Românii trebuie să zâmbească mai mult

Pare o glumă, dar e dureros de adevărat. Am luat până acum mii
de interviuri pentru ştiri ca să ajung în final la concluzia că cel
mai greu să îi faci să se deschidă, să îţi vorbească ori să
zâmbească sunt românii. Oriunde mergi pe stradă în străinătate,
oamenii parcă abia aşteaptă să îţi ofere părerea lor. Li se pare
normal să răspundă cu zâmbetul pe buze, pentru că e normal să nu
îţi fie ruşine cu tine însuţi în public.

Ieri m-am uitat la feţele celor din jur, în căutarea unei feţe
zâmbitoare. Am privit la cei de pe stradă şi apoi la cei din
metrou. Abia după zece minute am văzut un tânăr zâmbindu-i iubitei.
Primul dintr-o sută, poate două, de trecători grăbiţi, şoferi
stresaţi sau pensionari cu privirea în pământ.

Ne este greu. Noi suferim. Suntem în tranziţie dintotdeauna
parcă. De la comunismul care stătea cu ochii pe tine ca nu cumva să
fii prea binedispus, la goana către capitalismul din filmele
americane, deghizat într-o „fata morgana” după care noi încă gonim.
Părinţii se sacrifică de generaţii ca să le ofere ceva mai bun
copiilor lor, pentru ca aceştia să devină în final mai egoişti, mai
nemulţumiţi de ce au decât eram noi acum 20 de ani. În final sunt
toţi trişti. Toate s-au dovedit nişte iluzii inutile. Primii
dezamăgiţi sunt părinţii care şi-au spetit zilele sperând că vor
izbândi în destinul copiilor, copii pentru care numai
„advertising-ul” şi „modelling-ul” sună bine.

Chiar şi când au iPhone şi SLK, fetele au impresia că sunt mai
interesante şi mimează inteligenţa când tac profund ca nişte mimoze
triste în aşteptarea cavalerului alb care să le salveze. Mai ales
dacă li s-a spus deja că sunt frumoase de… Băieţii care se cred
mai bărbaţi în curtea şcolii sau când ies cu gaşca dacă scot primii
şi îşi bagă organul reproducător în situaţia „naşpa” scoasă în cale
de… cine? Stau toţi patru muţi în BMW-ul seria 3 cabrio pe care
cel de la volan l-a căpătat fie doar pentru că a împlinit 18 ani,
ori nu a rămas repetent într-a 11-a. Din nou… Defilează la
relanti pe bulevard sperând că vor fi observaţi de fetele din
anturaj sau vor avea parte măcar de o liniuţă scurtă.

Totul se transformă în final într-o mare frustrare naţională.
După atâta paradă prin faţa vecinilor şi colegilor, toţi îşi dau
seama că nu au izbutit mai nimic. Ceilalţi îi privesc cu invidie,
nu cu respect sau prietenie, în timp ce vieţile lor sunt un rol
jucat prost, fără profunzime. Sunt mai singuri, mult mai singuri
decât erau atunci când nu aveau bani, vorbesc mai puţin la mobil cu
prieteni adevăraţi deşi au minute mai multe pe cartelă.

În final tot băieţii haioşi au parte de fete. Iar fetele care
zâmbesc sincer şi frumos au parte de iubiţi sinceri, nu doar de
amanţi de ocazie. Pe bune. E statistică. 74% dintre soţiile
chestionate de un grup de studenţi la sociologie au răspuns că
soţii lor le-au cucerit la prima întâlnire pentru că aveau simţul
umorului. Nu fac eu acum pe profesorul de sentimente, încerc doar
să te fac să înţelegi că oamenii sunt mai amabili şi mai deschişi
dacă le zâmbeşti. Însă primul trebuie să fii tu.