Kevin Rice, designer Mazda: „Dacă am face muzică, Mazda ar fi un amestec de jazz şi rock”

Când toată lumea folosea motoare Otto, Mazda folosea motorul rotativ. Când toată lumea face motoare mici şi turbo, Mazda face motoare aspirate. Când toată lumea îşi apropie maşinile prin design tot mai asemănător, Mazda urmează o cale proprie, care îi permite să se diferenţieze de departe faţă de concurenţi. În fine, când toţi producătorii japonezi pun accent pe sobrietate şi fiabilitate, Mazda pune accent pe suflet, un concept mai degrabă latin decât nipon. Dar o face în stilul japonez, cel în care un obiect exprimă nu doar utilitatea sa finală, ci şi emoţiile şi truda celui care a muncit la el.

E plin de mărci care inventează tot felul de filosofii pentru a-şi defini produsele, însă la Mazda procesul are loc în sens invers: filosofia stă, de mai bine de două decenii, chiar la baza transformării mărcii dintr-o oarecare companie japoneză producătoare de maşini într-una care reuşeşte să smulgă public şi clienţi de la firmele premium din lumea întreagă. Cum reuşesc aceşti japonezi să exprime emoţie, cum reuşesc să rămână pe un drum propriu, uneori chiar anacronic, dar şi să prospere într-o epocă a platformelor unicat şi a diferenţierii prin logo-uri supradimensionate, în defavoarea inspiraţiei şi autenticului?

De vorbă cu Kevin Rice, care ne explica ce uşor e să treci de la BMW la Mazda. Sau nu 🙂

Am stat de vorbă la Milano, în cadrul Milano Design Week, tocmai cu Kevin Rice, britanicul care se ocupă de designul Mazda (şi care a participat la desenarea, acum aproape 20 de ani, a lui RX-8, trecând apoi la BMW, unde a pus umărul la definirea Seriei 3 şi Seriei 4, înainte de a se întoarce la Mazda acum doi ani). Un tip plin de suflet, pasionat de muzică (a fost baterist într-o trupă rock), pasionat de modul în care domenii diferite ale designului şi artei pot inspira designul unei maşini, pasionat pur şi simplu – adică exact ceea ce-i trebuie unei companii a cărei filosofie actuală de design se numeşte KODO, „sufletul mişcării”. Iată interviul, mai jos. Iar dacă eşti fan Mazda, să ştii că te aşteaptă lucruri bune şi foarte bune sub Kevin Rice, având în vedere ce are de spus despre:

MATERIALELE AU SUFLET

„Îmi place să lucrez cu diferite materiale, pentru că fiecare material are personalitatea sa. Nu poţi să forţezi un material să facă ce nu-i este natural. Deci trebuie să înţelegi fiecare material. Un exemplu ar fi cuprul. Este mult mai uşor să faci un obiect care arată similar, dar este produs din plastic. Producţie de masă, la foc automat. Dar tipul care a creat vasul din cupru pe care l-am expus aici a petrecut şase luni încercând nu să creeze un obiect mai mare, ci să încurajeze materialul să devină mai mic, să se contracteze, pe măsură ce este lucrat manual cu foarte mare atenţie. Este un talent excepţional. Acelaşi lucru se întâmplă în cazul celorlalte obiecte expuse de noi la Milano, cum sunt canapeaua sau cutia lăcuită. Sau maşinile noastre.

Evident, tehnologia computerizată ne dă posibilitatea de a produce totul foarte repede, iar maşinile vor arăta excelent. Dar acest tip de abordare pierde din vedere sufletul obiectelor care rezultă din acest proces. Designerii noştri sunt cei care imprimă ultima tuşă emoţională pe fiecare suprafaţă a maşinii.”

