Marea Evadare. Din azilul de nebuni

Nu, staţi liniştiţi, ambuteiajele de 1-2 ore de la noi nu înseamnă absolut nimic faţă de ceea ce se întâmplă uneori în Europa de Vest, acolo unde, în toiul vacanţei, e de preferat să iei un low-cost intern decât să te duci cu maşina alături de milioane de orăşeni către destinaţiile preferate. Da, zecile de autostrăzi cu 2-3 benzi pe sens nu reuşesc să schimbe un lucru profund natural: când toată lumea se înghesuie în acelaşi timp pe acelaşi drum, orice fel de infrastructură ai avea, tot nu vei putea evita accidentele, blocajele, nervii, victimele.

Atâta doar că, raportat la numărul de kilometri de autostradă pe care îi au ei, incidentele sunt mult, mult mai puţine, iar odată intrat într-un „stau”, sau blocaj, şi nervii sunt mai puţini. De ce? Păi pentru că şi oamenii sunt mai civilizaţi. Şi nu-mi amintiţi de faptul că ei au drumuri şi noi nu, căci vorbesc chiar de cele câteva sute de kilometri de autostradă de la noi, nu de altceva! Drumuri pe care se pare că unii au fost fătaţi, că „născuţi” ar fi un termen prea uman. Sau scăpaţi direct din azilul de nebuni (mai sunt din astea?!).

Da, de tine vorbesc, şofer de BMW cu stroboscoape, grăbit să dai flash-uri peste flash-uri, deşi e clar că maşinile din faţa ta tocmai devansează o coloană destul de lungă care merge mai încet. Aparent, te-a fătat mămica ta cu degetul blocat pe maneta farurilor, iar ursitoarele ţi-au promis că vei fi întotdeauna singur pe drum, de-aia eşti atât de contrariat că nu se dă cârdul de maşini din faţa ta. Singurul tău duşman e Audi-ul care vine şi mai tare din spate şi care n-are timp nici măcar de flash-urile tale, încercând mereu să se strecoare printre benzi, doar-doar te-ar face de fraier.

Şi da, de tine vorbesc, şofer de rapandulă break înmatriculată „pă” Bulgaria, obosit de cei 100 de km pe care i-ai şofat de la mare pe autostradă şi oprit pe banda de urgenţă, să se pişe ăla micu’ şi să tragă o ţigară barosana. Eşti depăşit ca prostie doar de văr’tu cu maşină înmatriculată tot la vecinii din sud, care a parcat fix în curba de intrare spre refugiul unei benzinării, de nu mai ştiau ăştia cum să-l evite în ultimul moment, aproape ieşind în decor. Şi el era prea obosit să mai parcurgă drumul chiar până în benzinărie, doar ăia micii pot să se uşureze în tufişuri, nu să stea la coadă cu toţi fraierii. Un salut şi pentru deştepţii cu Duster parcat tot pe banda de urgenţă, ca să culeagă din copaci (!!), la umbră…

Dar amântrei nu se pot ridica la înălţimea magnificului cocalar care a parcat fix pe banda de accelerare de la ieşirea din alt refugiu, „pă avarii”, pentru că prietenii lui din Alba nu reuşiseră să termine de cumpărat jumate din benzinărie. Să vezi fraierii cum ieşeau cu 40-50 km/h pe banda I ca să-l ocolească, fără să mai aibă timp să se mai asigure şi iscând manevre de evitare din partea nefericiţilor de pe fix aceeaşi bandă, incapabili să se mute pe banda II din timp din cauza cocalarilor cu stroboscoape de care vorbeam mai devreme, ocupaţi să-i mute pe toţi la locul lor, fie şi unii peste alţii.

Despre tataia cu Dacie 1300 din ’96 cu număr de Gorj şi ditamai balotul de bagaje pus deasupra, care trage brusc de volan de la 90 km/h şi se bagă în faţa coloanei de maşini aproape lipite una de alta venind cu 130 km/h, ce să mai zic? Să îi dea Dumnezeu sănătate, şi să-l găsească moartea pe-acasă, nu pe autostradă, nenorocind corporatiştii bronzaţi care gonesc spre casă. E adevărat că în faţa lui nu mai vedea nimic din cauza fumului gros scos de un Opel Astra break tot din ’96, care mergea pe avarii pe banda de urgenţă cu vreo 70 km/h. Şi tot la fel de adevărat e că barosanul cu Hyundai Santa Fe aflat în spatele Daciei din ’96 s-a speriat şi s-a gândit că e chiar mai bine să-l dubleze pe tataie, intrând amândoi pe banda II, că doar bătrâna Dacie e micuţă şi te poţi strecura pe lângă ea…

Aş putea continua aşa până mâine, dar a dat unu’ foc la câmp, învăluind totul într-o furtună de fum, aşa că distracţia s-a terminat pe autostradă şi s-a mutat pe DN, acolo unde şoferii, deja isterizaţi, au început să se bată parte-n parte, pe principiul „decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-sa”. 

E adevărat, dragi prieteni, că şi în Occident sunt ambuteiaje, iscate de cele mai multe ori de câte un şofer de duminică prea speriat de circulaţia bară la bară cu 130 km/h (aşa se merge acolo în plin sezon), sau de un şofer prea obosit care iese în decor. Dar n-am văzut, în peste 20.000 de km parcurşi până acum pe drumurile din Europa de Vest, nici măcar zece astfel de mizerii precum cele descrise mai sus.

De ce? Nu ştiu. Poate pentru că ei îşi preţuiesc viaţa. Poate pentru că ei îi respectă pe cei din jur. Sau poate pentru că le e frică de nişte amenzi care se aplică întotdeauna, fără negociere. Poate pentru că ştiu deja, din experienţă, că dacă se grăbesc tare-tare vor ajunge cu cel mult zece minute mai devreme, dar şi cu un consum nervos (şi de carburant) enorm. Sau poate pentru că ştiu că au la îndemână autostrăzi până aproape de orice colţ de ţară şi nu au de ce a se grăbi. Nu ştiu. Motive sunt multe. Un pic din toate.

Dar tot la fel de multe motive sunt să încetăm şi noi să ne comportăm ca şi cum am fi scăpat de la balamuc. În special pe autostradă, acolo unde vitezele foarte mari duc la accidente extrem, extrem de grave. Nu credeţi că ar cam fi timpul?

A, şi un gând bun Poliţiei Rutiere, care a reuşit performanţa să aibă un singur echipaj (radar, evident), abia după ce treci de Fundulea spre Bucureşti, cu plecare din Constanţa. A, şi încă unul, la intrarea în Bucureşti, special pentru fraierii care veneau cu 70 km/h în zonă de 60. În rest, liber ca pasărea cerului. În fond, la ce bun să pui şi nişte maşini de Poliţie în trafic la zecile de mii de maşini care se aruncă disperate spre oraş dinspre vacanţă, în legea junglei? Nu e ca şi cum i-am plăti pentru asta…