Fanii maşinilor electrice sunt nişte infractori, dom’le!

Da, ştiu, sunt alte chestiuni arzătoare la ordinea zilei: de la Moş Nicolae până la autostrăzile inepte ale lui Moş Guvernu’, de la moartea vedetei din Fast & Furious la cea a idolului populaţiei de culoare sau de la anunţul-bombă al retragerii Chevrolet de pe piaţa europeană la lansarea peste tot în lume a noului Mustang.

Lumea auto este în continuă mişcare, e un adevărat vârtej informaţional care ne ţine minţile ocupate zi de zi, iar mass-media, în goana după senzaţional, trafic şi subiecte ne dă să înghiţim pe nemestecate diverse informaţii, mai mult sau mai puţin importante.

Eu, însă, am remarcat cu stupoare o mică întâmplare produsă zilele astea la americani. Şi care a fost prezentată în general ca ”Tată arestat pentru că a furat curent în valoare de 5 cenţi”. O chestie minoră, un ac în carul cu fân al ”Incredibil!”-urilor şi ”Click aici!”-urilor… Oare?

Povestea este una simplă: un domn, proprietar de Nissan Leaf (maşină electrică, pentru cei care nu ştiu), s-a dus duminică la şcoala băiatului, să asiste la un meci al acestuia, lăsându-şi maşina la încărcat într-o priză oarecare din parcare. Până aici, nimic senzaţional – decât, poate, zeflemeaua detractorilor maşinilor electrice…

Să continuăm. Un agent de poliţie observă că maşina electrică e conectată ilegal la priza respectivă şi îi face un raport (nu se specifică dacă i-a lăsat vreun formular pe maşină sau a vorbit direct cu omul). Om care, 11 zile mai târziu, se pomeneşte cu oamenii legii la uşă, care îl arestează şi îl bagă la răcoare, unde petrece 15 ore.

Şeful poliţiei justifică această acţiune spunând scurt: ”a încălcat legea, a furat ceva ce nu e al lui”. Iar cei care apreciază duritatea legii din SUA probabil vor fi de acord, chiar dacă valoarea ”daunei” se cifrează la ameţitoarea valoare de… 5 cenţi. Adică o amărâtă de monedă de 10 bani plus una şi mai amărâtă de 5 bani de-ai noştri.

15 ore în spatele gratiilor pentru 15 bani. Ieftin, un ban ora de bulău! Şi aici se dă peste cap vorba aia neaoşă: ”Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou”. Pentru că trebuie să fii bou de bou să pui egalitate între asta şi ce i s-a întâmplat americanului.

Trecând peste paroxismul situaţiei, care se putea rezolva rapid prin scuze, mie îmi atrage atenţia alt lucru: curentul electric se plăteşte. Costă. E al cuiva, nu al tău. O fi el foarte ieftin, dar trebuie să plăteşti pentru el. Cui? Nu contează, tu scoate banul dacă vrei să-l foloseşti.

Ce înseamnă 5 cenţi pentru Nissan Leaf? O încărcare de circa 20 de minute, ceea ce înseamnă că încărcarea completă, care durează 8 ore, ar costa cam 120 de cenţi. Adică 1,2 dolari, deci vreo 4 lei româneşti.

Autonomia maximă teoretică a unui Nissan Leaf este de 170 km, iar, în condiţii reale, în oraş, face între 130 şi 150 km, în funcţie de stilul de condus, de condiţiile de trafic, de temperatură, etc. Hai să fim răi: cu 4 lei maşina asta electrică merge doar 100 km.

Cât ar merge cu 4 lei o maşină cu motor convenţional în regim urban? Să fim foarte generoşi şi să considerăm un consum urban de 5 litri/100 km (mergeţi la ora 3 dimineaţa cu 20 km/h prin Bucureşti şi veţi vedea că e posibil!). Deci în 100 km prin oraş vom consuma 5 litri de benzină sau motorină, care, pentru un preţ SF de 5 lei/litru, ar însemna o sumă de 25 de lei.

