Ford Focus RS – Ultima parte
Ford a dat publicităţii primele poze cu cel mai nou
Focus, RS500, cu o zi mai devreme, graţie interesului crescut
arătat de media. Era şi normal. Ceva mai tare decât Ford Focus RS,
regele hot hatchurilor? Modelul care va încheia o carieră
strălucitoare, o vitrină tehnologică, o demonstraţie a ceea ce
poate Ford. Foarte interesant. Hai să vedem. Ford ne-a arătat şi
noi am văzut. Şi sincer, după ce am citit comunicatul de presă …
Ei bine, ce pot să spun este că mă aşteptam la mai mult.
Dacă vrei să îmbunătăţeşti un model, ai patru direcţii
principale: motor, tren de rulare, greutate şi
aerodinamică. Le-am enumerat în ordinea crescătoare a
dificultăţii implementării lor. Ford Focus RS500 are
acelaşi tren de rulare ca versiunea de serie RS. Suspensia
e la fel, sistemul de frânare de asemenea, jantele idem, până şi
pneurile sunt aceleaşi.
Dar Ford Focus RS500 are 350 CP.
Ford Focus RS are aproape 1500 de kilograme, destul de mult
pentru o maşină fără integrală. Iar noul Ford Focus RS500
are tot pe acolo. Poate chiar mai mult, dacă luăm în
calcul folia 3M de culoare negru mat. Cel puţin în comunicatul de
presă nu am regăsit detalii cu privire la scăderea masei sau
referiri la noi componente mai uşoare, din aluminiu sau fibră de
carbon.
Dar Ford Focus RS500 are 350 CP.
Nici aerodinamica nu era un capitol la care
Ford Focus RS excelează. 0,38 fiind o valoare destul de mare. Şi
din nou, nimic schimbat. Alte spoilere, difuzor
modificat, poate şi un generator vortex pe plafon, toate lipsesc.
Da ştiu, am eu piticii mei pe creier cu cx-ul.
Dar Ford Focus RS500 are 350 CP.
Acum nu vreau să mă înţelegeţi greşit. Îmi place foarte
mult cum arată maşina, sunt convins că va merge foarte
bine şi că sporul de performanţă va fi sesizabil. Dar cred
că Ford ar fi putut mai mult.