Să fie amenzi mari, primesc. Dar nu accept un cod rutier făcut pe genunchi, domnule Stroe

În mass-media s-a pus mult accentul pe noile amenzi, care par exorbitante faţă de cele de acum, mai ales raportat la salariul mediu pe economie. Chiar şi în discuţiile pe care le poartă userii online tot factorul financiar este primordial: ”ăştia iau pielea de pe noi!”.

De parcă toţi şoferii români încalcă flagrant toate legile de circulaţie de fiecare dată când se urcă la volan. Măi să fie!

Uităm un lucru: un procent mic, probabil în jur de 5%, dintre şoferii români încalcă grav reguli de circulaţie, unii din neatenţie, alţii în mod voit. Însă restul de vreo 95% circulăm corect, pentru mulţi dintre noi cele mai grave încălcări fiind cel mult depăşirea vitezei legale, dar nu exagerat, ori nepurtarea centurii ori vorbitul la telefon.

Chestii minore comparativ cu trecerea pe roşu, mersul pe contrasens sau, mai ales, conducerea sub influenţa alcoolului. Contravenţii care ştiu că sunt grave şi foarte grave, aşa că nu mă interesează că plătesc 100 de lei sau intru la închisoare pentru ele, pur şi simplu sunt conştient că e foarte rău dacă ajung să fac aşa ceva. Deci nu trec pe roşu, nu merg pe contrasens şi nu conduc băut. Simplu.

În noul Cod Rutier se iau nişte măsuri drastice din cauza unei minorităţi. Există vreo statistică pertinentă şi fundamentată care justifică aşa ceva?

După care ar trebui să realizăm că, în vest, amenzile sunt foarte mari, iar educaţia de la ei tot cu biciul s-a făcut. Atâta doar că a fost nevoie de câteva generaţii care să treacă prin amenzi dure pentru ca oamenii să îşi dezvolte un mod de gândire sănătos, concomitent cu implicarea reală şi eficientă a autorităţilor în domeniul siguranţei rutiere, de la educarea şoferului până la o infrastructură adaptată.

Prin urmare, da, sunt de acord cu nişte amenzi şi măsuri punitive extreme în cazul încălcărilor flagrante ale regulilor de circulaţie, mai ales a celor ţinând de situaţii sensibile şi în special dacă se lasă cu accidente, mai mult sau mai puţin grave. Ai greşit serios, plăteşti serios, nu e mare filosofie. Ba, de ce nu, se poate face şi închisoare dacă nu ai bani, ca la americani sau pe la alţii.

Dar… Un mare DAR: cum poţi să vii cu amenzi mari ca în vest dacă nu ai şi uneltele celor din vest?

Şi aici mă refer la un sistem sănătos de educare a viitorilor şoferi, dar şi a actualilor; la o infrastructură cu soluţii care să reducă la minimum riscul de accidente (de la indicatore şi marcaje lizibile până la dirijarea coerentă a intersecţiilor şi o semaforizare care să fluidizeze traficul); la un comportament proactiv şi educativ al agenţilor de circulaţie, care să depăşească faza de ”ha, te-am prins, credeai că scapi?!”. Şi mai putem găsi o grămadă de lucruri.

Ei bine, în noul Cod Rutier nu am văzut soluţii realiste care să diminueaze riscul de apariţie al situaţiilor care duc la ditamai amenzile.

Orice dresor de câini (că tot e încă în vogă scandalul maidanezilor…) ştie că, dacă pedepseşti animalul fără ca acesta să înţeleagă ce a greşit, obţii efecte negative, iar câinele sare şi te muşcă la un moment dat ori devine prea speriat. Sau, ca în medicină: dacă tratezi doar efectele, şi nu cauzele bolii, se numeşte frecţie la picior de lemn.

Aşa şi cu acest Cod Rutier al pedepselor exagerate: pare mai degrabă o strategie gândită de un dinozaur, din dorinţa de a aduce mai mulţi bani la buget. Probabil unii au făcut nişte statistici prea puţin documentate, iar pe baza presiunilor guvernamentale ”scoateţi bani din orice!” s-a ajuns la haosul de acum.

În condiţiile în care traficul actual, mai ales în oraşele mari, dar şi pe şosele, e o adevărată junglă din cauza incompetenţei mai mult sau mai puţin voite a autorităţilor, lumea are motive destul de serioase să se teamă de acest Cod Rutier al inchiziţiei.

Pentru că legea junglei spune că ăl mai tare din parcare decide. Iar ăl mai tare este nimeni altul decât agentul de la circulaţie, cu maşina pe care scrie ”Poliţia Rutieră”. Iar agentul se plasează, de obicei, în puncte cheie, unde trebuie doar să aibă răbdare ca un păianjen, pentru că muşte care să greşească sunt destule – graţie autorităţilor care nu se sinchisesc de punctele sensibile din trafic.

Personal, am o părere chiar ok despre agenţi. Din cele circa 20 de întâlniri de gradul 3 pe care le-am avut în cei 17 ani de şoferie de până acum, doar în vreo două cazuri am rămas dezamăgit, într-un caz fiind absolut frapat de stilul de Garcea al respectivului personaj care nu făcea deloc cinste uniformei. Însă, în rest, nu am avut parte decât de domni corecţi şi cinstiţi. Nu am dat niciodată şpagă, ci eventual am scăpat cu avertisment, deci nu mă număr printre cei cu motive să-i urască fără discernământ pe gabori, caralii sau cum mai sunt numiţi în mod peiorativ.

Sunt, însă, conştient că ”şi poliţaii ESTE oameni”, vorba unui taximetrist cu puţine clase, dar pare-se cu şcoala vieţii din plin. Şi acum, cu noile amenzi mult mai usturătoare, s-ar putea să fie mai deschişi spre şpagă, pentru că românul are multe poveşti lacrimogene în tolbă (”orice mână-ntinsă trebuie să spună o poveste”, dacă vă mai amintiţi celebra replică…).

Iar dacă merge şpaga, înseamnă că nu mai vin banii scontaţi la buget, deci noul Cod Rutier ar fi degeaba.

Cu şpagă sau fără, şoferul român este pus la colţ, iar asta ne înspăimântă ca şoferi. Ca oameni cu IQ şi bun simţ, ar trebui să ne îngrijoreze mai degrabă deciziile luate în pripă, care se potrivesc precum nuca în perete cu realităţile cotidiene.

Deci argumentele principale nu trebuie să fie cele ţinând de cuantumul mare al amenzilor. Ci trebuie cerute modificări de substanţă pozitive, ţinând şi de educaţia şoferilor, dar şi de implicarea eficientă a autorităţilor locale, aşa încât numărul acestor amenzi să ajungă minim.

Dar, domnule Stroe, oare vreţi mai puţine amenzi?