Propunerea mea de brand România
1. În primul rând, după cum am spus, fisura a
început să crească încă de la plecarea din Bucureşti. Înaintea de
ieşirea din România a „înflorit” foarte frumos pe marele parbriz al
maşinii Renault Grand Scenic, fiind mult mai vizibilă decât un
steag sau un sticker cu România.
Deci frunza din brandul de ţară o putem foarte uşor
înlocui cu acest „copac” cu două „ramuri”. E foarte simplu
şi de efect.
2. Pe urmă, fisura mi-a vorbit foarte pe
înţeles despre diferenţele între infrastructura din România
şi cea din străinătate. La noi, drumurile sunt pline de
denivelări, gropi şi cratere, plombe şi deluşoare, aşa încât nici
măcar suspensia foarte confortabilă şi scaunele moi ale lui Grand
Scenic nu te pot izola de pământul străbun, pardon, asfaltul
naţional.
La ei, în Ungaria, Slovacia, Cehia, Germania sau Austria,
drumurile sunt pur şi simplu bune. Mai sunt şi porţiuni de
autostradă mai puţin confortabile, dar mai mult din punct de vedere
acustic, din cauza micilor dungi transversale – valabil în special
în cazul celor dintr-un asfalt dur, asemănător betonului, cam la
fel cum găsim în prima porţiune de pe A2, dar fără crăpături şi
denivelări.
Ar trebui adăugat la brand un simbol
„Atenţie, gropi!”. Ştiţi, semnul triunghiular, cu vârful
în sus, cu margine roşie şi cu un „sutien” negru. Mai lipseşte un
simbol de pe acest indicator: numărul de gropi pe metrul pătrat.
Gropi pe care eşti tentat să le ocoleşti, pentru a-ţi menaja
maşina, dar pe care sfârşeşti prin a le încăleca înjurând
drumarii.
Metaforic vorbind, fisura în „Y” de pe parbriz
reprezintă ALEGEREA: dau sau nu dau în groapă? Îmi stric
sau nu maşina? Fac sau nu accident? E un „Y” al filosofiei, al
psighologiei, al fortunei. Îşi merită cu prisosinţă locul într-un
brand de România.
3. Mai departe. Aviz celor care vor să se
aventureze în această vară pe unde am trecut eu – foarte multe
porţiuni din autostrăzi sunt în reparaţie. Iar la ei reparaţiile se
fac după cum urmează: dacă se constată că pe câţiva metri sau zeci
de metri s-a deteriorat asfaltul, se închid câţiva kilometri de
autostradă şi se trece efectiv la reconstrucţia tronsonului
respectiv, refăcându-se stratul de la un metru adâncime.
Scump, nu-i aşa? La noi e mai simplu: se „plombează”
gropile, fie autostradă, fie drum comunal, cu un asfalt care va
dura la fel de puţin în timp. Explicaţia este logică, dar
nu şi oficială. Şi ţine de comisioanele care trebuie luate din
banii publici pentru reparaţiile reparaţiilor reparate de zeci de
ori.
La noi se merge pe principiul „să facem drumuri ieftine, le
reparăm la anul”. La ei se aplică „să facem drumuri durabile, le
mai refacem peste vreo 20-30 de ani, cu tehnologii noi”. Cum e mai
eficient? Depinde de perspectiva din care priveşti lucrurile.
Din perspectiva fisurii, contează „verzişorii”. Deci
neapărat culoarea verde trebuie să rămână în brand. Ea
vine de la dolari, deşi poate fi înţeleasă şi eco. Economic
subteran, nu ecologic aerisit.
4. Principalele elemente ale logo-ului le avem
deja, mai trebuie un slogan. Îmi amintesc de tensiunea pe
care am simţit-o de la intrarea în ţară, pe la Petea, în
apropiere de Satu Mare, până la Baia Mare. Întuneric, ploaie
mocănească, drum foarte denivelat, şoferi nesimţiţi, tirişti
nepăsători (ţineau faza lungă până la 20-30 de metri de mine, în
ciuda repetatelor flashuri pe care le dădeam), lipsa marcajelor în
multe locuri, ditamai gropanele în mijlocul drumului, etc
Practic, după ce am trecut graniţa, am simţit destul de
clar diferenţa între civilizaţia vest-europeană şi cea
românească (bine, primele semne mi s-au arătat în toaleta
de la graniţă, dar să nu cădem în derizoriu). Unde mai pui că
fisura era plasată strategic, chiar în faţa ochilor, având un efect
de refracţie a imaginii, care contribuia la creşterea oboselii şi a
stresului.
Ca să nu vă ţin mult în suspans, cred că m-am simţit puţin ca
acei temerari căutători de aur, care au cucerit vestul sălbatic în
America. Teamă, curaj, deznădejde, furie, oboseală, tenacitate,
spirit războinic, deprimare. Un „cocktail” de trăiri şi
simţiri, zgâlţâite de drumurile denivelate, pentru o experienţă
puternică şi de neuitat.
Aşa încât găsesc foarte potrivit acest slogan: „România
– poate scapi cu viaţă”. Îţi dă fiori, poate te face să te gândeşti
la Dracula sau poate la încercări pline de adrenalină, ca
în filmele de aventuri. Te face să te gândeşti dacă există
dumnezeu, dacă mai prinzi ziua de mâine, dacă ţi-ai luat la
revedere cum trebuie de la cei dragi sau dacă ţi-a mai lăsat criza
ceva de pus în testament.