Pirateria taximetriştilor înfloreşte la ea acasă, în Bucureşti

www.buhnici.ro –
informaţie gratis despre lucrurile care
contează

În fiecare dimineaţă, clincenenii, bercenarii ori jilăvenii se
urcă în taximetre şi pornesc cu avânt economic spre Bucureşti.
Potenţa lor financiară susţine activitatea câtorva sute de
taximetrişti harnici. Criza care a nenorocit România, ocoleşte cu
succes Petrăchioaia, Buftea, Bragadiru, Voluntari şi alte câteva
localităţi ilfovene.

Indiferent de dimensiune, populaţie şi noroi, toate satele şi
municipiile desfundate din jurul Bucureştiului au fost
binecuvântate cu taximetre fără număr. Nume precum Pelicanul,
Euroline, Drive Taxi sau nu mai ştiu ce firmă obscură au rejuvenat
fără acid hialuronic o afacere pe care o credeam falimentară dacă
îi asculţi pe şoferii năduviţi de preţul benzinei.

Afacerea cu taximetre merge atât de bine unsă, încât patronul de
la Pelicanul Taxi îşi permite chiar să scadă preţul. 1,39 lei per
kilometru este, cred eu, cel mai mic tarif de care am auzit pe la
noi, preţ care înfruntă benzina de aproape şase lei fără vreo
emoţie

Vă mai amintiţi când erau carburanţii mai ieftini cu vreo
treime, iar tarifele se apropiau de 2 lei? Aşa că un record absolut
merită aplaudat. Iată oameni cu viziune care ne demonstrează că
afacerile bune vin de acolo de unde nu te aştepţi. Ilfovul este,
aşadar, în plină expansiune economică, iar cetăţenii săi au nevoie
de transport accesibil şi de calitate.

Doar că probabil nu ştiau despre asta…

Biznismenii ilfoveni vin aşadar devreme în Bucureşti.
Taximetrele cu bulină galbenă din sectorul agricol sunt puse apoi
în faţa dilemei. Dacă tot am ajuns aici imediat după cântarea
cocoşului, să mă întorc cu maşina goală acasă? Aşa că bântuie
oraşul în aşteptarea întâi decembriştilor pe care să îi aducă acasă
la sfârşitul zilei.

Poate de aceea am văzut eu mai multe taxiuri de Ilfov ca
niciodată pe străzile Bucureştiului. Altfel nu îmi explic. Legea
spune clar că nu ai voie să prestezi taximteria decât în
localităţile unde ai licenţă.

Mă mai miră ceva. Cum supravieţuiesc taximetriştii care
prestează la asemenea tarife? După ce plătesc planul la firmă şi
fac plinul, ce le mai rămâne? Ce consum trebuie să aibă maşinile
acelea ca să renteze să mergi atâta vreme la dumping?

Am dubii mai serioase de atât în legătură cu siguranţa
pasagerului. Ultima dată când am mai mers cu tarif mic, mi-a fost
mai teamă în Logan decât cu Claudiu David, campionul de raliu, în
BMW M3. La 70 la oră, Dacia cu 280.000 de km în bord tremura din
toate închieturile. Rulmenţii huruiau sinistru, iar şoferul avea
poftă de ironii: „poate ne sare roata”…

Arăt cu degetul direct spre Direcţia Transporturi din Primăria
Generală a Municipiului Bucureşti şi Poliţia Rutieră. Privirea
întoarsă şi tolerarea unor firme clientelare de genul acesta va
duce curând la accidente grave. Nu mă interesează cum se
canibalizează patronii din taximetrie.

Din punctul meu de vedere, preţul mic este succesul economiei de
piaţă. Când preţul mic înseamnă pericol şi evaziune, mai înseamnă
însă că cineva dintr-un birou cu salariu plătit de noi,
contribuabilii, ori stă de pomană, ori îşi rotunjeşte leafa. În
ambele cazuri, merită mai mult decât dispreţul.

Îi chem pe taximetriştii care ştiu adevărul să ne spună: CINE IA
ŞPAGA?