Parcare cu buşituri? Se poate şi în Bucureşti

Iniţial, părea o simplă manevră de parcare laterală, cu escaladarea bordurii. Totuşi, apropiindu-mă de locul cu pricina, mi se părea ciudat că cel de la volanul Loganului albastru se chinuie aşa de tare să-şi parcheze maşina. Pur şi simplu roata din faţă dreapta nu voia să urce bordura şi gata.

Locul dintre BMW-ul negru şi Opel-ul Astra din faţă era cam la limită, şi mie mi-ar fi luat mai multe manevre să introduc un Logan în spaţiul respectiv. Aşa încât în momentul în care am observat că la volan e o femeie, am avut tendinţa de a aprecia curajul şi hotărârea ei.

Până când mi-am dat seama de ce se chinuia de fapt: Loganul se proptea în BMW-ul din spate, iar cea de la volan nu părea să îşi dea seama de lucrul ăsta. Cu cât accelera mai mult, cu atât BMW-ul, care avea frâna de mână trasă, se cabra mai tare. Sincer, mi s-a cam făcut milă de BMW…

Poate că aş fi făcut un gest cavaleresc să o ghidez pe cea de la volan, dar, apropiindu-mă, am observat că mai avea pe cineva în dreapta. Moment în care am renunţat la idee, din moment ce şoferiţei nu îi trecea prin cap să îşi roage pasagerul să o ghideze.

Lucru care, într-un final, s-a întâmplat totuşi, după ce BMW-ul a fost împins de câteva ori, iar cablul frânei de mână a fost forţat cam peste limite. Culmea, „ghidul” a reuşit să o facă pe cea de la volan să se proptească şi în Opel-ul din faţă, aşa încât, la un moment dat, chiar mă întrebam de ce nu m-am gândit de la început să scot telefonul să filmez toată scena. Poate aş fi concurat cu succes filmuleţul cu newyorkezul parcagiu…

Nu mă voi grăbi să concluzionez că am fost martorul unui alt episod „femeia la volan”. În acest caz cred că este vorba mai degrabă de comoditate, de grabă şi de neatenţie. Care, din păcate, îi afectează şi pe ceilalţi – cele două maşini, din faţa şi din spatele Loganului, erau negre ambele, deci vă daţi seama că orice zgârietură se vede foarte bine şi deranjant.

Ce bine ar fi dacă ne-ar păsa şi de cei din jurul nostru! Dar acum nu pot avea pretenţia să trăim într-o lume perfectă. Că ne-am plictisi fără stres şi provocări, nu?