Editoblog – Taxe vechi şi noi

Sondajul promotor.ro, cu privire la problemele importante din economia şi politica noastră auto, arată un procentaj de 66% pentru rezolvarea crizei "taxa de primă înmatriculare", devansând lejer interesul pentru situaţia preluării de către Ford a fabricii de la Craiova sau lansarea viitorului hatchback, corespondentul lui Sandero.

O scurtă recapitulare:

– deşi intrarea în UE ne-a scăpat de diversele taxe vamale şi accize pentru auto, la începutul lui 2007 ne-am pomenit cu o taxă de primă înmatriculare pentru autovehiculele second-hand ("dedicată" celor aduse de afară), care a fost acuzată drept taxă protecţionistă pentru importurile de automobile noi; beneficiile acestei taxe (împiedicarea intrării în ţară a hârburilor foarte vechi şi poluante) au fost mult prea mici în raport cu scandalul şi modalitatea neprofesionistă de calcul şi aplicare

– UE s-a sesizat şi ne-a "certat", astfel că taxa de primă înmatriculare a suferit nişte schimbări: a fost aplicată şi pentru maşinile noi; cât să ne mai lase "coana Europa" în pace în ce priveşte discriminarea între maşini noi şi maşini second-hand

– UE nu s-a lăsat şi a început pressing, umăr la umăr cu presa şi opinia publică din România; nici ai noştri guvernanţi nu s-au lăsat şi au început să o lălăie cu propuneri şi şedinţe, până ce a trecut anul

– începutul de 2008 ne aduce nişte ameninţări din partea UE, aşa că specialiştii români propun o soluţie: micşorarea sensibilă a taxei pentru maşinile second-hand – o schimbare a blănii lupului, dar nu şi a năravului, pentru că maşinile noi sunt din nou afectate, prin creşterea taxei aplicate acestora

În acest moment putem să ne punem o întrebare justificată: cu cine a ţinut UE în tot acest timp, din moment ce acum se pare că este de acord ca statul să pună bir pe orice maşină, fie ea nouă sau second-hand? Răspuns: UE ţine cu UE. Şi cu vânzările de maşini din Europa de Vest.

Este destul de simplu: maşinile se devalorizează după un anumit grafic, influenţat direct de comercializarea ulterioară a unui automobil uzat. Pentru că sistemul buy-back este deja banal în Europa de Vest, maşinile noi nu au clienţi dacă valoarea maşinii vechi dată la schimb nu este suficient de mare (astfel încât diferenţa de bani pentru maşina nouă să fie acceptabilă). Ceea ce înseamnă că maşinile uzate au nevoie de o piaţă de desfacere, însă piaţa europeană este deja supraaglomerată. Aşa încât estul europei devine o mină de aur pentru – atenţie – comerţul de maşini noi din Europa.

Raţionament: sunt vestic, am o maşină de trei ani, vreau să o schimb pe una nouă. Valoarea maşinii de trei ani este, teoretic, mare – dacă dealerul are cui să o vândă mai departe cu acel preţ. Dar aproape toţi vesticii fac la fel ca mine, îşi iau o maşină nouă, o ţin doi-trei ani şi apoi la buy-back cu ea. Şi atunci, cine mai cumpără maşina mea uzată? Esticii, evident, pe care am avut bunăvoinţa să îi primesc în UE. Dar uite că esticii pun taxe prohibitive pentru maşina mea uzată, astfel că valoarea ei scade îngrijorător de mult. Până acolo unde nu mai este rentabil pentru mine să iau o maşină nouă. Şi atunci, ce mă fac?

Şi atunci intervine UE, care le cere esticilor să renunţe la taxele "aberante", care îngrădesc exportul de automobile uzate din vest, pentru ca valoarea acestora să le permită cetăţenilor vestici să îşi ia maşini noi, deci constructorii auto europeni să îşi atingă obiectivele din ce în ce mai mari de vânzări. Faptul că România are cele mai dinamice vânzări de automobile noi din Europa Centrală şi de Est păleşte în faţa argumentului că poate înghiţi o bună parte din maşinile second-hand din Europa de Vest.

Şi noi care credeam că UE este pe aceeaşi lungime de undă cu detractorii taxei de primă înmatriculare – care acum s-ar putea să fie cei mai dezamăgiţi de rezultatul acţiunilor lor. Practic, dacă se va aplica noua formulă de calcul, vom putea spune că românii au reuşit performanţa de a reintroduce conceptul de taxe vamale pentru automobilele noi! Sau poate că o ducem mai bine decât ne plângem şi încă nişte sute sau mii de euro în plus nu vor mai conta la o maşină de 10.000 – 20.000 euro, că doar folosim leasingul şi creditul bancar – adică nişte zeci de RON amărâţi în plus pe lună nu se vor simţi.

Din nefericire, cu acest editorial ar putea fi de acord doar câţiva ecologişti şi o mână de detractori ai automobilelor, pentru că opinia publică este prea concentrată pe problema imediată, ca oamenii să aibă maşini cât mai ieftine şi mai bune. Iar maneaua în vogă este "maşina de afară e cea mai bună". Aşa încât nici nu mai contează că:

• nu reuşim să scăpăm de hârburile care încă mai circulă pe multe şosele, fiind un pericol pentru siguranţa în circulaţie şi poluând fără menajamente
• numărul de maşini devine sufocant, în lipsa unor proiecte viabile pentru adaptarea infrastructurii rutiere, mai ales în zonele urbane
• suntem obligaţi să acceptăm taxe de dragul trâmbiţării principiilor, dar de fapt pentru satisfacerea intereselor economice ale altora
• "specialiştii" din guvern nu sunt capabili să gândească un sistem favorabil pentru toată lumea, preferând să piardă toţi (dar uite că astfel va câştiga capra vecinului vestic)
• guvernanţii şi-au dat din nou în petec, luând cu japca nişte bani buni de la oameni, bani care nu ştim unde sunt, dacă mai există, dacă s-au cheltuit, dacă îi vom mai primi înapoi, etc.

Tergiversarea rezolvării decente a acestei probleme ne-a scos din minţi şi ne-a adus la capătul răbdării. Aşa că, stimată doamnă UE, oamenii sunt obosiţi, nu mai au chef să se certe, deci vom accepta orice prostie – pentru că măcar va fi certitudine. Greu de crezut că, după 18 ani, mai suntem în stare de încă o revoluţie.