Semnalizarea nu mai este obligatorie

În trafic, îndeosebi în cel din capitală, dar nu numai, sunt
destule lucruri care mă deranjează la partenerii de trafic. Însă,
în ultima vreme, au început să mă agaseze cam tare cei care nu
semnalizează schimbarea direcţiei de mers.

De cele mai multe ori se întâmplă în trafic urban, când unii
trec de pe o bandă pe alta brusc şi fără să anunţe. Adică eu, care
circul regulamentar, sunt obligat de aceşti neatenţi sau, mai
plauzibil, tupeişti, să circul cu ochii în şaişpe dacă nu vreau să
mă trezesc implicat într-o mică buşitură.

Se mai întâmplă, în cazurile când e mare aglomeraţie şi se merge
bară la bară (probabil toţi cei din oraşele mari ştiu despre ce
vorbesc, mai ales o dată cu începerea anului şcolar), ca unii să
vrea să treacă de pe o bandă pe alta.

Aceştia sunt de două feluri: cei puţini, care semnalizează
intenţia, se uită în oglindă sau peste umăr, ba uneori mai şi
întreabă sau cer voie celor din spate să îi lase; cei mulţi, care
mai întâi dau de volan, eventual pun şi semnalizarea ulterior, iar
ochii lor parcă aruncă nişte priviri tupeiste şi superioare, ba
chiar agresive, dacă nu îi laşi să treacă.

Personal, îi las să treacă pe cei din prima categorie, pentru că
vorbim de bun simţ şi de logică. Însă pe cei din a doua categorie
am ajuns să îi urăsc. Tupeismul şi nesimţirea de care dau dovadă
duc, invariabil, la blocări ale circulaţiei. Doar pentru că ei se
simt superiori bunului simţ, de a semnaliza.

Mai îmi „plac” şi aceia care semnalizează chiar înainte de a lua
un viraj sau care intră pe altă stradă fără să mai semnalizeze.
Îndeosebi când se merge suţinut cu 60 km/h (am observat că pe
majoritatea bulevardelor din Bucureşti asta este acum viteza maximă
legală), cei din spate sunt obligaţi să frâneze violent, ceea ce
poate duce foarte uşor la incidente nedorite.

De aceea, m-am obişnuit să las o distanţă măricică faţă de cel
din faţă. Din precauţie, să nu mă prindă pe picior greşit. Însă
acest lucru se dovedeşte o invitaţie pentru mulţi profitori, care
mi se bagă în faţă într-un stil şmecheresc de „l-am făcut, am mai
câştigat 2 metri, ce tare sunt!”. Normal, fără să semnalizeze, de
ce ar trebui să le pese dacă dau peste ei sau nu?

Lucrurile încep să devină mai periculoase la viteze mari. Pe
şoselele naţionale sau pe autostradă sunt din ce în ce mai mulţi
care intră în depăşire fără să mai semnalizeze. Dar şi fără a se
mai uita în spate, dacă nu cumva e altcineva deja în depăşire. La
orice drum ceva mai lung prin ţară, dau peste câteva specimene de
acest gen, în general cu maşini scumpe şi care îşi închipuie că
sunt regii şoselelor.

Să nu îi uit pe cei care pleacă de pe loc sau ies din vreo
benzinărie. E o adevărată „plăcere” când îţi iese unul în faţă şi
te ia prin surprindere, obligându-te să frânezi brusc. De foarte
multe ori, ăştia nu semnalizează – aşa că nimic nu îmi atrage
atenţia că maşina respectivă vrea să îmi iasă în cale.

Mai sunt câteva cazuri, în care s-ar impune semnalizarea, dar
cei de la volan ori sunt prea tupeişti să piardă timpul cu aşa
ceva, ori sunt prea leneşi să mai folosească degetele de la mâna
stângă pentru acţionarea micii manete de lângă volan.

Tuturor acestora le reamintesc: semnalizarea este obligatorie,
ori de câte ori schimbi direcţia de mers. Şi ţine, în multe
situaţii, de bunul simţ elementar.

oraan.ro