Să recapitulăm: pentru 100 km plăteşti 4 lei cu o maşină electrică (în cel mai rău caz), respectiv 25 de lei cu o maşină cu motor convenţional (în cel mai bun caz).

Maşina electrică te costă de peste 5 ori mai puţin să o alimentezi. Asta pesimist vorbind, pentru că, optimist, e de 10 ori mai puţin ”cheltuitoare”. Şi nu am adus în discuţie povestea emisiilor poluante zero din timpul funcţionării, că pe urmă divagăm…

De ce costă benzina? Pentru că provine din petrolul pe care nişte unii s-au trezit stăpâni din întâmplare (sau prin forţă) şi pe care pun preţul pe care îl consideră ei just – de preferat foarte mare, dacă tot e lumea dependentă de petrol. Pentru că extracţia şi transportul petrolului costă. Pentru că transformarea lui în benzină costă.

De ce costă curentul electric? Pentru că provine din nişte centrale care ard combustibil fosil, care trebuie extras, transportat, produs. Dar curentul electric mai provine şi din hidrocentrale, care-şi amortizează mai repede investiţia, precum şi din centrale nucleare, cu un randament extraordinar (dar şi pericole uriaşe).

Uite, însă, că acest curent electric mai poate proveni (şi chestia asta începe să se întâmple pe scară din ce în ce mai largă) şi de la vânt, şi de la valuri, şi din interiorul pământului, dar, mai ales, de la soare. Da, marele glob auriu generator de căldură, care e o imensă centrală de hidrogen gratis. Pe care (încă) nu o deţine nimeni şi nu eşti (încă) taxat dacă o foloseşti.

Ei bine, cum ar arăta o lume în care te poţi duce cu maşina care nu poluează la şcoala copilului şi o laşi la alimentat fără să plăteşti un cent pentru curentul provenit gratis de la soare? Sau, na, hai să nu ne îndepărtăm de spiritul consumerist: priza are un cip care contorizează cât curent ai băgat în baterii, iar la finalul lunii îţi vine costul pe factură – care cel mai probabil va fi infim faţă de taxa radio-TV…

O astfel de lume arată extraordinar pentru mine. Şi nu mi se pare defel o utopie. Mi se pare un viitor foarte probabil. E, însă, posibil ca eu să prind un astfel de viitor? Mi-e teamă că nu. Într-o lume guvernată de aplicarea cretină a legilor, ca în cazul tăticului care a petrecut o oră în închisoare pentru fiecare ban de curent electric ”devalizat”, nu văd un astfel de viitor posibil.

Văd, însă, o mare negură de emisii poluante care nu pot fi filtrate de grămezile de bani pe care le fac ăştia care controlează petrolul şi lumea dependentă de petrol. Şi care, prin extensie, sunt împotriva energiilor verzi, care nu pot scoate profituri nesimţite şi nu pot fi controlate fără scrupule.

Văd un viitor dezastruos, în care nu înţeleg cum cred oamenii că îşi vor creşte copiii, deşi grija pentru sănătatea celor mici a atins cote inimaginabile. Şi mă miră cum oamenii nu văd acelaşi lucru, fiind preocupaţi de grijile mărunte, de ştirile inepte, de teama de a nu pierde cioara din mână pentru porumbelul alb de pe gard (am denaturat voit zicala românească).

Mi-e teamă că trebuie să recunosc: şi eu sunt un infractor! Da, pentru că sunt fan maşini electrice, pentru că sunt adeptul energiei curate, pentru că sunt împotriva petrolului şi a poluării. Prin extensie, sunt un infractor dacă nu înghit umil orice vor conducătorii sa-mi impună, în mod vizibil nu pentru binele meu.

Bine, nu înseamnă că am renunţat să mai folosesc maşina cu motor pe benzină, dar mă gândesc mult mai serios la alternative. Dar ia gândiţi-vă şi invers: oare câte ore de închisoare merită fiecare gram de emisii nocive pe care îl emitem când mergem cu maşina? Cred că va fi o temă de doctorat pentru statisticienii secolului următor. Dacă vom mai prinde un secol următor…