Între incompetenţa instituţională şi umanitatea oamenilor simpli

Acum câţiva ani am făcut o trecere importantă, de la două roţi la 4×4. Mai exact, mi-am vândut motocicleta pentru a putea achiziţiona o maşină de teren: Suzuki Jimny, care, deşi e mică, e un offoader suficient de serios, lucru de care m-am convins în diversele escapade alături de pasionaţii de offroad sau ca partener al celor din Campionatul Naţional de Offroad.

Cam tot pe atunci au început să se evapore şi interesul pentru sporturile cu motor sau pentru maşinile cu motoare poluante. Pentru că senzaţiile din offroad sunt la un cu totul alt nivel, iar contactul direct cu natura e de preferat asfaltului încins şi zgomotelor asurzitoare de pe circuite.

Însă ce m-a atras cel mai mult spre offroad a fost nucleul de pasionaţi, care investeau mulţi sau foarte mulţi bani în maşinile lor şi aventurile de care aveau parte cu acestea. Sentimentul de solidaritate şi fair-play pe care l-am găsit în acest domeniu a  fost şi, pe alocuri, rămâne extrem de puternic, deşi competiţia şi sumele din ce în ce mai mari de bani vehiculate duc şi la mult egoism sau orgolii prea mari.

Acum câţiva ani, ori de câte ori se adunau pasionaţii de offroad să plece hai-hui, primul lucru pe care îl remarcai, după dorinţa de distracţie şi adrenalină, era nevoia de a-şi oferi ajutorul şi asistenţa, în toate situaţiile. Oameni săritori, care-şi puneau la bătaie experienţa şi buna creştere ca să te înveţe, să te scoată din necaz sau, pur şi simplu, să ajute, doar din altruism.

Mai mult, nu de puţine ori oamenii pasionaţi de offroad căutau ”cu lumânarea” situaţiile dificile, în care să poată folosi cum trebuie maşinile şi aptitudinile: să ajute oamenii în impas. Fie că vorbim de acţiuni umanitare prin sate uitate de lume sau de operaţiuni de salvare în condiţii greu accesibile, cluburile de offroad din întreaga ţară au fost mereu gata să dea o mână de ajutor.

Lucru valabil şi în cazul recentului accident aviatic mult mediatizat zilele astea. În care pasionaţii de offroad au fost mult mai eficienţi decât armata, jandarmeria sau SMURD-ul. Iar maşinile lor mai capabile să ajungă în locul greu accesibil al accidentului. Pe banii lor, pe timpul lor, pe barba lor, cum s-ar spune. Fără să aibă pretenţii de la autorităţi.

Dar ar fi nedrept să nu-i menţionez şi pe locuitorii satelor din zonă, munteni şi pădureni adevăraţi, pentru care frigul şi noaptea nu constituie impedimente dacă pot contribui la salvarea de vieţi omeneşti. În mod paradoxal, exact lipsurile cauzate de modul arhaic de administrare al României îi fac pe aceşti oameni să fie descurcăreţi.

În timp ce autorităţile sunt pierdute în ”meandrele concretului” cu legi inepte, lupte politice pe ciolan, decizii administrative ineficiente şi miserupism faţă de cei pe care ar trebui să îi servească, oamenii simpli continuă să trăiască de azi pe mâine, iar mulţi dintre ei îşi păstrează bunul simţ şi umanitatea, deşi ar fi mult mai simplu să se lamenteze şi să stea la căldurică neafectaţi de problemele altora.

Tare mi-e că, dacă nu mă opresc aici, voi degenera şi eu cu mesaje din cele mai neortodoxe către autorităţi. Însă nu are rost să fac şi eu asta după ce toată presa românească le-a sărit la gât unor oameni pentru care ”interesul bate fesul” e o religie fără scrupule.

Mă rezum doar la a-i evidenţia cât de cât pe cei care contează cu adevărat şi care, din păcate, nu sunt văzuţi şi admiraţi decât în situaţii din acestea. Deşi ei există tot timpul şi sunt mult mai mulţi decât românii hoţi, devalizatori sau şmecheri, care inundă tot timpul ştirile.

Tuturor (celor care ne pasă) ne pare rău de pierderile de vieţi omeneşti cauzate de o anumită incompetenţă instituţională. Dar poate că ar trebui să ne pară rău mai mult de starea deplorabilă în care ne afundăm ca mentalitate: resemnarea că toţi am fi proşti, tâmpiţi, nemernici, cretini, etc.

Nicidecum. Cei mai mulţi suntem ca şi oamenii ăştia pasionaţi de offroad sau ca oamenii care locuiesc în zona accidentului. Dar, după nişte decenii de alienare (mai ales ultimele două decenii sunt de blamat pentru influenţa nefastă), cred că avem nevoie de ceva mai mult decât de versurile unui imn naţional.

Avem nevoie de puterea exemplului pozitiv. Care e la tot pasul, noi fiind cei care alegem dacă îl vedem sau nu.

P.S.

Sunt curios dacă proiectul Rescue va fi privit cu mai mult interes de către autorităţi după acest incident. Şi dacă mişcarea offroad ar putea fi tratată, în mod serios, ca o resursă de valoare, nu doar ca o ”gaşcă” de amatori de distracţie.