L-am prins pe Laurens van den Acker la Salonul Auto Paris 2012 în standul Renault, lângă unul dintre exemplarele Renault Clio expuse cu mândrie. O mândrie pe care am remarcat-o uşor şi în atitudinea sau privirea designerului-şef Renault, vizibil încântat de reacţiile pozitive la adresa noii generaţii Clio 4.
Ce ne-a răspuns van den Acker, puteţi vedea în video-ul următor:
Într-adevăr, Laurens van den Acker e un tip nu doar amabil, ci şi foarte simpatic şi cu un foarte dezvoltat simţ al umorului, reuşind să te surprindă prin dezinvoltură şi spontaneitate. Prin urmare, nu mă miră că noul Renault Clio arată aşa cum arată.
Adică foarte bine.
Sincer, noul Clio mi-a depăşit aşteptările, cel puţin în privinţa designului. Deşi sunt adeptul pragmatismului când vine vorba de maşini de oraş, recunosc faptul că rămân încă tributar subiectivismului: trebuie să îmi placă maşina. Iar Renault Clio îmi place, mai ales că reuşeşte să se detaşeze clar în peisajul actual al citadinelor.
Acum apare, însă, altă problemă. Şi anume dacă noul Renault Clio va reuşi să aducă marca franceză înapoi în lupta pentru dominarea lumii auto. Din punct de vedere al designului, francezii au pariat cu 10-15 ani în urmă pe o imagine mult prea sofisticată faţă de segmentele în care activa (vezi experimentul Vel Satis). Aşa încât acest lucru, ”ajutat” de criza auto, a dus la o scădere dramatică a vânzărilor.
Şi uite aşa singura soluţie a celor de la Renault a fost să-i dea acum mână liberă lui van den Acker, care s-a trezit în postura cea mai plăcută pentru un designer auto – să o ia de la zero cu o foaie albă de hârtie în faţă, cu libertatea totală de a-şi expune ideile (în condiţiile păstrării unei identităţi cât mai puternice a brandului).
Iar, după ce asistenţa a rămas cu suflarea tăiată acum doi ani la vederea conceptului DeZir, iată că Renault Clio este primul ”copil” al unui foarte mândru tătic. Atât de mândru, încât, pe parcursul salonului parizian, van den Acker a ţinut să se afişeze cu nişte încălţări sport într-un roşu aprins, oarecum asemănător cu nuanţa ”Rouge Flamme” a maşinii.
Dar mai important este faptul că pe ele scria ”CLIO4LOVE”, ceea ce e, în sine, o declaraţie clară a pasiunii şi sentimentelor pe care designerul-şef le-a investit în acest model. Lucru care merită din plin ”jos pălăria!”, deoarece credeam că această criză auto prelungită le-a retezat aripile designerilor în favoarea stilului mai pragmatic, adoptat de nemţii de la Volkswagen şi care face legea în acest moment.
Aşadar, Laurens van den Acker ne face o declaraţie răsunătoare prin noul Clio: maşina e departe de a rămâne doar un mijloc de transport personal, având încă un loc foarte important în definirea stilului de viaţă al oamenilor.
Dacă putem face o paralelă între Volkswagen şi iPhone, atunci, cu siguranţă, Renault poate fi asemuit cu gama Lumia de la Nokia în domeniul auto, contracarând stilul foarte serios şi o imagine de marcă extrem de puternică în acest moment prin savoare, culoare, pasiune şi nonconformism.
Dacă aţi fost în weekendul trecut (18-21 octombrie) la Porţile Deschise Renault şi aţi văzut sau chiar aţi testat noul Renault Clio, sunt curios care este părerea voastră şi ce impresie v-a lăsat. Care credeţi că sunt punctele sale forte, dar şi minusurile sale.
Şi, foarte important, credeţi că Renault a făcut un pariu reuşit cu viitorul prin noul Renault Clio şi această direcţie de design fresh semnată de Laurens van den Acker?