Echipa Ferrari amendată cu 100.000 de euro
Sunt mafioţi pentru că ar face orice pentru a-şi atinge
obiective. Iar asta chiar dacă de multe ori trebuie să
împingi la maximum regulile sau să le şi încalci cu speranţa că nu
vei fi prins. Hoţul neprins e negustor cinstit, nu? Dar
mafioţi sunt toţi în Formula 1, ordine de echipă
regăseşti peste tot. Dintotdeauna a fost aşa. Nici nu este greu
să-ţi dai seama că Red Bull de exemplu ar face orice ca Vettel să
aibă rezultate mai bune sau că la Renault, Petrov va fi cel de pe
locul doi în orice situaţie.
Din punctul meu de vedere, un asemenea comportament este perfect
de înţeles, este un sport de echipă, primează rezultatele
echipei, şi dacă pentru atingerea obiectivelor este
necesară o ierarhizare sau chiar cedarea unor locuri în cursă,
atunci astfel de acţiuni trebuie luate. Să fie clar pentru toată
lumea: se întâmplă în orice echipă.
Cei de la Ferrari sunt însă şi fraieri însă pentru că nu
ştiu cum să facă acest lucru. La unii nu se află
niciodată, la alţii, precum episodul CrashGate, se află la peste un
an după ce s-a întâmplat. Iar la ultimii, îţi dai seama din prima
de mânăria făcută. Stau şi mă întreb: ce a fost în mintea celor de
la Ferrari de au făcut o asemenea manevră fără nici măcar o
tentativă de ascundere a ei?
Nu e prima oară când mă întreb ce e în mintea celor de la
Ferrari sezonul ăsta. Ultima oară s-a întâmplat chiar cursa
trecută, când Alonso l-a depăşit în mod ilegal pe Kubica, era clar
mai rapid ca el şi dacă revenea în spatele polonezului, ar fi
trecut de el oricum în maxim 1-2 tururi. Dar a preferat să meargă
mai departe. FIA i-a atenţionat pe cei de la Ferrari neoficial, iar
aceştia nu au făcut nimic. Până la urmă, când au primit
penalizarea oficială, au avut mult mai mult de
pierdut.
La fel şi acum. Amenda de 100.000 de euro e un nimic. Din
păcate, pentru sport şi pentru Ferrari în sine, imaginea
lor este din nou mototolită inutil. Nu se putea stabili de
la boxe că în cazul unei asemenea situaţii, Massa trebuia să se dea
la o parte elegant? Încercând măcar o ieşire în decor? Simulând
măcar un mic duel? Fără transmisii radio puerile? Sau poate
chiar asta e răzbunarea lui Felipe, pentru lucrurile pe care este
obligat să le facă? Şi atunci oare trebuie să vorbim de mafioţii
fraieriţi?
PS. Briatore a făcut de curând o vizită la Ferrari. Ce
să înţelegem din asta?