VW Golf 6 vs. restul lumii

Autor: Oraan Mărculescu 03 nov. 2008 Opinii

La prima întrebare (care v-a agasat în micul sondaj de pe promotor.ro) avem un răspuns suficient de clar. "Care maşină compactă credeţi că e mai reuşită" are ca rezultat un procent de 52% în favoarea noului VW Golf 6, în timp ce Renault Megane 3 se mulţumeşte cu numai 35%. Sau un scor de 3.341 voturi pro-Golf 6 vs. 2.225 voturi pro-Megane 3, ca să avem o imagine dominată de cifre exacte.

Deci preferaţi un facelift pronunţat unei generaţii complet noi. Sau, mai direct, maşina germană în locul maşinii franceze – o chestiune de preferinţe care, practic, ne caracterizează încă de la revoluţie.

Aşa încât nu se va supăra nimeni că îi dăm ocazia să petreacă şase zile la bordul noului VW Golf 6, într-un concurs iniţiat de revista ProMotor. Ne spuneţi ce vă place la maşină şi apoi o să vedem dacă realitatea corespunde aşteptărilor.

Personal, primul contact cu maşina l-am avut static, în cadrul Salonului Auto Paris 2008, unde nu pot spune că am rămas foarte impresionat de evoluţia Golfului – faţă de colegul Constantin Ciobanu, care "s-a dat" în Islanda cu maşina şi a rămas cu impresii excelente.

Exteriorul rămâne la fel de obişnuit, numai că renunţă la efeminarea lui Golf 5 în favoarea unui stil macho, împrumutat de la VW Scirocco (dar asta observă oricine din poze). Contactul cu interiorul nu m-a lăsat perplex, deoarece habitaclul lui VW Golf 6 continuă să fie bine construit, dar fără savoare şi fără acea impresie de supercalitate japoneză. Estetic şi ergonomic, diferenţele faţă de Golf 5 nu sunt majore, ceea ce e normal pentru un facelift – pentru că, realist vorbind, Golf 6 este un Golf 5 facelift.

Despre cum merge şi cum stă pe drum, colegul Constantin a avut numai cuvinte de laudă, blamând doar monotonia la volan. Iar despre preţuri pot spune că sunt mari, în contextul actual al pieţei, dar suficient de atractive prin prisma raportului bani / maşină. Cu alte cuvinte, VW Golf 6 va rămâne un model aproape exclusivist, la o distanţă confortabilă de Seat sau Skoda, dar mult mai aproape de Audi A3.

Vanzari hatchback compacteHmm… totuşi, chiar va rămâne VW Golf 6 o maşină mai scumpă decât concurenţa şi, mai mult, va redeveni "the best in class"?

Pe final de an am intrat deja în luna cadourilor, adică a promoţiilor de iarnă. În 2008 se înregistrează şi o nouă invazie de maşini second hand, cu repercusiuni în scăderea vânzărilor de maşini noi, ceea ce înseamnă oferte şi mai atractive din partea importatorilor şi dealerilor. Nu în ultimul rând, criza economică internaţională deja pune beţe în roate vânzărilor de maşini noi, afectând băncile, deci leasingul şi creditele.

Mai adăugăm faptul că România este considerată o piaţă emergentă, unde principalele argumente sunt ori caroseria în trei volume (avantaj Skoda Octavia), ori preţul mic (avantaj KIA cee’d), iar hatchbackurile de clasă compactă reprezintă doar 12% din totalul vânzărilor de maşini noi în primele 9 luni din 2008, conform APIA. Adică o sumă totală de 26.782 unităţi de compacte cu trei şi cinci uşi, din care lui VW Golf 5 i-a revenit o cotă de 12,4%, prin cele 3.340 de maşini comercializate.

Sau, mai pe scurt, locul 3 după KIA cee’d şi Ford Focus, loc pe care noul VW Golf 6 nu îl mai vrea, ţintind prima poziţie a topului compactelor. Care nu mă îndoiesc de faptul că va rămâne a coreenilor, cel puţin în prima jumătate a lui 2009, KIA cee’d având o poziţionare confortabilă ca preţ şi nivel de echipare. Ford Focus s-ar putea să fie depăşit de VW Golf 6, ultimul fiind mai fresh – dar lupta se anunţă extrem de strânsă, Ford fiind foarte probabil pregătit cu oferte imbatabile.

Aşa că sunt foarte curios cât de puternic este renumele lui Golf în contextul prezentat mai sus. Desigur, la început sunt mulţi dornici să se afişeze la volanul noului model, ajuns chiar la statutul de fiţă a momentului. Dar nu cred că situaţia din ultima lună a lui 2008, care se anunţă explozivă din punct de vedere al cererilor, va continua la fel în 2009. Totuşi, există nişte limite chiar şi pentru cele mai cunoscute vedete, nu?

În concluzie, eu pun pariu că noul VW Golf 6 nu va deveni cel mai vândut hatchback compact la noi. Şi sunt curios oare ce cotă ar avea un asemenea pariu.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide