Maşinile electrice sunt viitorul ideal, modelele hibride sunt viitorul real
Cea mai bună mişcare pentru stimularea pieţei auto din România, pe lângă Programul Rabla Clasic, ar fi înlesnirea achiziţiei unui model hibrid.
Desigur, modelele electrice sunt viitorul tuturor, însă ele fac parte din viitorul mai apropiat al elveţienilor sau francezilor decât din cel al românilor.
Să oferi aproape 10.000 de euro drept stimulent pentru o maşină electrică în România în speranţa că oamenii o vor cumpăra este un plan măreţ, dar irealizabil. Ar putea funcţiona bine-mersi într-o ţară unde cetăţenii au putere de cumpărare mai ridicată, iar stimulentul doar înclină balanţa în direcţia care trebuie, însă în România nu poate funcţiona pentru că maşinile noi vândute sunt puţine, iar grosul parcului auto este constituit din vehicule second-hand cu o vechime destul de mare.
Potrivit unui studiu Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM), doar 16% dintre angajaţii din România au venituri de cel puţin 700 de euro lunar. O să presupunem, deşi este o aproximare grosolană, că piaţa electricelor pleacă de la aceştia 16% pentru că procentul care se adaugă – al celor care câştigă mai mult – este oricum foarte mic. Un astfel de potenţial client ar putea cumpăra (desi greu de crezut) un sedan hibrid cu aproximativ 20.000 de euro, dar aceşti bani nu se poate atinge de o maşină electrică.
Anul trecut s-au vândut 600.000 de maşini în România, dintre care 130.000 noi, iar restul – second hand. Aceasta este realitatea, puterea de cumpărare a românilor este redusă, iar majoritatea maşinilor noi vândute anul trecut probabil au costat sub 20.000 euro per unitate. Cu cifrele în faţă, ce e mai important? Un program care tinde spre ideal sau unul însoţit de mai puţină strălucire, dar cu efecte reale?
Statul român ar trebui să încurajeze clienţii de maşini noi, puţini câţi sunt, către hibride cu scopul reducerii poluării. Poate chiar PHEV, pentru cei cu dare de mână. Şoferul nu merge în mod pur electric mereu, însă combinaţie de propulsor clasic şi electric îl ajută să scadă consumul şi emisiile.
Pot să înţeleg de ce Norvegia sau orice altă ţară aflată la un grad de dezvoltare departe de noi încurajează achiziţia de maşini electrice, însă cine şi-ar dori cu adevărat să facă o schimbare ar acţiona în direcţia în care se pot obţine rezultate.
Maşinile pur electrice sunt un vis frumos pentru orice piaţă auto, cât timp energia care le alimentează ulterior producţiei provine din surse regenerabile, dar într-o ţară cu o infrastructură de încărcare încă deficitară şi o putere de cumpărare redusă, un ecobonus, fie el şi spre 10.000 de euro, este frecţie la picior de lemn.