Goodwood Festival of Speed 2013: o experienţă de neuitat. GALERIE FOTO

Sâmbătă, 13 iulie 2013. Ora locală 07:45. Parcăm maşina undeva, pe un câmp care face parte din imensul domeniu Goodwood patronat de Earl of March and Kinrara, şi ne îndreptăm către centrul de presă. În parcarea în care încap mii şi mii de maşini trecem pe lângă corturi şi rulote, semn că Goodwood Festival of Speed are parte de câţiva fani înfocaţi. Alături de unele rulote stau maşini ca Aston Martin DB9, Porsche 911, Range Rover Sport, Triumph Spitfire, Audi RS6 şi BMW M5. Şi încă n-am ajuns în parcarea destinată supermaşinilor. Aici, o mulţime de modele Porsche 911, McLaren MP4-12C, Audi R8, tot felul de exemplare Aston Martin, Ferrari, Jaguar şi Maserati alcătuiesc ceea ce se numeşte Supercar Parking.

Abia după ce trecem de acest minifestival static de maşini care, adunate, ar putea fi vândute lejer cu cel puţin un milion de euro, ajungem în zona propriu-zisă a Festivalului Vitezei.

Aici, în cele trei zile în care s-a desfăşurat Goodwood Festival of Speed, s-au plimbat aproape 200.000 de pasionaţi de maşini, de la bebeluşi în cărucioare şi până la veterani din cel de-al Doilea Război Mondial. E clar, deci, că pasiunea pentru viteză pe două sau pe patru roţi se învaţă de la vârste fragede.

Dar e de înţeles de ce părinţii unor copii care nu au învăţat încă să meargă în picioare au preferat să petreacă o zi pe un domeniu nobiliar, în praf şi soare puternic, în loc să stea acasă şi să se uite la televizor.

În 2013, Goodwood Festival of Speed a împlinit 20 de ani, iar asta a însemnat că au putut fi admirate, printre altele, cele mai importante apariţii ale ultimelor 19 ediţii ale festivalului. Maşini legendare, despre care citeşti doar în cărţile de istorie ale motorsportului, maşini care au făcut istorie şi care au uimit lumea pentru decenii la rând. Pe toate acestea le-am putut vedea şi auzi de la o distanţă mai mică de un metru.

Omagiul adus legendarului Porsche 911

Maşini care au spart recorduri mondiale de viteză, precum Thomas Special „Babs” din 1923 şi Napier-Railton Special din 1933, maşini care au pus bazele industriei auto – London Steam Carriage din 1803, care nu e altceva decât o caleaşcă montată peste un motor cu aburi, Benz Patent Motorwagen din 1886 şi Renault Type K Paris-Viena din 1902, care a câştigat cursa de anduranţă de 1.300 de kilometri Paris-Viena din anul 1902.

Aici am văzut pentru prima dată (şi probabil pentru ultima dată) în viaţă legendele despre care citeam în copilărie – Lancia Delta Integrale, Lancia Stratos, Lancia 037, Porsche 935 „Moby Dick”, BMW M1 Procar, Porsche 962C şi Porsche 911 GT1.

Porsche 911 GT1

Alături de aniversarea a 20 de ani de existenţă a festivalului, pe domeniul Goodwood s-au mai sărbătorit 50 de ani de Porsche 911, 50 de ani de McLaren şi 40 de ani de existenţă a Campionatului Mondial de Raliuri (WRC). Astfel, nu mare mi-a fost mirarea când pe circuit au apărut o mulţime de reprezentanţi ai celor trei mari sărbătoriţi.

Aş putea înşira o listă cu cele peste 400 de maşini şi motociclete care au participat în acest an la Goodwood Festival of Speed, dar nu are nici un rost. Nu are nici un rost fiindcă acest eveniment nu a fost, nu este şi nici nu va fi vreodată un festival care să exprime grandoare sau lux, ci este pur şi simplu o sărbătorire a relaţiei dintre om şi maşină. Cel puţin asta am înţeles eu.

Oricât de scumpe ar fi fost exemplarele expuse pentru admiraţia tuturor (vezi licitaţia-record de la Goodwood), oricine se putea apropia de modelele preferate, fără să fie opriţi de oameni de la firmele de securitate sau de garduri. De altfel, nu cred că am văzut nici un om care să asigure paza maşinilor expuse.

Cea mai mare lecţie pe care am învăţat-o la Goodwood este, însă, că maşinile au fost, sunt şi vor fi întotdeauna nişte unelte de care omul se foloseşte pentru a ajunge de la punctul A la punctul B, oricât de scumpe sau de sofisticate ar fi. Iar această lecţie mi-a fost dată de bolizii care au participat la cursa de anduranţă de la Le Mans de anul acesta şi care au fost aduşi la Goodwood fără să fie spălaţi sau reparaţi astfel încât să arate ca noi. Maşini de curse care costă milioane de euro aveau panouri de caroserie din fibră de carbon lipite cu scotch şi bandă izolatoare.

Audi-ul R18 cu numărul 2 care a câştigat cursa de 24 de ore de la Le Mans în 2013 s-a prezentat în faţa tuturor cu murdăria şi semnele de uzură care apar inevitabil în urma legendarei curse de anduranţă. Semnele unei competiţii create de oameni pentru oameni. Pentru competiţie. Pentru a afla cine e cel mai bun.

Îmi vine greu să cred că un astfel de festival ar putea fi organizat vreodată în România, iar cel mai important motiv este educaţia publicului. Şi nu mă refer strict la educaţia primită la şcoală (vezi rezultatele dezastruoase de la examenul de Bacalaureat din ultimii ani), ci şi la educaţia despre maşini şi motorsport. Când o parte din populaţia României identifică piloţii de raliuri ca „huligani care abia şi-au luat permisul”, orice monopost e „maşină de Formula 1”, iar orice maşină de circuit este „maşină de raliuri”, şansele ca un festival de mărimea şi valoarea celui de la Goodwood să aibă succes în România sunt slabe. Dacă mai pun la socoteală că nu avem nici măcar un circuit suficient de încăpător pentru mai mult de 20 de maşini în acelaşi timp şi că la şcolile de şoferi din ţară nu se învaţă tehnici de condus preventiv sau se învaţă şi nu sunt puse în aplicare fiindcă „ce ar putea să mi se întâmple?”, şansele de succes ale unui asemenea festival devin nule.

Chiar şi aşa, însă, mă consolez că am reuşit să văd maşini despre care doar am citit în reviste sau pe care le-am văzut doar la televizor. Am putut să le aud, să le miros şi să îmi reamintesc cât de frumoasă poate fi viaţa unui pasionat de maşini.