44 de ani în 4 minute. Istoria celui mai puternic brand motorsport [VIDEO]

Ultimii 15 ani de BMW Motorsport au fost şi cei mai plini de rezultate, pentru că nemţii au ştiut ce şi când să facă pentru a se menţine mereu în vârf. În primul rând, au început cu o victorie în 1999 la cursa de 24 de ore de la Le Mans, cu prototipul V12 LMR. Apoi au continuat cu victorii în DTM, cu BMW M3 E30 (1987 şi 1989) şi, 20 de ani mai târziu, cu BMW M3 E92 DTM (2012) şi BMW M4 F82 DTM (2014). Aveţi un film documentar fabulos pe această temă, apropo, numit Adrenalin.

Dacă implicarea BMW în Formula 1 nu a dus la rezultatele scontate, alegerile în motorsportul de turisme erau mai complicate pentru o marcă premium (dacă maşinile sale câştigau în faţa celor de volum, lumea spunea că rezultatul nu contează; dacă pierdeau, atunci era o ruşine), astfel încât BMW a preferat să pună accentul pe cupele monomarcă şi mai ales pe crearea unor maşini de serie cu care să te poţi da pe circuit în cel mai nebunesc mod.

Aşa s-au născut BMW M5  F10 din 2010, un monstru de 560 de CP capabil să facă sprintul 0-100 km/h în 4.3 secunde, dar şi seria limitată M5 30 de ani, cu 300 de exemplare care dezvoltă 600 CP fiecare şi sunt capabile să prindă 100 km/h cu plecare de pe loc în 3.9 secunde, dar şi BMW M6 F12 din 2012, cel care ne-a fermecat pe circuit prin capacitatea sa formidabilă de a se înşuruba pe viraje în ciuda gabaritului enorm, precum şi de a exploda pe liniile drepte datorită celor 560 de CP în standard şi a greutăţii puţin mai mici decât a unui M5 (4.2 secunde pentru 0-100 km/h).

Să mai vorbim de M6 Gran Coupe (F06), maşina care reuşeşte cumva să îmbine tot ce e mai bun din patru lumi – cea a berlinelor, a coupeurilor, a GT-urilor şi a sportivelor, având performanţe similare cu M6-le „normal” în ciuda dimensiunilor sensibil mai generoase? Sau, în final, poate de cel mai reuşit BMW M de serie din toate timpurile, BMW M4 F82, cel puţin sub raportul performanţelor: şase cilindri în linie, 3 litri, 436 CP, 1-100 km/h 4.1 secunde şi un mod de a se conduce care te umple de adrenalină în fiecare secundă pe care o parcurgi pe drum. Unii vor spune că precedentul BMW M3 Coupe E92 este, de fapt, cel mai bun M de serie din toate timpurile, alţii vor merge şi mai înapoi în trecut, dar datele tehnice nu mint.

Să ne amintim că M1 Procar din 1979, cel condus pe circuit de piloţii de Formula 1, avea un motor de 470 CP care realiza sprintul de la 0-100 km/h în 4.3 secunde, doar viteza maximă tipic circuitului fiind mai mare?

Ultimele arme letale ale diviziei M, M3 şi M4 rămân vârful de lance pentru prezenţa BMW în segmentul maşinilor sport

Practic, BMW a reuşit nu doar să nu strice maşinile sale sport de la o generaţie la alta, dar şi să le îmbunătăţească din toate punctele de vedere. E o filosofie de companie care a generat foarte mulţi fani – mai puţină implicare în motorsport, mai ales cu maşini care nu mai au practic nimic cu cele de serie, mai multă implicare în cursele cu maşini cât mai apropiate de cele pe care le pot cumpăra clienţii, şi foarte multă implicare în evenimente speciale dedicate clienţilor, unde aceştia pot învăţa cum să se bucure de maşinile lor care costă zeci şi zeci de mii de euro.

Totuşi, lucrurile riscă să deraieze, dacă nu sunt atenţi.

