George Buhnici – De ce sunt fan BMW?

Am crescut într-o ţară unde dreptul de proprietate asupra unui BMW a fost ani de zile garantat doar de către lanţul greu de aur purtat ostentativ la gâtul scurt care leagă burta de ceafă, sabia ninja ascunsă în portbagaj, seminţele pocnind în maxilarul fălcos şi chiştoacele aruncate pe geam.

M-am împăcat cu ideea că este doar o maşină de „cocalar”şi, cum eu nu mă consider o asemenea subspecie urbană, nu am de ce să mă urc într-o maşină de bişniţar obscur. Toate astea, până când m-a luat la „ocazie” (i se mai spune „ia-mă, nene!”) un nene, proprietar de BMW 525i, model ’96.

Am zburat pe drumul plin de găuri către casă într-o navetă spaţială ale cărei reactoare sunau dumnezeieşte. Ochii mi se transformaseră în girofaruri când turometrul a trecut de 6.000 de rotaţii şi motorul se afla în continuare sub capotă, iar în habitaclu se mai auzea încă muzica de la casetofonul BMW Business (aha, de aici cuvântul „bişniţar”, m-am gândit). Asta era o cu totul altă maşină decât Dacia 1310 TX berlină a lui tata, care nu depăşise niciodată 130 km/h, deşi s-a străduit, chiar cu riscul de a-şi pierde elementele componente pe traseu.

După care am văzut iar cocalarii la volanul cinciarelor model ’99 şi mi-am zis că nu îmi doresc o maşină care sigur pute a ţigări din fabricaţie. Aşa că mi-am luat gândul.

În 2003 am luat de la bancă două credite şi m-am dus în Germania de capul meu să îmi iau maşină. Primul meu automobil a fost, aşadar, un Volvo V40. O maşină serioasă, fiabilă, economică, pentru care am o admiraţie specială chiar şi acum.

Aşa că am vândut-o să îmi iau un BMW. L-am vândut şi pe ăla să îmi iau altul. BMW 320d Touring din 2004. Din multe puncte de vedere, maşina perfectă: solidă, fiabilă, economică, puternică. Un an de zile nu am schimbat decât ulei, filtre şi plăcuţe. Consumul la drum lung nu a depăşit niciodată 5,5 litri/100km. Sincer, nu i-am găsit defecte. O astfel de maşină ţine cu casa. O casă plină de copii. Mda… Dar eu nu sunt încă tată…

Apoi m-am plimbat cu BMW 335i Coupe. Uau! Bucureşti – Târgu Mureş şi retur este drumul pe care nu îl voi uita niciodată. Senzaţia de putere nelimitată şi control absolut m-a făcut să spun că pentru această maşină mi-aş vinde casa. Maşina aceea de 310 cai putere cu motor de 3.000 cmc benzină şi două turbine, condusă numai în modul sport , a consumat doar 13 litri/100 km. În condiţiile în care maşina pe care o conduc acum mă usucă de bani din cauza celor 16 litri/100 km şi nu scoate decât 201 cai putere.

Dincolo de sentimentalisme şi chibzuinţă, pot să spun că am testat în ultimii ani majoritatea modelelor BMW. De la Seria 1 la BMW X6, trecând prin M3, 530xd ori BMW Z4 şi pot să spun că toate aceste maşini au ceva în comun. Nu ştiu dacă este poziţia joasă, sportivă la volan, direcţia ceva mai fermă, frânele excelente, puterea veselă a motorului gata oricând de joacă, indiferent de cilindree.

E ceva în maşinile astea. Când te urci la volanul unui BMW cred că te simţi din nou copil. Un copil mare, care a dat lovitura.