
5. Foloseşte frâna de motor
Dacă anticipezi traficul şi păstrezi distanţa, vei folosi cu uşurinţă frâna de motor. Nu, atunci când te apropii de un semafor NU este bine să scoţi la punctul mort şi să calci frâna de serviciu. Dimpotrivă, frâna de motor ar trebui utilizată tot timpul, nu doar atunci când pe jos este zăpadă sau gheaţă, nu doar atunci când ne deplasăm în afara oraşului. Efectele utilizării frânei de motor nu se regăsesc doar la nivelul consumului de carburant, ci ele pot fi regăsite şi asupra eficienţei frânării şi a nivelului de uzură a plăcuţelor de frânare.
6. Mai uşor cu aerul condiţionat
Nu vrem să spunem să mergi fără aer condiţionat, asta ar fi o prostie, în special în toiul verii. Dar, atât timp cât nu e nevoie de el, e mai bine să foloseşti doar ventilaţia maşinii, pe cât posibil. Pentru a reuşi asta, dacă ai cum, parchează-ţi maşina la umbră, sau, dacă ai parcat-o în plin soare, încearcă mai întâi să faci să iasă aerul fierbinte mergând un pic cu toate geamurile deschise, şi abia apoi să dai drumul la aerul condiţionat.
Ţine minte că, în funcţie de motor, aerul condiţionat poate mări consumul cu 10-20%. Nu trebuie să-ţi sacrifici confortul, dar nici să-l laşi să meargă degeaba atunci când nu e neapărată nevoie de el. Apropo, mersul cu geamul deschis creşte consumul de carburant mai ales dacă ieşi din oraş, aşa că e mai bine să foloseşti aerul condiţionat, iar nu geamurile, pentru răcorirea maşinii. Dar cu moderaţie.
7. Uşurează-ţi maşina de lucrurile care nu sunt necesare
Surprinzător, mulţi şoferi cară după ei cel puţin 20-30 de kilograme care nu au ce căuta în maşină. Fă curat în portbagaj, dacă mergi prin oraş nu-ţi umple complet rezervorul ci lasă-l undeva la jumătate – o treime şi în general ai grijă să nu ai greutăţi suplimentare. Dacă ai un portbagaj de pavilion, dă-l jos atunci când nu îl foloseşti – îţi creşte foarte mult consumul maşinii!
Ca idee, fiecare 35 de kg suplimentari îţi vor creşte consumul maşinii cu circa 1-1.5% (rezultatele diferă în funcţie de o serie de alţi factori).
8. Atenţie la anvelope!
Anvelopele trebuie umflate la specificaţiile indicate de producătorul maşinii – dacă mergi cu anvelope cu presiune mai mică decât cea optimă, nu doar că vei creşte consumul de carburant, dar pui în pericol şi pasagerii maşinii. E adevărat că, dacă umfli mai puternic anvelopele, consumul de carburant scade, dar noi îţi recomandăm să respecţi exact indicaţiile producătorului maşinii, pentru a evita surprizele neplăcute.
Apoi, faptul de a merge cu anvelope de iarnă în toiul verii sau viceversa îţi va afecta negativ consumul maşinii. Foloseşte anvelope corespunzătoare fiecărui anotimp. În fine, dacă îţi permiţi, cumpără anvelope ecologice, care asigură o reducere a consumului de carburant.
Doar din atenţia la anvelope, consumul poate scădea cu până la 10%!
9. Evită dispozitivele-minune care îţi promit o scădere a consumului de carburant!
E adevărat că anumite resoftări (chip-tuning) pot asigura o creştere a performanţei şi o scădere a consumului de carburant, dar acestea modifică şi modul în care poluează maşina ta şi pot cauza alte probleme. Dimpotrivă, aproape toate dispozitivele care pretind că duc la economia de carburant nu reuşesc să ducă la diferenţe notabile în consum. Fereşte-te de escrocherii!
Normal, sunt mai multe lucruri pe care trebuie să le faci pentru a reduce consumul de carburant. Ce sfaturi aveţi şi voi, din proprie experienţă?