George Buhnici despre rechemările Toyota

Publicat: 09 02. 2010, 12:00

www.buhnici.ro –
informaţie gratis despre lucrurile care
contează

Vorbim deja despre milioane de unităţi aduse la service pentru o
problemă care seamănă cu unul dintre coşmarurile oricărui şofer. Ca
maşina pe care o conduci să accelereze dincolo de a mai putea să o
opreşti în siguranţă. Cert e că nu a scăpat până acum vreun
producător fără să fie nevoit să remedieze cel puţin un defect de
fabricaţie după lansarea unui model, însă în cazul Toyota
proporţiile sunt colosale iar tam-tam-ul seamănă mai degrabă a
concert de talgere.

Simţiţi tensiunea? Vă face să vă puneţi întrebări cu privire la
calitatea unei mărci despre care aţi auzit numai de bine în ultima
vreme, nu-i aşa? Eu zic să ne băgăm capul în apă rece şi să spunem
pentru cinci mine: „Şi totuşi…”

Hai să vedem despre ce vorbim aici. Totul începe cu un incident
absolut cutremurător. Un telefon disperat la 911 al unui american
care se afla împreună cu alţi trei membri ai familiei într-o maşină
despre care spunea că accelerează fără a mai putea frâna. Apelul se
încheie cu cineva din maşina spunându-le celor din maşină să se
roage, apoi se mai aude doar ţipătul unei femei.

Acesta este accidentul care a dus la rechemarea a 3,8 milioane
de vehicule Toyota în Statele Unite ale Americii. Problema
descoperită a fost un preş care aluneca peste acceleraţie şi ar fi
putut să o blocheze. Scepticii spun însă că povestea are şi câteva
petice cusute cu ață albă. Preşurile acelea se pare că nu ar fi
fost originale, apoi că accidentul pare cel puţin ciudat.
Întrebarea la care şoferul nu mai poate răspunde azi este cum de
s-au blocat simultan acceleraţia, iar frânele s-au defectat
simultan? Cum de nu a putut opri motorul ori să aducă schimbătorul
în punctul mort?

Dacă până aici lucrurile rămân încă sub semnul întrebării, ce
urmează pare mult mai explicit.

Secretarul american al transporturilor, Ray LaHood (echivalentul
ministrului transporturilor de la noi) le-a spus public
proprietarilor de Toyota rechemate că ar trebui să „nu le mai
conducă”. LaHood a revenit săptămâna trecută și a admis că „s-a
exprimat greșit”. Facil pentru un personaj care se află în poziţia
de transmite un mesaj cu atâta greutate încât a trimis la vale
acţiunile producătorului de automobile.

După o campanie negativă foarte dură în care a ajuns să se
implice chiar şi guvernul american, media de peste Ocean a
reacţionat însă extrem de critic, mai ales pe blogurile
specialiştilor din economie, acuzând administraţia Obama de
protecţionism.

Casa Albă a ajuns astfel în situţia în care se disculpă de
acuzațiile că ar discredita Toyota, lider de vânzări în SUA, pentru
a ajuta General Motors și Chrysler, la care a intervenit cu planuri
de salvare pentru a le scăpa de un faliment răsunător. Cu toate
acestea comentariul lui LaHood a înrăutăţit problema de imagine a
Toyota, care va fi nevoită să cheltuiască două miliarde de dolari
doar pentru a remedia problemele de siguranţă. Cele de imagine sunt
de acum precum craterul lăsat de bomba nucleară la Hiroshima. Când
spui cuiva „să se gândească de două ori înainte să urce la volanul
maşinii sale potenţial letale” este „o chestiune de sabotaj la
scară industrială, nu un sfat de bun simţ.”

Asta se spune mai nou pe blogurile americane. Iar eu ascult cu
atenţie la cifre. În Statele Unite, din milioanele de maşini
vândute de japonezi, sub 200 de Toyote au avut accidente legate de
acceleraţie, nici unul însă concludent pentru această rechemare. În
România, cu totul 84 de Toyota au fost implicate în accidente anul
trecut, de la simple tamponări la accidente cu răniţi, însă nu din
cauze tehnice. Absolut infim.

În final, probabil că şi americanii ar trebui să înveţe lecţia
românească rezumată de candidatul preşedinte: „Să-ţi fie ruşine…
Ray LaHood!” Al nostru a câştigat alegerile pentru că românii ştiu
că toţi suntem puţin băutori, puţin bătăuşi, puţin mincinoşi. Iar
toate maşinile au hibe. Daciile vechi pierdeau arcurile de la
acceleraţie într-o veselie şi rămâneau turate, însă nimeni nu a dat
fabrica în judecată.

Un lot masiv de Golf-uri V cu motoare de 1.4 benzină tremurau
din toate încheieturile de noi şi dădeau eroare în bord acum vreun
an, însă VW nu a cerut rechemarea lor. Nissan Pathfinder sau
Chevrolet Aveo sunt catastrofale pentru şofer în cazul unui impact
chiar de la viteză mică, conform testele EuroNCAP, dar se vând și
azi exact la fel. Despre ele nu prea aţi auzit, pentru că nu sunt o
miză la scară economică globală.

În opinia mea, Toyota este în aceiaşi situaţie precum alt
gigant, BCR, pusă la podea și numărată până la 9 acum câțiva ani
printr-o tehnică asemănătoare denumită „spinning”. Se ia o
chestiune, gen: „BCR are o problemă de lichidităţi”, care este
amplificată prin media până când întreaga companie este pusă să se
lupte pentru propria supravieţuire. În două zile, toţi clienţii îşi
cer banii din conturi, aducând compania cu adevărat într-o lipsă
severă și reală de lichidităţi. Căreia i-a supravieţuit, din
fericire.

Toyota trebuie să arate acum din ce este cu adevărat făcută.
Asumarea defectului este un gest onorabil, însă următoarea mişcare
se lasă prea mult aşteptată.