Şoferii stresanţi şi nesimţiţi

Condusul a ajuns o pacoste pentru mine de la o vreme încoace. Am
impresia că toţi idioţii şi sinucigaşii de pe stradă pe mine mă
caută. Cred că îmbătrânesc, prematur… La fiecare 20 de kilometri
feresc cel puţin unul.

Şoferii de duminică sunt uşor de îndurat. Îl înjuri scrâşnind
din dinţi şi îl ierţi pentru că e prost sau ne-experimentat. Ce te
faci, însă, când prostul e antrenat, odihnit şi agresiv? Vine cu
furgonul, SUV-ul, Loganul până în spatele tău şi începe să dea
flash-uri. Eu mă încăpăţânez să nu trec peste viteza legală prin
Săftica. Ştiu că radarele din Ilfov îşi fac veacul prin zonă, aşa
că depăşesc cu 70 de kilometri pe oră un şofer mai corect ca mine.
Idiotul din spate vrea mai repede. Eu nu am însă decât un permis la
care ţin ca la mama.

Viaţa se scurge rapid la 70 la oră. Îl simt cum îmi intră în
siaj şi suge aspiraţia. Ochii lui injectaţi se văd precum ledurile
în oglinda retrovizoare. Semnalizez scurt stânga ca să îi arăt că
nu dorm, ci depăşesc. Nu ţine faza. Pişc scurt frâna ca să îl
conving să ţină distanţa, că sperie oamenii din maşină. Tarzan
trage de volan, o ia pe contrasens şi îmi taie calea. Pune frână
violent. Îl ocolesc în ultima clipă şi aud în spatele meu încă un
nene cu Logan fără ABS care frânează violent. Uitasem să mă asigur.
Am trecut centimetric pe lângă carambol, ce mai…

Îmi continuu drumul spre Braşov. Suntem patru în maşină şi îi
mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta. Primul instinct ar fi fost să
îi fac şi eu viaţa amară idiotului, însă îmi dau seama că este o
miză infimă prin comparaţie cu vieţile lor. Aşa că mă repliez pe
banda unu, pun limitatorul de viteză la 100 şi continuăm cu muzică
înainte. Până pe serpentinele din Valea Prahovei. Deja mă simt ca
acasă. Mai e puţin până la Braşov. Când zzzzzzz!!!!

Xenoane! Xenoane! Xenoane! Xenoane! Extratereştrii au coborât pe
Pământ şi au început invazia drumurilor naţionale din România. Mă
dau la o parte din faţa OZN-ului cu număr de OT care se pune în
faţa mea şi calcă violent frâna. Încerc să îl evit pe stânga, apoi
dreapta şi tot aşa de câteva ori. Mă blochează precum în filmele
alea americane proaste la care se uită el pe TV, în timp ce o fată
se uită la mine râzând de pe locul din spate.

Ei se distrează. Trag pe dreapta şi îl las să se ducă. Jur că nu
ştiu cu ce l-am enervat. La Sinaia îşi continuă numărul cu încă
unul ca mine, derapează şi ratează un stâlp cu 120 la oră în oraş.
Aproape că mi-a părut rău. Doamne, iartă-mă! Toate astea în numai
jumătate de oră. Tremură carnea pe mine. Cred că îmbătrânesc…