ATENŢIA LA DETALII ÎNSEAMNĂ SUFLET

„Migala cu care a fost produsă Cutia Lăcuită este fantastică şi nu cred că acest lucru ar putea să fie posibil în altă cultură decât cea japoneză. Răbdarea de care e nevoie pentru asta, talentul de care dispun meşterii japonezi transcend ceea ce e acceptabil sau văzut ca un lucru normal pentru oameni. Deci cum reuşesc să producă aceste obiecte? Pentru ei este o chestiune de dragoste, e ceva care îi atinge la nivelul sufletului, e un lucru spiritual.”

„Exista această abordare şi în Europa în Evul Mediu, însă astăzi acest talent s-a pierdut. Pasiunea nu mai există. Din acest motiv este un lucru foarte special să pot să am o relaţie directă, să lucrez împreună cu aceşti artişti şi să văd intrepretarea lor a filosofiei de design Kodo. Cu această ocazie ne îmbogăţim spiritual şi vedem cât de departe poate să ajungă filosofia Kodo. Ne poate indica direcţia pe care filosofia Kodo o poate îmbrăţişa în viitor.”

FILOSOFIE DE DESIGN VS. LIMBAJ DE DESIGN

„Cele mai multe companii auto folosesc limbaje de design, nu filosofii de design. Diferenţa constă în faptul că un limbaj de design înseamnă preluarea unui element, a unei forme sau a unei linii şi aplicarea sa pe întreaga gamă pentru crearea unei imagini de marcă. Problema este că, pe măsură ce timpul trece, aceste elemente sau forme trebuie să se schimbe. Acesta este motivul pentru care un limbaj de design este încadrat foarte clar în timp. Mazda nu face asta. În cazul nostru, folosim o filosofie de design. Asta înseamnă preluarea unei emoţii, a unui sentiment şi aplicarea sa pe suprafeţele maşinilor. Acest lucru ne oferă o flexibilitate mult mai mare. De asta ne aflăm astăzi la Milano, ca să aflăm unde sunt limitele în care ne putem încadra.

Ştim deja cum funcţionează filosofia Kodo la nivel de design auto, iar cele mai recente modele reprezintă o evoluţie faţă de maşinile pe care le-am văzut la debutul acestei noi generaţii de modele Mazda. Deci ştim cum se aplică Kodo pe maşini. Dar ce se întâmplă când aplicăm filosofia Kodo pe alte obiecte? Habar n-aveam. Iar acum vedem obiectele create de artiştii japonezi şi spunem „Wow, putem merge atât de departe!”. Exemplul canapelei este de aceeaşi factură. Cât de departe merge Kodo?”

Bicicleta KODO integrează filosofia de artă şi design japoneză „mai puţin este mai mult”, reimaginând bicicleta de curse modernă. Meşteşugarii Mazda i-au proiectat cadrul în cea mai pură formă pentru a simboliza luminozitatea, agilitatea şi viteza

„Ce am aflat despre Kodo este că vorbim de o filosofie foarte flexibilă. Asta înseamnă că, indiferent de cât de departe merg societatea şi designul în viitor, noi ne vom putea adapta imediat. Practic, singura cerinţă pe care o au designerii noştri este de a demonstra că maşinile au suflet. Iar motivul pentru care putem face asta este că Mazda este o combinaţie de elemente estetice tradiţionale japoneze, lucru care presupune alegerea ingredientelor potrivite pe fiecare maşină. De exemplu, vedem că MX-5 este mai senzual, în timp ce noul CX-3 vine cu o abordare ceva mai precisă, mai exactă. Designul auto se aseamănă dn acest punct de vedere cu bucătăria. Un chef încearcă să creeze diferite mâncăruri, deşi are la dispoziţie aceleaşi ingrediente. În funcţie de cât de mult foloseşte dintr-un ingredient, poţi să fii fascinat de mâncare sau îţi poate da o mare durere de stomac. Totul depinde de talentul pe care-l are bucătarul.”

