Sondaj promotor.ro pentru 2008
La începutul lui decembrie 2007, promotor.ro a realizat o anului trecut, cu o disecţie mai amănunţită pe categorii şi preţuri. Concluzia era că SUV-urile sunt segmentul cu cea mai mare dinamică, chiar dacă volumele de vânzări sunt mult mai mici decât ale maşinilor de oraş.
Acum am ajuns la nişte cifre foarte interesante în privinţa sondajului nostru: ce maşină vrei să îţi iei în 2008? 1.026 de utilizatori vor o maşină de oraş, ceea ce înseamnă un procent de 28% din totalul răspunsurilor. Câţi vor SUV-uri? Tot atâţia (fiind vorba de o coincidenţă surprinzătoare de cifre). Deci două treimi dintre români ar împărţi, teoretic, piaţa auto în maşini de oraş, SUV-uri şi restul.
Adică, dacă Moş Crăciun ar exista în realitate, în 2008 am avea un număr egal de maşini de oraş şi de maşini de teren vândute în România. Într-o Românie lider ca piaţă auto în Europa de Est. Dar şi într-o Românie cu un trafic infernal în oraşe şi cu şosele dezastruoase. Poate că userii din Bucureşti au contribuit la creşterea voturilor pentru SUV-uri şi din cauza zăpezii care afectează capitala.
Oricum ar fi, sondajul acesta mic ar trebui să le deschidă mari ochii legiuitorilor: SUV-urile încep să fie din ce în ce mai accesibile, dar presupun un gabarit mai mare şi un consum crescut. Dacă mai vreţi taxe, domnilor specialişti din guvern, ar fi cazul să luaţi exemplu de la londonezi şi să gândiţi repejor un bir pe SUV-urile din Bucureşti. Acum este ocazia! Am demonstrat că suportăm taxa de primă înmatriculare, că dăm degeaba banii pentru taxa de drum fără să crâcnim, că nu ne deranjează să plătim degeaba pentru utilajele de deszăpezire, că suntem generoşi la pungă pentru amenzile din trafic, că suntem chiar bucuroşi pentru creşterea poliţelor RCA sau CASCO.
Avem bani de SUV-uri, deci aşteptăm cu interes să "investim" în noi idei care să aducă bani la buget pe seama proprietarilor de maşini.