După un sfârșit de 2009, care a mai pus puținii bani în mișcare,
intuiam că primele două luni ale noului an vor fi totuşi
amorţite şi grele pentru toată lumea. Mi-e ciudă că am
avut dreptate. Primesc răspunsuri identice de la cei care se ocupă
de vânzări auto și oricum se vede cu ochiul liber. Vizitatori
puțini, clienți aproape deloc în reprezentanţele auto.
Amintește-ți cât de ușor ar fi fost acum doi ani să ceri un
împrumut de la bancă sau de la un amic, măcar pentru câteva zile.
Câteva sute de lei au devenit acum o piatră de încercare a
colegialității și prieteniei. Banii vin atât de greu încât
să îi mai dai și cu împrumut te face să te întrebi de două ori dacă
îi vei mai recupera, că poate amicul rămâne fără loc de muncă între
timp și îi pierzi urma.
Nu mă credeți cinic sau paranoic, dar sunt uimit cât de tare se
pot umili cei călcați în picioare de criză. Un tip pe care nu l-am
mai văzut de doi ani, de pe vremea când era plătit cu aproape 2.000
de euro de o firmă care îl trimitea mai mereu în străinătate, mă
sună să mă roage să îl împrumut cu 500 de euro ca să își plătească
rata la casă. Nu mai are de lucru deja de șase luni și nu a găsit
altceva. Îmi este clar că ar fi bani trimiși la cutia milei și că
nu fac decât să îi amân problema. Îl compătimesc sincer, dar sunt
nevoit să îl refuz. Ratele mele la bancă sunt și mai mari.
Dar să nu cădem cu totul pe panta dezamăgirii și pesimismului.
Nu cred că banii ar fi dispărut cu totul din România o dată
cu X5-urile și Q7 recuperate de firmele de leasing de la
risipitori. Deşi o parte importantă din valuta intrată
masiv în ţară, care ne-a introdus în frenezia consumului, se
întoarce acum cu dobândă grasă la speculatorii străini, bani mai
sunt destui în puşculiţele românilor. Iar dacă ne uităm la piaţa
auto, anul nou va consemna stabilizarea vânzărilor la cote mult mai
mici decât 2008, dar onorabile.
Dacă ar fi să pariez, mi-aş pune banii pe Dacia ca lider
de vânzări şi pe modele rezonabile precum Kia Ceed, o
maşină de calitate corectă cu un preţ corect, pe Renault Fluence,
un Megane tipic cu design foarte reuşit şi cu un preţ care tocmai
ce urmează să fie redus, Fiatul Stilo/Bravo foarte ergonomic sau
Skodele precum Octavia Tour sau Fabia, fiabile şi economice.
Adică vom deveni clienţi inteligenţi. Ne vom pune
bruma de economii într-un autoturism care să ne ofere totul, mai
puţin statut social şi, cel mai important, să ne coste suficient de
puţin încât să rămână mai rentabil decât taxiul.
Asta dacă nu cumva chiar ieşim din criză anul acesta şi o luăm
de la capăt cu frenezia…