DESPRE UNICITATE ŞI INSPIRAŢIE ÎN DESIGN

„Această abordare e uşor stresantă pentru un designer, pentru că nu vorbim de copy/paste, ci de faptul că expresia Kodo trebuie să fie reinventată constant atât pe maşinile actuale, cât şi pe maşinile din viitor. Deci în esenţă, Kodo este pe de o parte foarte flexibil, pe de altă parte îl face pe un designer să gândească mai mult situaţia. Partea bună e că nu ai cum să te plictiseşti de asta vreodată. Deci nu ne facem griji legate de cum se va dezvolta Kodo în viitor, pentru că ştim că vorbim de un spirit.

Magie pură, într-un spaţiu inedit, în mijlocul cartierului Brera din Milano. Da, Brera!

Artiştii cu care am colaborat la crearea obiectelor expuse la Milano (Cutia Lăcuită sau Vasul din cupru) au metode de lucru tradiţionale neschimbate de sute de ani. Iar când i-am invitat la studiourile noastre de design pentru a vedea şi simţi îndeaproape ce înţelegm noi prin Kodo, aceştia au văzut metodele noastre şi ele i-au inspirat să-şi schimbe modul în care lucrează. De exemplu, în mod tradiţional lăcuirea are loc pe suprafeţe din lemn, însă cazul Cutiei Lăcuite a avut loc pe o suprafaţă textilă, iar asta e mult mai greu de controlat. În plus, motivul cascadei, relevat în acest obiect, probabil că nu ar fi fost ales dacă artistul nu ar fi avut scopul de a ilustra mişcarea. Deci noi i-am inspirat pe aceşti artişti, iar acum noi ne inspirăm la rândul nostru din produsele pe care le-au creat. Asta nu înseamnă că vom prelua ce-au făcut ei şi vom pune materiale şi forme identice pe un Mazda2, de exemplu, dar  în mod sigur ne vor inspira în viitor.”

DESPRE CUM O MARCĂ JAPONEZĂ SE EXPRIMĂ LATIN DAR NU IA LOCUL ITALIENCELOR

„Modelele noastre sunt pline de suflet. Dacă asta rezonează pozitiv cu dorinţele clienţilor şi ei iubesc asta, noi ne bucurăm că ne vor cumpăra maşinile. Aceasta este ţinta noastră. Ţinta noastră nu este aceea de a înlocui mărcile italiene sau germane. Ce s-a întâmplat acum câţiva ani, când Mazda a părăsit mariajul cu Ford, a fost un lucru excelent pentru marcă. A fost, de asemenea, şi puţin stresant, e adevărat. Dar, pentru prima dată după 30 de ani, am avut posibilitatea de a ne exprima aşa cum am dorit. Iar când am săpat puţin în filosofia Kodo, am descoperit această bogăţie pe care Mazda o avea dintotdeauna şi cu ajutorul căreia am creat maşini fascinante sau maşini sportive. Dar, pentru prima dată după trei decenii, Mazda avea şansa de a defini 100% drumul pe care vrea să-l parcurgă în continuare. Sufletul acestei mărci a fost întotdeauna acolo, însă niciodată nu atât de concentrat, de orientat pozitiv.

Va relua Mazda locul mărcilor italiene, cunoscute pentru maşini frumoase pline de spirit? Nu e ţinta noastră. Ce dorim să facem este să demonstrăm că avem o viziune diferită asupra lumii. Dar este minunat că faceţi această comparaţie cu mărcile italiene.”

REBELI SAU TRENDSETTERI?

„Nu încercăm să fim trendsetteri, ci să arătăm lumii viziunea noastră legată de design şi de frumuseţe. În ultimii 10 ani s-a întâmplat un fenomen interesant în design, fie că vorbim de arhitectură, fashion sau de zona auto: produsele au început să arate diferit doar de dragul de a arăta diferit. La Mazda ne aflăm însă într-o căutare constantă a frumuseţii. Dacă se întâmplă să ieşim în evidenţă, nu o facem pentru că vrem să schimbăm lumea sau că vrem şi căutăm acest lucru, ci pentru că suntem dedicaţi întru totul creării unor maşini frumoase. Nu vrem să facem doar maşini bune sau novative, ci pur şi simplu frumoase.”

