Vânzările de maşini noi – performerii din 2008

Publicat: 29 01. 2009, 22:30

Şase mărci au reuşit să-şi crească vânzările de maşini noi în a doua jumătate a lui 2008 faţă de prima jumătate. Primele trei sunt Suzuki, Fiat şi Nissan – celelalte trei le vom trata pe următoarea pagină.

 

1. SUZUKI

Suzuki am putea spune că este surpriza absolută a lui 2008, triplându-şi vânzările în a doua jumătate a anului. Ba mai mult, în luna decembrie a reuşit să vândă mult mai bine decât media lunară a întregului an – totuşi, vorbim de volume de vânzări modeste faţă de alte mărci, per total fiind comercializate sub 1.500 de maşini.

Modelul care a dus Suzuki pe aceste culmi este micul SUV Suzuki SX4, care în a doua jumătate a anului a convins peste 500 de clienţi. De fapt, jumătate din maşinile Suzuki vândute în 2008 sunt SX4. Pe listă urmează citadina Suzuki Swift, care, de asemenea, şi-a văzut vânzările aproape dublate în al doilea semestru.

Suzuki Splash nu a avut cifre extraordinare de vânzări în 2008, dar măcar a contribuit puţin la creşterea explozivă a vânzărilor B&S Motors – totuşi, în decembrie vânzările acestui model au fost mai modeste faţă de media celui de-al doilea semestru.

2. FIAT

Dintre mărcile cu vânzări care contează, Fiat se detaşează, vânzările în semestrul II crescând cu 25% faţă de semestrul I. Totuşi, în luna decembrie vânzările au fost mai reduse cu 25% faţă de media anuală.

Modelul care contează cel mai mult pentru Fiat este familista Fiat Linea, care s-a vândut mai bine în al doilea semestru cu peste 50%. Nici Grande Punto nu este departe, dar se pare că Linea i-a mai furat dintre clienţi, creşterea citadinei italiene fiind de numai 20% în al doilea semestru.

Un alt model cu o contribuţie importantă este Fiat Doblo Panorama, utilitara-familistă fiind suficient de bine vândută, mai ales către firme. Lucru valabil şi pentru Fiat Albea, cu vânzări impulsionate de discounturile mari. Interesantă evoluţia lui Fiat Bravo, compacta fiind bine primită de public, în a doua jumătate a anului înregistrând o creştere a vânzărilor de aproape 30%.

Practic, Fiat se poate spune că a ieşit cu faţa curată din 2008, înregistrând chiar o creştere modică de 3,5% faţă de 2007. Este de aşteptat ca, în 2009, maşinile de mic litraj Fiat să fie, pe lângă cele Suzuki, printre cele mai căutate oferte. Totuşi, faţă de fratele Suzuki SX4, Fiat Sedici nu a reuşit să se impună pe piaţă, fiind doar la jumătate din nivelul lui SX4 în 2008.

3. NISSAN

Deşi nu este un actor aşa de important pe piaţa auto românească, Nissan a reuşit să îşi crească vânzările în a doua jumătate a lui 2008, meritul principal fiind al ineditului Nissan Qashqai, o revelaţie chiar pe plan european. Vânzările acestui model s-au păstrat aproape constante, scăderea în luna decembrie, faţă de media anuală, fiind destul de mică.

Un alt model Nissan care s-a vândut bine per total este Nissan Tiida, dar acest lucru poate fi pus mai degrabă pe seama stocurilor mari din prima parte a anului. Şi asta deoarece a doua jumătate a lui 2008 a consemnat scăderea vânzărilor la jumătate, în timp ce luna decembrie a consemnat vânzări cu 80% sub media lunară, destul de slabă şi ea.

Nissan rămâne, încă, un brand cunoscut mai mult pentru maşinile de teren. Drept dovadă stau vânzările bune ale lui Nissan Pathfinder, care în a doua jumătate a lui 2008 şi-a dublat vânzările, iar ofertele au avut un efect benefic şi în decembrie. X-Trail este maşina Nissan care s-a vândut cel mai bine în decembrie, cu peste 50% mai mult ca media lunară.

În 2009, Nissan este de aşteptat să nu înregistreze scăderi prea mari, maşinile sale având, în general, preţuri medii şi o clientelă destul de fidelă, mai ales printre amatorii de 4×4. Mai ales în ceea ce priveşte maşinile de teren Nissan, acestea vor beneficia de unele dintre cele mai atractive discounturi în 2009, în domeniul maşinilor de teren.

 

 

Să vedem şi celelalte trei mărci auto care au performat în a doua jumătate a lui 2008.