Taxa auto – va fi sau nu va fi?
Că taxa auto aplicată pentru maşini second hand din import menajează producţia internă şi vânzările de maşini noi nu mai este o problemă greu de înţeles pentru nimeni. Însă mult mai greu de înghiţit este de ce s-a ajuns la atâtea scandaluri pe marginea acestui subiect devenit simbol aproape naţional: TAXA AUTO.
Iniţial, reglementările impuse importului de maşini second hand aveau nişte limite destul de drastice – nu era vorba de o taxă, ci pur şi simplu de condiţii de vechime şi norme Euro 3. După care am aderat la Uniunea Europeană şi s-a impus taxa de primă înmatriculare, cu o metodologie de calcul interesantă, care ţinea la distanţă hârburile. Şi atunci a început scandalul, care a culminat chiar cu o mustrare din partea Uniunii Europene. Ceea ce a dus la adoptarea unui nou calcul pentru taxa auto, ceva mai puţin hulită.
Este adevărat că mulţi analişti au arătat că acest tip de taxă este benefic atât pentru indsutria autohtonă, cât şi pentru siguranţa şi sănătatea noastră – cu toatea acestea, "vox populis" a fost acum mai importantă pentru politicienii cu interese electorale. Atât preşedintele Băsescu, dar şi partidele din opoziţie, al căror unic scop este să "le dea la gioale" celor de la putere. Totul pigmentat de pressingul venit din partea presei, care, de ce să nu recunoaştem, a avut numai de câştigat de pe urma subiectului TAXA AUTO.
Pe data de 8 septembrie, senatul a luat decizia suspendării taxei auto şi returnării banilor, cu indexarea în funcţie de inflaţie. O măsură clar populistă, deşi noua taxă auto menţine un echilibru firav între vânzările de maşini noi şi cele de maşini second hand, agreat de aproape toată lumea. Ei bine, astfel fitilul a fost din nou aprins – rezultatul se vede şi în sondajul de pe promotor.ro: peste 3.500 de răspunsuri sunt pentru eliminarea taxei auto, circa 700 (deci de cinci ori mai puţin) sunt pentru păstrarea unei astfel de taxe auto, iar aproximativ 100 de răspunsuri sunt indecise. Practic, o imagine destul de grăitoare pentru ceea ce îşi doresc românii.
Deci greutatea votului rămâne acum pe umerii deputaţilor, după ce distinşii senatori şi-au făcut treaba. Deputaţii vor avea de ales între huiduielile publice, transmise prin intermediul presei, sau iertarea păcatelor prin ascultarea voinţei poporului. Oare ce vor alege? Interesele "mogulilor" importatori şi producători autohtoni sau cele ale poporului, care coincid, culmea, cu cele ale marilor pieţe de maşini second hand din Europa?
Din păcate, TAXA AUTO a ajuns un zgârci pe osul atât de disputat al politicienilor români, încât nu mai contează care decizie este cea justă. Oricum, eu rămân la părerea că taxa auto este necesară, chiar dacă nu sunt de acord cu unele puncte din aplicarea ei în momentul actual. Este, totuşi, inadmisibil ca GM să aniverseze 100 de ani prin lansarea lui Chevrolet Volt, non-poluant, iar România să fie inundată, din 2009, de toate hârburile europene. Chiar este ceea ce vrem?