Poţi recunoaşte maşinile Mazda de la depărtare acum. O realizare mare, având în vedere generaţia actuală de maşini copy-paste

„Publicul decide dacă noi câştigăm lupta cu ceilalţi concurenţi de pe piaţă. Frumuseţea Mazda se bazează pe tradiţia designului japonez şi pe tradiţionala filosofie prin care încercăm să provocăm convenţionalul. Nimeni nu credea că poţi să transformi motorul rotativ într-un succes. Nimeni din industrie nu credea că e posibil să faci tehnologia Skyactive să funcţioneze. Pur şi simplu trebuie să găseşti o altă metodă de a face lucrurile. Acesta este ADN-ul Mazda, întotdeauna a fost aşa.”

DESPRE SIMPLITATE ÎN DESIGN

„Mai simplu e mai bine doar dacă vorbim despre locurile potrivite pentru acest tip de gândire. De exemplu, pe MX-5 am vrut un bord foarte simplu, nu am dorit nimic spectaculos pentru că şoferul se concentrează pe scopul său, adică pe condus. Din acest motiv vorbim despre un instrumentar de bord perfect simetric. De aceea totul e aliniat. O revistă germană scria recent, după testul cu MX-5, că la volan nu simţi deloc greutatea maşinii, e ca şi cum ai zbura cu un volan în mâini. Legătura dintre şofer şi maşină e foarte directă, iar ăsta e un lucru la care am lucrat în ultima perioadă.
Pe Mazda MX-5 a trebuit să tăiem cât se poate din greutate fără a compromite siguranţa, iar asta a însemnat că fiecare detaliu al maşinii a trebuit modificat. De exemplu, generaţia anterioară a avut cinci prezoane pentru prinderea jantei, iar noul model are doar patru. Funcţia este aceeaşi, însă maşina a devenit mai uşoară datorită acestor mici artificii. Întreaga maşină a fost complet reconcepută pe baza ideii de a reduce pe cât posibil masa proprie.”

DEVIN MAŞINILE MAZDA PREA ASEMĂNĂTOARE ÎNTRE ELE, PRECUM MAŞINILE PREMIUM GERMANE?

„E frumos să fii comparat cu un brand premium de top, nu am nicio problemă cu asta. E un echilibru între a menţine linia de familie şi a avea destulă flexibilitate pentru a individualiza fiecare maşină în parte. Arată CX-3 ca CX-5? Există o asemănare aşa cum există în orice familie, însă fiecare maşină are propria sa personalitate. Aceasta este filosofia noastră. Dar e important ca oamenii să recunoască modelele Mazda atunci când le văd. În trecutul îndepărtat am avut maşini care nu semănau deloc între ele şi s-a ajuns la momentul în care publicul nu recunoşteau MX-5 ca pe un model al mărcii Mazda. E important ca oamenii să recunoască Mazda. Deci da, ai nevoie de un sentiment de familie în design, unul care să fie uşor de înţeles, iar noi credem că avem îndeajuns de multă flexibilitate încât fiecare model să aibă propria personalitate. Veţi putea vedea pe următoarele bnoastre maşini cum se dezvoltă acest aspect.”

DACĂ MAZDA AR FI O TRUPĂ DE MUZICĂ, CE GEN AR ABORDA?

„Când am fost tânăr am făcut parte dintr-o formaţie şi îmi plăcea să cânt la tobe. Acum nu mai am timp pentru că trebuie să desenez maşini. Dar un fotograf mi-a spus la un moment dat că feeling-ul sportiv pe care ţi-l dă Mazda MX-5 poate fi comparat cu John Bonham, bateristul formaţiei Led Zeppelin. Aş zice că designul maşinii poate fi comparat cu stilul lui Manu Katche, un baterist francez cu un stil foarte inventiv şi individualizat, care a cântat jazz şi rock şi este extrem de flexibil în stilurile abordate. Deci o maşină poate fi un amestec de stiluri. Iar Mazda e acolo, între jazz şi rock şi inspiraţii alternative.

