Odiseea unui braşovean, chiriaş prin capitală (I)

M-am mutat din 2003 de şapte ori, de fiecare dată în altă zonă.
Am stat pe rând în majoritatea cartierelor, începând cu mirificul
Titan, fix lângă parcul din strada Prisaca Dornei, pe vremea aceea
un maidan plin de gunoaie. În paranteză, îi mulţumesc prietenului
Mihai Ursu care m-a găzduit o lună. Eu dormeam ziua când muncea el
şi invers.

Aşa am învăţat că cel mai important traseu RATB este 335, de la
Barajul Dunării la Aeroportul Băneasa. O oră, cât dura călătoria
mea, aţipeam minute bune cu capul pe geam, la fel ca pe vremea când
făceam naveta cu „rata”, acasă la Braşov. Ţineam strâns de rucsac,
că era plin de hoţi şi atunci, iar zilele în care prindeam un
autobuz DAF erau de vis. Ce suspensii, ce încălzire, ce
ventilaţie!

Am avansat rapid către centru, în cel mai frumos loc posibil
după mintea mea pe atunci, adică lângă Parcul Cişmigiu pe Ştirbei
Vodă. Am luat o cameră în gazdă. Şase metri pătraţi într-o casă
veche cu acces la baie şi bucătărie numai două ore pe zi. Am
rezistat şi acolo şase luni.

La plecare, proprietăreasa mi-a bătut obrazul: „Voi ăştia din
provincie, dacă nu vă permiteţi, de ce veniţi să staţi în centru?”.
Am lăsat-o să creadă în continuare că locuieşte în centrul
universului şi m-am mutat. Lăsam în urmă o cămăruţă de doi metri pe
trei cu un pat, un dulap şi o masă. Prin fereastra veche, se auzeau
toată ziulica numai chirăieli de copii care nu mă lăsau să dorm.
Mi-a părut rău numai după un prieten, student la Conservator, care
stătea şi el în gazdă, în camera vecină.

De aici am ajuns să ştiu însă tot centrul, de la Piaţa Romană
unde mă lăsa 131, prin Amzei, peste Calea Victoriei, Luterană şi
Ştirbei, colţ cu Puţul cu plopi. În Piaţa Amzei am învăţat meniul
de mâncăruri mai mult sau mai puţin gătite de la supermarketul
nonstop Nic. Pe atunci, mă visam spectator obişnuit pe la teatrul
Nottara, TNB sau Ateneu. Mi-a trecut repede. Oboseala a pus
stăpânire pe mine şi munca a rămas singura ocupaţie.

Ambele trasee de până acum le-am învăţat la lumina reclamelor
luminoase, puţine pe vremea aceea în Bucureşti. Spre exemplu, ştiam
că mă apropii de Bucur Obor după lumina albastră a panoului Samsung
din intersecţie. Lucram de noapte, iar ziua era pentru dormit.

Noaptea este un tărâm ciudat, cu personaje bizare care bântuie
Capitala. De la aurolacii din canalizare, la drogaţi, ciocli,
poliţişti de la Rutieră, echipaje de ambulanţă şi ciudaţii de la
cozile la şaorma din Dristor. O perioadă foartă chinuită, care s-a
terminat o dată cu trecerea la programul normal, de zi. Deşi nimic
nu mi se părea normal în Bucureşti, însă am descoperit pentru prima
dată ce bine e să fii chiriaş în Băneasa.

va urma…