Ultimele 10 gânduri despre maşini în 2011

Câţi îşi mai amintesc, oare, ce însemna o maşină personală pe vremea lui ceauşescu? Aproape un lux. Uite că acum, la 22 de ani de la revoluţia din ’89, maşina personală se îndreaptă, încet şi sigur, spre acelaşi statut: de la „bun util” la „obiect de lux”.

„Şi ce treabă avem noi, politicienii, cu asta?” parcă aud voci enervate. Păi uite, că aveţi. Pe fondul crizei economice, voi aţi plusat cu o criză a eficienţei. Buget făcut arşice, creşteri de TVA şi de impozite fără fundament, concedieri masive cu repercusiuni la care nu v-aţi gândit, cheltuieli total nejustificate şi investiţii cu mari semne de întrebare, sifonări de bani europeni, împrumuturi exagerate care vor afecta următoarele generaţii.

Am omis ceva? Ei bine, această ecuaţie a guvernării politicienilor incompetenţi se traduce în creşterea numărului celor care nu îşi mai permit o maşină, dar şi creşterea cheltuielilor cu maşina personală în cazul celor care au deja una. Mă refer aici la aceia care au muncit cinstit, nu la parveniţii şi „dăştepţii” miliardari peste noapte din afaceri acoperite de politicieni.

Hai că fără maşină poate mă mai descurc. Dar uite grozăvie, că transportul feroviar s-a scumpit înfiorător, iar calitatea îmi aminteşte de vremurile studenţiei. Autobuzele şi autocarele costă şi ele mult prea mult faţă de confortul şi siguranţa pe care le oferă. Iar transportul public e sub orice critică în 90% din localităţi – în restul de 10% oamenii s-au forţat să se adapteze şi nu mai crâcnesc.

Dar nu-i bai, că mai avem mult până departe, nu-i aşa? Mă refer la răbdarea populaţiei.

Şoferi, mai avem şi alte acuzaţii la adresa politicienilor – pe pagina următoare

Taxa auto este cel mai la îndemână exemplu de decizie politică pur şi simplu proastă, care afectează foarte mult domeniul auto şi vânzările de maşini noi sau maşini second-hand. Iniţial s-a dorit o stavilă în calea hârburilor din vest, apoi a devenit o taxă care afecta şi maşinile noi, după care a fost măr de discordie în tribunale, pe la televizor şi, în final, cu „coana UE”, iar acum noua formă de taxă auto 2012 este acuzată de toată lumea ca fiind retroactivă.

De 5 ani încoace, taxa auto are implicaţii negative asupra vânzărilor de maşini din România, fiind unul dintre cele mai bune exemple de incompetenţă politică a aleşilor neamului. Pentru noi, populimea care are nevoie de o maşină, e un bir de neînţeles, în care cuvântul „anti-poluare” îşi pierde semnificaţia. Pentru ei, politicenii, e un cal de bătaie în jocul voturilor sau în lupta cu adversarii politici.

Orice intervenţie sau explicaţie logică a societăţii civile, a lumii afaceriştilor sau a analiştilor economici se izbeşte de o nepăsare cruntă a ministerului de resort, aşa că nu e de mirare că unii au găsit portiţa din ce în ce mai deschisă a maşinilor înmatriculate în Bulgaria.

Aşadar, taxa auto (de poluare, de primă înmatriculare sau cum mai vor să îi spună) este principala bubă politică din lumea auto românească.

Mai sunt însă şi altele – pe paginile următoare

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7