Şi constructorii auto sunt foarte interesaţi de gazele de şist. Pentru că ”interesul bate fesul”

Situaţia e simplă: nişte sute de români insignifianţi dintr-o localitate insignifiantă dintr-o ţară est-europeană prea puţin importantă să o mai menţionez au protestat împotriva demarării exploatării gazelor de şist de către o firmă americană mult prea importantă ca să fie refuzată de politicienii care fac sluj la picioarele marilor puteri.

Conform specialiştilor, România ascunde prin şisturile carpato-danubiano-pontice vreo 1.500 de miliarde de metri cubi de gaze de acest fel, care ar pute asigura independenţa energetică a ţării timp de 100 de ani. Bine, şi la Roşia Montană avem o grămadă de aur, care ar putea reînvia economia României. Dar asta nu înseamnă că trebuie NOI să beneficiem de aceste resurse.

Aşa că ni le iau ăia mai mari şi mai puternici, în ciuda împotrivirii furnicilor. Pentru că furnicile nu înţeleg miza la nivel mondial a gazelor de şist din România.

Conform companiei de cercetare Navigant Research, maşinile cu motoare alimentate cu gaz vor înregistra o creştere explozivă până la finalul acestui deceniu. Adică, până în 2020 se estimează că acest tip de propulsie va echipa peste 35 de milioane de maşini pe plan mondial, dublu faţă de acum, când se estimează că vorbim de un număr de 18 milioane de maşini alimentate cu gaz (fie CNG – comprimat, fie LNG – lichefiat).

Cea mai mare cerere se înregistrează actualmente în zona Asia-Pacific, unde între 2001 şi 2010 numărul de maşini alimentate cu gaz a crescut de 10 ori, ajungând la circa 9 milioane de unităţi. Pe al doilea loc se situează America de Sud, unde gazul va fi o alternativă viabilă la biocombustibili, iar Europa vine pe al treilea loc, în acest moment pe şoselele şi autostrăzile Bătrânului Continent fiind deja peste două milioane de maşini care funcţionează cu gaz.

Avantajele gazului, ca şi combustibil pentru maşini, sunt multiple, de la costurile mai convenabile de procesare decât în cazul petrolului (preţurile acestui urmând să crească, se pare, galopant) până la emisiile nocive mai scăzute, care îi ajută pe marii constructori să facă investiţii mai mici în tehnologiile nepoluante.

Deci evoluţia maşinilor electrice sau a propulsiei pe bază de hidrogen se mai amână. Nişte generaţii, probabil. Până când şi gazele vor fi pe terminate.

Un lucru rămâne cert: cererea de gaze se anunţă foarte mare în următorii ani, aşa încât marile companii care controlează desfacerea de produse energetice au tot interesul să pună laba mâna cât mai rapid pe orice astfel de zăcământ. Mai ales că ponderea gazelor de şist în cadrul tuturor resurselor de gaze existente se preconizează că va fi mai mare decât s-a anticipat.

Aşa că, peste vreo 4-5 ani, unii vă veţi mândri că aveţi o maşină care foloseşte gaz, poluând mai puţin decât benzina sau motorina şi asigurându-vă nişte economii în portofel. Şi vă veţi uita superior la cei cu motoare convenţionale ori compătimitor la cei cu maşini electrice, mai scumpe.

Dar vă întreb: cum vă veţi aminti de cele câteva sute de români insignifianţi care au protestat într-o localitate insignifiantă împotriva exploatării gazelor de şist? Cu simpatie sau acuzator? Ori nu vă veţi mai aminti defel, din moment ce mulţi îi ignoraţi acum…

Sau poate greşesc eu şi e corectă vorba aia românească: interesul (de a cheltui cât mai puţin pe combustibil ca să te plimbi degeaba de colo-colo cu maşina personală) bate fesul (aruncat cu ciudă la pământ de românul care înţelege că pasul doi va fi un dezastru ecologic, mai mic sau mai mare, în zona de exploatare).