Protestul de la benzinării în opinia lui George Buhnici

www.buhnici.ro – informaţie gratis
despre lucrurile care
contează

De ce nu funcţionează acest gen de protest la noi? Nu o să intru
în prea multă economie, însă cred că e simplu de înţeles că
proteste punctuale în câteva staţii dintr-o reţea de câteva sute nu
vor face decât să gâdile mamutul. Plata cu mărunţiş va îngreuna
sacul cu bani şi munca celor de la firma care adună încasările.
Două, trei zile şi atât…

Aşadar totul nu este decât o lamentare televizată, care a ajuns
să se repete suficient de des încât nu mai este interesantă decât
ocazional pentru un program de ştiri naţionale. De acum frunţile se
încruntă, iar cei mai bătăioşi se înfurie pe cel care scrie. Şi
nici măcar nu am emanat vreo opinie încă. Doar am subliniat pe
scurt situaţia. Să vedeţi ce nervi vă provoc acum…

Adevărul este că nu suntem pregătiţi pentru adevăratul protest.
Mersul pe jos şi cu transportul în comun. O fac tot mai multe oraşe
civilizate. Asta e singura soluţie până când ne vom permite maşini
electrice. Ştim cu toţii că, dacă nu alimentez până poimâine, nu
înseamnă că răspoimâine voi cumpăra mai puţin carburant.

Dependenţa de petrol a ajuns atât de perversă încât ne
transformă în sclavi moderni. Mecanismul începe de la şeicii
binecuvântaţi cu capătul de început al ţevii, continuă cu
americanii care fac rapid războaie ca să poată pune primul robinet,
apoi transportatorii ciupesc ceva şi intrăm în mafia naţională la
un preţ oricum ridicol de mic prin comparaţie cu cel de extracţie.
Rafinarea şi distribuţia înmulţesc şi ele ridicol preţul.

Birul adevărat îl pune STATUL. Taxe şi accize uriaşe umflă
artificial preţul carburantului. Nici un guvernant nu va şti să vă
explice motivat de ce procentul accizei este X şi nu mai mic.
Adevărul este pentru că nu mai ştiu de unde să ia. Deşi TVA este
24%, iar cota de impozit de 16%, ministerul de finanţe nu strânge
decât puţin peste 6% din banii care circulă.

Atât de mare este frauda şi economia neagră. Carburanţii
generează aşadar veniturile cele mai bune şi mai constante pentru
stat, chiar şi dintr-o economie rahitică. Statul vine şi rupe de
acolo de unde scoţi bani din buzunar. Iar nouă ne place la nebunie
să ne plimbăm în maşini pe care nu ni le permitem.

Am mai spus-o. Automobilistul este calul de povară al crizei. El
susţine singur o armată de încasatori care nu oferă de multe ori
nimic înapoi. De la achiziţia maşinii cu TVA, omologarea la RAR,
apoi plata taxei auto, impozitul, taxa de numere, talonul, RCA,
luxul numit casco, reparaţii în service, parcare, spălat,
accesorii, iar lista poate continua. Încă nu am vorbit de
benzină.

O să doară schimbarea, dar este singura soluţie pentru viitor.
Deşi sună a texte de activist ecologist, maşina electrică este
singura soluţie, dacă nu eşti în stare să renunţi la cele patru
roţi.

Electricitatea este de 20 de ori mai ieftină decât energia
generată de benzină pentru 100 de kilometri parcurşi, spre exemplu.
Iar curent avem şi vom avea destul în România. Nissan Leaf costă
vreo 30.000 de dolari, însă alte maşini electrice de serie vor
apărea de acum în anii următori şi preţurile vor scădea încât să ni
le permitem. Vor face cumva să ne taxeze şi pentru ele, cum au
făcut când au scumpit motorina peste nivelul benzinei, deşi este un
combustibil mai slab, dar sigur nu va ustura ca preţurile de peste
5 lei pe litru.

Din păcate, nu ştiu vreo ieşire adevărată din capcană fără să
renunţi la maşină. Eu nu mai am automobil personal de peste un an.
Îmi doresc fantastic de mult unul, dar îmi amintesc apoi că banii
economisţi îmi ajung pentru concediu, ieşiri în oraş, taxi. Un set
de anvelope economisit înseamnă haine noi de sus până jos. Casco e
abonamentul pe un an la o sală de fitness de lux.

Sunt conştient, însă, că o să vină şi ziua când o să fiu tată,
spre exemplu. Ştiu că pentru mulţi maşina este o necesitate şi nu
un lux. Problema este că o ştiu şi cei de la putere. Indiferent cât
vom protesta, ne vor arăta lista. La noi taxele sunt încă mici faţă
de restul Uniunii. Nu putem lăsa mai jos. E o problemă de
concurenţă neloială.

La fel e cu gazele care trebuiau să se scumpească de mult. O
altă durere amânată. Nu vă mai amăgiţi cu rezervele naţionale de
petrol care ar trebui să ducă preţul mai jos. Le-am dat
austriecilor ca să intrăm în NATO, aşa cum le-am dat şi BCR. Şi
francezilor le-am dat pe nimic gazele, apa potabilă şi aprobări
pentru zeci de hipermarketuri în zone urbane ca să ne râdă acum în
nas la uşa zonei Schengen.

E o chestiune de alegere şi de mărime. Suntem un animal mic,
care a ales o haită mai bună decât Rusia. Sau aşa a crezut. Nu avem
puterea şi nici voinţa necesare să fim mai mult. Nu ştiu cum am
putea să câştigăm lupta cu un sistem atât de complicat, de pervers,
de nesătul.