Am cântat rock! Nu mai am timpul ăla… Acum desenez maşini care cântă jazz şi rock, totodată

Procesul de creaţie al unei maşini este foarte similar cu cel de concepţie al unei piese rock. Ai nevoie de o bază solidă, care în muzică e ritmul tobelor iar în design e proporţia. Dacă ritmul nu e bun, toată piesa sună ciudat. Dacă greşeşti proporţiile, nu va ieşi nimic bun. Următorul pas în muzică e basul, conexiunea dintre ritmul tobelor şi melodie, reprezentată de voce sau de chitară. În design, acesta este procesul de modelare a suprafeţelor. La final urmează detaliile. Adică vocea, solo-urile de chitară. Deci procesele de creaţie sunt similare.”

E DESIGNUL UNEI MAŞINI CEVA INDIVIDUAL SAU O MUNCĂ DE ECHIPĂ?

„Procesul de design al unei maşini este în mod absolut un lucru de echipă. E nevoie de doi ani şi jumătate pentru a desena o maşină de la început la sfârşit. Iar pentru ca un designer să poată face asta singur ar trebui să aibă vreo 20.000 de ore într-o singură zi. Adevărul e că e o treabă de echipă. În principiu e uşor să desenezi o maşină dacă o copiezi pe cea anterioară. Dar dacă de fiecare dată trebuie să creezi o nouă intepretare, e mult mai complex. De exemplu, în cazul nostru vorbim de trei studiouri de design care lucrează împreună. Pentru o maşină avem 50-60 de propuneri iniţiale şi alegem una care pare promiţătoare. Şi mergem în acea direcţie. Apoi, după un timp, ne dăm seama că nu e chiar ce căutam, pentru că nu avem amestecul potrivit. Iar atunci vin cei din Japonia şi spun „Hei, am găsit noi soluţia!”. Moment în care studioul din Europa spune „Nu e chiar ce trebuie, putem să reluăm procesul?”. Şi apoi vin cei de la studioul american şi spun „Gata, am rezolvat noi problema!”. Şi tot aşa.

Procesul este unul extrem de fluid. Un tip care desenează ceva nu e design. Designul este de fapt această dezvoltare constantă, tatonarea tuturor alternativelor. Ca la final să ne ridicăm şi să spunem „Da, asta e ceea ce căutam!”. E o chestiune care durează ani de zile. Şi mai e ceva: nu sunt importanţi doar cei care creează desenele iniţiale, ci şi modelatorul care lucrează pe replica din lut a maşinii şi analizează suprafeţele. De exemplu, dacă ai un desen excelent pe hârtie se întâmplă ca pe maşină să nu arate cum te aşteptai. Şi sculptorii care lucrează la maşină descoperă linii şi suprafeţe noi care ar putea fi abordate.

Noul MX-5, care a fascinat deja jurnaliştii auto fericiţi să o testeze, alături de bicicleta Mazda

O mare diferenţă dintre Mazda şi orice altă companie dintre cele la care am lucrat este faptul că, aici, inginerii şi designerii lucrează împreună încă de la început. În mod tradiţional, designerii creează maşina, apoi le-o arată inginerilor, care spun că procesul trebuie reluat pentru că nimic nu e bun. Există dezamăgiri şi e o mare pierdere de timp. La Mazda, lucrăm cu inginerii încă de la început, iar din colaborarea asta iese un drum pe care mergem împreună pentru ca lucrurile să funcţioneze corect.

Am lucrat la Mazda între 1995 şi 2000, iar apoi m-am întors acum doi ani. Îmi amintesc faptul că în anii ’90 inginerii îşi doreau foarte mult să creeze ceva alături de designeri şi găseau soluţii pentru ca proiectele să fie viabile financiar. Revenind acum la Mazda, observ nu doar că se întâmplă acelaşi lucru, ci că există o pasiune din ce în ce mai mare în această direcţie. De asta e atât de interesant să lucrez aici.”