Detroit 2010 – mult zgomot pentru prea puţin

Publicat: 15 01. 2010, 15:07

Premierele importante de la Detroit
2010
le-am numărat pe degete: noul Ford Focus, versiunea de serie a lui
Honda CR-Z, decapotabila Mercedes E-Class Cabrio şi limuzina Audi A8 (care a avut prezentarea oficială la
finalul lui 2009). Tot ca premiere, dar nu modele total noi, putem
considera vârful de gamă BMW Z4 sDrive35is, puternicul Cadillac CTS-V Coupe sau versiunea electrică
Volvo C30 BEV.

La nivel de concepte, lucrurile au fost puţin mai animate:
inedita sculptură Mercedes Rising Car, mult-aşteptatul Mini Beachcomber, reuşitul Chevrolet Aveo RS Concept, ciudatul Audi e-tron (precursorul lui Audi R4), luxosul
Cadillac XTS Platinum, tinerescul GMC Granite, frăţiorul lui Prius Toyota FT-CH sau surprinzătorul VW Jetta Coupe Hybrid.

La care s-au mai adăugat nişte concepte de propulsie ecologică,
pe modele reale, cum ar fi bavarezul BMW Concept ActiveE sau italianul Fiat 500 BEV, dar şi aşa-zisele concepte
Buick Regal GS (un Opel Insignia OPC mai calm)
şi Chryler Lancia (Lancia Delta cu siglă
Chrysler…).

Per total, salonul american a fost o oglindă clară a dezastrului
din industria auto de pe ocean, Detroit 2010 fiind destul de
penibil pentru USA. Practic, Chrysler nu a venit cu absolut
nici o premieră
(de înţeles, după faliment şi preluarea de
către Fiat). Ford „s-a scos” cu noul Focus 3, dar şi cu
două trofee discutabile
, Car of the Year şi Truck of the
Year, câştigate de Ford Fusion Hybrid, respectiv Ford Transit
Connect.

Doar General Motors am putea spune că a strălucit, dar
foarte palid
, evidenţiindu-se doar prin trei concepte,
care nu sunt de natură să rupa gura târgului pe piaţa
nord-americană: Aveo va fi cu adevărat un succes în America de Sud,
Asia şi Europa, Cadillac XTS nu prea va putea rivaliza serios cu
rivalele germane, iar GMC… ei bine, să vedem dacă Granite va
trece de stadiul de concept.

Făcând o comparaţie cu Detroit
2009
, se poate observa clar că ediţia din 2010 este una
pesimistă. Anul trecut, salonul american a strâns nu mai
puţin de 15 concepte interesante
(faţă de numai 8
anul acesta) şi 10 premiere mondiale importante (faţă de numai 4
acum). Dacă despre Detroit 2009 se spunea că este „compromis de
criza auto”, înseamnă că Detroit 2010 e aproape de a deveni o
fantomă…

Sunt curios oare cum va arăta Salonul Auto Geneva
2010
. Oare la fel de sărăcăcios precum Detroit 2010?

oraan.ro