45 de ani de AMG. MEGA-GALERIE FOTO

Autor: Adrian Mihălţianu 19 iun. 2012 Prezentări

Totul a început acum 45 de ani, odată cu victoriile reuşite de Mercedes-Benz cu celebrul 300 SL. Încurajaţi de ce obţinuseră cu maşina de curse, inginerii germani au construit un nou prototip de curse cu puterea maximă de 214 CP, cu care au concurat în sezonul 1953. Aşa se năştea legenda AMG.

Mai sunt opt modele care trebuie să apară în următorii cinci ani!

Au urmat nenumărate victorii sportive, prea multe pentru a le aminti în acest scurt articol. Tot ce putem spune înainte de a vă lăsa să vă bucuraţi de galeria foto este că Mercedes-Benz pregăteşte un A45 AMG pentru a sărbători cum se cuvine vârsta de aur a mărcii, aceasta fiind şi prima intrare a diviziei de tuning în zona compactă.

Ghiciţi modelul din imagine!

Dar AMG nu se va opri aici. Iniţiativa „AMG Performance 50” doreşte să urce numărul de modele AMG de la 22 în prezent la 30 peste cinci ani, odată cu împlinirea vârstei rotunde de 50 de ani. Din ceea ce vedem în poza dată publicităţii de Mercedes-Benz, mai trebuie să apară opt modele, din care trei sunt hatchback-uri (unul dintre ele este, cu siguranţă, A45 AMG, dar ne putem aştepta şi la un B-Klasse AMG), un crossover, două coupe-uri de dimensiuni mai mici, un sedan de mari dimensiuni şi posibil un shooting brake.

Emblema care spune totul

Gata cu vorba, acum vă puteţi delecta cu galeria foto. Şi nu uitaţi şi de testul nostru cu G 63 AMG!


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide