Renault – 112 ani de respect profund

Am început cu acest disclaimer ca să nu credeţi că scriu
editorialul într-o dispoziţie subiectivă, sau în scopuri
confirmatorii mie sau vreunui apropiat de-al meu. Nu o să ţin o
prelegere despre experienţele mele, sau să mă pierd în polemici de
genul „a mea e bună fiindcă este mai albastră sau mai verde”. O să
vă spun sincer ce înseamnă Renault în viziunea lui Cosmin
Iordache.

Pentru
mine Renault înseamnă inovaţie, uneori dusă chiar până în extrema
curajului inconştient. O să vă dovedesc cu fapte această
declaraţie. Luăm cazul lui Renault Megane II, model pe care l-am
prins cu toţii. Acest automobil îşi trage inspiraţia de la Renault
Avantime şi Renault Vel Satis, două exemple de eşecuri comerciale
usturătoare. Dar Renault a crezut în ideea sa şi s-a aruncat în cel
mai disputat segment cu un pariu a cărui cotă părea foarte
dezavantajoasă din start.

Rezultatul,
Megane II a ieşit Maşina Anului, a fost prima care a luat 5 stele
din clasa sa şi mai mulţi ani la rând a fost cel mai cumpărat model
în Europa. La generaţia a treia Megane a schimbat iarăşi reţeta,
ştergând cu buretele tot ce însemna moştenire estetică. Ca să nu
mai menţionez de modelul Espace propus de Matra în 1988, pe
care competitorii l-au refuzat, dar Renault a zis: „sună
revoltător, să-l facem!„: În prima lună au vândut doar 9,
dar apoi au generat un fenomen global, plus tehnologia turbo care a
vexat lumea Formulei 1. Sigur
este mult mai simplu să nu îţi părăseşti zona de confort ca marcă
auto şi întreaga gamă să o transformi într-o familie de siamezi…
dar parcă flacăra se stinge uşor.

Renault
înseamnă pasiune (nu a mea, nu neg ce am zis la început), dar cele
mai importante momente ale mărcii au apărut din pasiune. Louis
Renault şi-a făcut Voiturette pentru că era pasionat de tehnică şi
nu intenţiona să o comercializeze, până când amicii săi „de bani
gata” l-au asaltat cu comenzi. Alpine a apărut tot din pasiunea
pilotului Jean Rédélé, care a încropit modele sportive cu piesele
din depozitele Renault. Renault Gordini la fel, nu au apărut
dintr-o directivă de sus, ci din împletirea pasiunii lui
Amédée Gordini cu cea a mecanicilor
Renault.

Trecând în
zilele noastre, Megane R26.R este cea mai necomercială
maşină după standardele cu care suntem obişnuiţi, dar pentru noi
cei pasionaţi ţine flacăra aprinsă spunând că încă se mai fac
maşini cu un ochi pe cântar şi unul pe cronometru. Dovada
că acest model deţine recordul de cel mai rapid model cu tracţiune
pe circuitul Nurburgring, acel Mecca al maşinilor sport.

Renault
mai înseamnă spirit competitiv, nu cred că există cursă legendară
europeană în care Renault să nu fi participat, de multe ori
întorcându-se cu laurii acasă. Formula 1, Paris Dakar, WRC, Mille Miglia sunt competiţii
etalon în automobilism pe care Renault le-a câştigat cel puţin o
dată.

Niciodată nu o
să mă afund în pledoarii în favoarea unei mărci de mainstream,
rămân fidel mărcii mele de suflet, care nu e franţuzească, nici
germană, nici japoneză, nici coreeană. Dar asta nu înseamnă că
în topul respectului meu Renault nu figurează în primele
poziţii, datorită lucrurilor pe care întâi le-am citit şi apoi
le-am încuiat în minte şi a istoriei de 110+ ani. Şi cred
ca asta este atitudinea pe care trebuie să o adopte fiecare dintre
cei care spun că au o minimă cultură automobilistică. Dacă nu, o să
rămânem nişte primate care văd lumea prin fanta de la cutia
poştală.