Propunerea mea de brand România

Şi acum, când mă uit la fisură, mă ia cu fiori. Simt că
sunt român, simt că trăiesc în România şi că la noi este cu totul
altfel decât la ei. Cred că ăsta este efectul care se
doreşte de la brandul de ţară, nu-i aşa, domnilor guvernanţi şi
miniştri?

Şi, pentru că românul este şi generos din fire, nu cer
nici un ban pentru acestă idee. Mă rog, ca să nu divagăm de la
practicile uzuale, voi cere comision un euro, să nu pară
că îmi bat joc de valorile româneşti contemporane.

Însă nu este prea mult timp la dispoziţie, deoarece Renault a
dat deja comandă pentru un alt parbriz. În maximum două-trei
săptămâni parbrizul fisurat va ajunge la reciclare, unde va fi
spart în mii de bucăţele, care vor fi topite şi, în final, vor
intra în componenţa unui alt parbriz, poate de data asta de
Dacia.

Oare sufletul fisurii mele se va găsi şi el în acel parbriz?
Sper că da. Pentru că merită. Mai devreme sau mai târziu, va ieşi
la iveală, sub o altă formă, provocându-i noului proprietar
simţăminte similare cu ale mele. Mai mult sau mai puţin.

E o fisură care îmi reprezintă ţara. E o fisură care
mie, ca automobilist, îmi spune atât de multe, deşi este
atât de simplă „după vorbă, după port”, vorba poetului. E un
adevărat brand de ţară, pe care îl înţelege orice şofer. Orice
român. Şi orice ministru.

CE ALTE
SEMNIFICAŢII ARE PENTRU VOI FISURA DIN
PARBRIZ?

… Parcă, la o privire mai atentă, acel „Y” îmi aminteşte
de coarnele diavolului. Oare am dat de dracu’ cu brandul ăsta de
ţară?

oraan.ro

A venit vara şi, în ciuda faptului că vorbim de o vară de criză,
mi-am luat concediu. Nu m-am dus nici la mare, nici la munte, ci la
o nuntă a unor prieteni, taman la Bremen în nordul Germaniei. Dar,
pentru că vorbim de un concediu, am vrut să mă simt
confortabil, aşa încât am pus ochii pe
Renault Grand Scenic, maşină aflată în test de
anduranţă ProMotor.

Nu voi intra în detalii privind concediul meu (nu cred că interesează pe
nimeni) sau performanţele şi confortul maşinii (pe care le-a
detaliat colegul Constantin Ciobanu într-un
test anterior). Mă voi referi la subiectul „Brandul de
România”, pentru care eu am o cu totul altă propunere.
Este gratis, este originală şi oferă explicaţii concludente pentru
România.

Aşadar, stimaţi guvernanţi şi miniştri ai turismului, iată ce mi
s-a întâmplat.

În dimineaţa zilei de 15 iulie, deci într-o joi însorită, am
plecat cu maşina spre Baia Mare, de unde urma să îmi încep cu
adevărat concediul nord-european. După numai 10 sau 15 km de la
intrarea pe autostradă, am observat în partea inferioară a
parbrizului o crăpătură. Mică, nu m-a afectat prea
tare.

Problema, însă, a început să se agraveze pe măsură ce Grand
Scenicul înghiţea kilometrii de asfalt al aşa-zisei autostrăzi A1,
aşa că, la ieşirea de pe autostradă, puteam observa deja de la
volan cam 5 cm noi ai fisurii. În condiţiile în care nu am depăşit
130 km/h, iar diferenţa între temperatura exterioară şi cea
interioară nu era drastică (la ora 8 dimineaţa).

Ei bine, pe la Râmnicu Vâlcea am făcut o mică pauză, destul de
intrigat de ritmul de creştere al fisurii. Ocazie cu care
am descoperit şi cauza: o mică pietricică, plasată la baza
parbrizului, central. Adică foarte prost pentru parbriz,
după cum aveam să aflu ulterior. Totuşi, nici acum, după ce am
realizat că lungimea reală a fisurii depăşeşte 10 cm, nu m-am
demoralizat – doar nu o să-mi strice mie concediul o fisură
mică!

La Sibiu, mi-am amintit de poveştile cu Făt Frumos, care creşte
într-un an cât alţii în şapte. Pentru că fisura mea devenise una
serioasă, îndreptându-se hotărât spre mijlocul parbrizului.
Interesant, nu drept, ci şerpuit. La Cluj Napoca, lucrurile au
devenit cam alarmante, după ce mi-am dat seama că „micuţa” fisură
depăşeşte 30 cm.

Din fericire, am găsit rapid un mic atelier de reparaţii
parbrize, Llumar, plasat convenabil în centru, unde am
băgat Grand Scenicul la o mică reparaţie, în speranţa că voi stopa
evoluţia fisurii. Cei din service au fost prompţi, amabili
şi nici măcar nu m-au taxat pentru urgenţă.

În schimb, căldura m-a taxat altfel: în timp ce adezivul special
se usca, din locul în care fisura fusese oprită au mai apărut două
fisuri, un fel de „Y”. Deşi mi se spusese clar că nimeni nu îmi
poate garanta durata unei astfel de operaţii, un minut sau o lună,
cei din service mi-au dat garanţii ferme că pot pleca şi în jurul
lumii, deoarece parbrizul este proiectat să nu se spargă în mii de
bucăţi.

Aşa că s-a mai încercat rapid stoparea şi celorlaltor două
fisuri care „izvorau” din cea principală, după care mi-am văzut de
drum, într-un tempo destul de lent, spre Baia Mare. Totuşi,
drumul extrem de denivelat şi plin de gropi până acolo a
contribuit la evoluţia „Y”-ului.

Nu doar atât, până la plecarea din ţară, deşi maşina a stat
parcată, „Y”-ul a evoluat nemaipomenit, depăşind jumătatea
parbrizului. Totul datorită diferenţelor de temperatură cam mari
între noapte şi zi. Prin urmare, în dimineaţa plecării, m-am trezit
că trebuie să suport o fisură lăbărţată pe o mare parte din
parbriz. Şi cine ştie cât mai avea să evolueze în periplul meu
european!

Prima concluzie: fisura
din parbriz s-a dovedit o carte de vizită specific
românească. Un fel de simbol naţional, dacă vreţi, un
corespondent al lui „Noi suntem româââââni!” al lui Furdui Iancu,
pentru ca nu cumva să uit de unde am plecat când fi-voi prin cele
ţări străine dus.

Am plimbat, aşadar, această fisură prin Budapesta, Praga,
Berlin, Bremen, Viena. Pe unde i-a plăcut aşa de mult (sau a fost
atât de impresionată), încât a uitat să crească! Vorbesc serios –
în tot periplul european, cele două capete ale fisurii nu
au mai evoluat, decât poate doi-trei milimetri.

Însă, după ce am reintrat în ţară, până la Bucureşti „Y”-ul a
mai crescut cu vreo 5-6 cm, în fiecare parte. Probabil de bucurie
că simte din nou România. Şi uite aşa am ajuns la concluzia că
fisura din parbrizul Grand Scenicului reprezintă un
adevărat brand de ţară.

SĂ VĂ EXPLIC MAI DETALIAT
DE CE

Pagini: 1 2