Mintea puţină de pe urmă a importatorului de automobile

Realitatea este chiar mai acră de atât pentru că au fost
înmatriculate doar vreo 115.000 de unităţi pe drumurile patriei,
din cauză că restul au fost exportate înapoi în Vest.

Nu vorbesc aici de exporturile Dacia, ci de maşini cu ani de
producţie 2007-2008. După ce au îmbătrânit pe stoc în România, au
fost revândute în ţări precum Germania unde programele de înnoire a
parcului auto au reuşit să adune sute de mii de rable la reciclare
şi tot atât de multe comenzi încât până şi cele vreo 5.000 Ford
Fiesta model vechi nevândute au fost retrimise acasă, la preţ de
criză.

E ca şi cum prevezi că o să pierzi nişte bani şi apoi se
întâmplă.

Nici o satisfacţie! Dar mă hazardez să fac din nou pe
prezicătoarea „Bujia din Pache” şi anunţ peste 50 de falimente în
industria (am rezerve că este tocmai o activitate de tip
industrial) importatoare de automobile noi. 38 de reprezentanţe
s-au închis anul trecut, pe vârf de criză, însă am rezerve că
această cifră oficială este şi reală. Au dispărut de la stradă şi
s-au retras la periferie sute de reprezentanţe, însă multe s-au
pierdut pe drum şi au rămas aşa rătăcite.

La conferinţa de presă a Asociaţiei Producătorilor şi
Importatorilor de Automobile am revăzut acum câteva zile a
nu-ştiu-câta oară aceleaşi feţe. Acum mai triste ca niciodată. La
masa vorbitorilor tronau şi tunau vreo două personaje, care
altădată erau atât de ocupate încât te făceau să te simţi cel puţin
prezindenţial dacă îţi ofereau un interviu de 30 de secunde.

Tunau şi fulgerau împotriva importurilor second-hand care le mai
nivelau recordurile de vânzări anuale şi cereau impozite şi taxe
cât mai mari (de parcă românul cu 5.000 de euro ar fi putut să îi
dubleze peste noapte că să îşi ia forţat ceva nou). Surpriză, acum
fac exact la fel. Lecţia ultimilor doi ani nu i-a învăţat nimic. Au
impresia că jetul lor este atât de puternic încât nici măcar
furtuna nu o să-i stropească.

Dacă aş fi pentru o zi preşedinte de importator eu aş impune
un set minim de măsuri care să transforme momentul crizei într-o
oportunitate. Aşa cum spuneam în ultimul editorial, în „anul
service-ului” vor profita cei care ştiu să îşi extindă plaja de
clienţi. Şi cum maşinile în garanţie pe care le „mulgi” la revizie
se împuţinează, ai face bine să îi fidelizezi pe proprietari de pe
acum, iar pe ceilalţi, milioane de proprietari de second-hand de pe
piaţa liberă, să îi tentezi să vină la reprezentanţă în loc de
service-ul independent de cartier.

Adică să cobori preţurile la un nivel corect şi la manoperă şi
la piese, să îţi păzeşti mecanicii non-stop ca să nu facă prostii
şi măgării, să îl bagi în seamă pe client cu un „bună ziua” amabil
şi un zâmbet sincer nu sictirul autohton al celui care îţi
încasează banii în scârbă, ca şi cum ţi-ar face o favoare în timpul
lui liber. Am văzut deja oferte de genul 25% reducere la piese de
origine pentru maşini mai vechi de patru ani dacă reparaţia se face
în service-ul de marcă şi la Skoda si la BMW în anumite
reprezentanţe.

Ideea mi se pare ok, însă mai poate fi îmbunătăţită. Bunul-nume”
sau faima pozitivă sunt cele mai bune lucruri pe care le poţi
câştiga acum şi de pe urma cărora să faci profit pe termen foarte
lung. Optimistul realist este însă cinic şi pesimist, iar „Bujia
din Pache” prevede că lecţia nu va fi învăţată de nici 10% dintre
reprezentanţele de marcă în 2010.