BMW M Performance, categoria M Speranţe

Puriştii vor indica cu regret şi apariţia în ultimii ani a liniei M Performance, care include, spre oroarea lor, şi motorizări turbodiesel. Cu alte cuvinte, astăzi asistăm la diluarea literei M în tot felul de modele care nu au, practic, prea multe în comun cu un M veritabil, ci sunt doar versiuni foarte puternice ale maşinilor normale sau pur şi simplu kituri aerodinamice şi optice, special gândite să creeze o nişă în interiorul unei nişe: BMW-uri precum M550D sau M550d xDrive, bune şi pentru cei care vor SUV-uri sau maşini de familie foarte puternice cu care să-şi transporte familia în timpul săptămânii şi cu care să-şi facă de cap pe şoselele virajate în weekend, fără a fi penalizaţi prea tare la consum şi fără a duce lucrurile la extrem.

Putere colosală, dar fără a fi dublată de frânele extrem de potente de pe M şi de celelalte avansuri tehnologice ale unui M veritabil

Sunt maşini care vin cu minusul principal al lipsei unui tren de rulare capabil să facă faţă unor frânări puternice succesive aşa cum face faţă un M veritabil, sau abordării unor viraje cu acelaşi aplomb, dar care în linie dreaptă îţi oferă rezerve uriaşe de putere, la orice viteză. Pentru unii, avantajele tracţiunii integrale prezente pe modelele M Performance sunt demne de luat în seamă… Cert e că M Performance face ca fanii să distingă mai greu un M veritabil de un M „fals”, mai ales atunci când toate maşinile M Performance au logo-ul M pe ele…

BMW M – încotro?

BMW X5M şi BMW X6M, noii veniţi în gama M, ne arată că nu există limite în ceea ce pot face bavarezii atunci când piaţa cere un anumit gen de caroserie, care în mod real n-ar avea nici cea mai mică legătură cu sportivitatea adevărată. Pentru că există întotdeauna rezerve de putere, dar şi pentru că există întotdeauna sisteme din ce în ce mai avansate de control asistat al maşinii, care îl împiedică pe arabul care tocmai a dat 134.000 de euro pe un SUV de 575 CP capabil să prindă suta în 4.2 secunde să iasă în decor după ce încearcă un viraj în mare viteză şi nu nimereşte trasa corectă, astfel încât să se poată lăuda apoi cu valenţele sale de pilot pe drumurile publice.

Puterea M-urilor a crescut mereu, formele acestora sunt din ce în ce mai masive şi mai agresive, iar tendinţa actuală este de a extinde universul M pentru a acoperi absolut tot ceea ce poate avea sens din punct de vedere business. Nu ştim dacă asta e calea corectă, dar ştim că Porsche şi ceilalţi au apucat-o deja pe ea, iar BMW are nişte arme cu care se luptă nu doar de la egal la egal cu maşinile sport de lux, ci îi oferă chiar performanţe notabile în testele comparative. 

Nu e pe gustul puriştilor, poate nu e nici pe gustul nostru această extindere a universului unei litere care trebuia să rămână dedicată adevăraţilor pasionaţi, cei care sunt capabili de un sacrificiu atunci când îşi aleg maşina sport pe care să o iubească până la capăt – una în care să nu care în timpul săptămânii televizorul LCD spre casă şi copiii la şcoală, doar ca să epuizeze un set de anvelope în weekend pe circuit. Dar într-o lume în care motoarele aspirate deja au dispărut (şi cât sunt ele deplânse de nostalgici – cel puţin în privinţa sunetului V8-ului magic de pe precedentul M3) şi sunt înlocuite tot mai des de sisteme plug-in hybrid, bănuim că nu mai e mult până când vom vedea pe o generaţie de M un sistem de propulsie de peste 600 CP, dar cu consumuri de hatchback şi sisteme de asistenţă capabile să te ajute să faci drift chiar dacă eşti praf la volan, sau să abordezi virajele pe trasa corectă chiar dacă nu ai nici măcar o oră de pilotaj.

Alţii, chiar pasionaţii de la bmwblog, spun că BMW E46 CSL (dreapta) ar fi fost cel mai bun BMW. Voi ce spuneţi?

Pentru că viitorul maşinilor sport este, cel puţin atât cât îl putem vedea noi, unul tot mai tehnologizat, în care sutele de cai putere se realizează din ce în ce mai eficient, în care electricul înlocuieşte tot mai mult combustia şi inteligenţa artificială compensează tot mai mult lipsa inteligenţei naturale.

O fi bine, o fi rău? Cert e că, deocamdată, ne bucurăm de cele mai performante BMW-uri M din istorie. Dacă sunt şi cele mai reuşite, vă lăsăm pe voi să decideţi…

Pagini: 1 2 3