Editorial despre scuterişti

Publicat: 20 08. 2009, 13:32
www.buhnici.roInformaţie gratis despre lucruri care costă
 

În primul rând tu eşti mai mare la propriu şi, de multe ori, la figurat. Ai şi mai multă şcoală, că ai luat B-ul. Asta nu înseamnă că strada e numai a ta. Află că printre scuterişti se află oameni cu doctorate, manageri de companii aeriene, directori de vânzări din companii auto. Suntem o mică armată care, dacă nu ar fi pe două, sigur ar umple strada pe patru roţi. Aşa că, acolo unde vezi un scuter, lipseşte din trafic o maşină. Asta ar trebui să te bucure.

Faptul că ne strecurăm printre maşini face parte din tot ritualul vieţii de scuterist. De ce crezi că am renunţat la maşină? Ca să nu stăm la coadă de la semafor, bineînţeles. "Driblingul" ăsta prea puţin elegant la Bucureşti este o normalitate la Roma, Paris sau Londra. Şoferii fac loc de bunăvoie, pentru că ştiu că scuteristul nu este acolo ca să îl enerveze şi nici nu e o miză de luptă, locul pe care el îl ocupă pe stradă. Se lasă culoare special pentru noi. În tot timpul acesta tu nu pierzi nimic pentru că scuterul meu nu ţine ocupată strada, nici măcar o bandă, nici măcar un sfert.

Când se pune culoarea verde, un roi de viespi pleacă spre următorul semafor. E un adevărat spectacol, o chestie care s-a transformat chiar într-un "brand", mai ales în capitala Italiei. Şi mai e şi ecologic. Nu verde, dar mai ecologic decât consumul unei benzinare sau, mai rău, o "motorinară" în oraş.

Nu te mai lua la întrecere, când demarezi la verde, cu scuteriştii şi cu motocicletele. Cursa e pierdută din start pentru tine, cel puţin până la 45 kmh. E o chestiune simplă de mecanică. Ca să nu te bag în ambreiaje, cutii de viteze, turaţii maxime şi raport cai putere/tonă, trebuie să înţelegi că un vehicul mai mic şi mai uşor va pleca de pe loc mult mai repede decât o hardughie de cel puţin 1.300 kg, cu tot cu tine. După aceea mă poţi depăşi şi cu 80 la oră, mopedul meu este limitat la cei 45 kmh de care îţi spuneam şi îmi ajunge.

Intimidările cu trasul de volan în faţa mea, frânele sau şicanele cu furatul benzii sunt total neindicate. Nu din orgoliu, că mă pui la respect, ci pentru că 95% dintre cei pe două roţi nu au ABS, iar roţile mult mai mici şi mai subţiri nu asigură suficientă frecare pentru a ne putea opri la fel de repede ca un autoturism… nici pe departe. Eu virez mult mai larg şi mai greu la viteze de peste 5 kmh.

Din momentul în care am pierdut controlul ghidonului pentru doar o fracţiune de secundă, sunt la voia sorţii. Iar soarta pe care tu mi-ai pecetluit-o mă poate duce sub roţile tale sau ale altuia mai mare. Ţi-ai compostat permisul, punctele, banii şi te mai alegi şi cu o cercetare penală pentru vătămare corporală sau ucidere din culpă.

O pată pe cazier şi pe conştiinţă. Poţi dormi liniştit la noapte dacă ajung la spital sau la morgă? Dacă răspunsul e da, atunci eşti un sociopat.