Despre Ludovic Orban la volan

În perioada scurtă de un an şi jumătate cât a gestionat
destinele unor compani precum CFR, Tarom sau CFR, Orban a profitat
la maximum de avantajele funcţiei. A avut în permanenţă la
dispoziţie limuzina de ministru şi alte patru maşini de rezervă,
plus şoferii necesari. Nu le-a folosit serviciile decât atunci când
a avut permisul suspendat.

Mi-a povestit cum odată a fost implicat într-un accident cu o
maşină de serviciu, iar şoferul său a decedat la impact. De atunci
nu a mai acceptat să fie „condus”. El ştie mai bine. A sărit pe
rând din Audi A6 într-un alt Audi A6, apoi într-un VW Passat şi, pe
timp de iarnă, într-un Volkswagen Touareg.

Companiile din subordinea instituţiei i-au oferit în permanenţă
soluţii de deplasare când lovea câte o maşină. Printre cele mai
darnice au fost Căile Ferate Române, Autoritatea Rutieră sau
Romatsa. Chiar şi companii ca Societatea Feroviară de Turism
furnizau până de curând maşini scumpe demnitarilor, deşi se află în
executare silită pentru datorii uriaşe.

Să revenim la Orban. Omul nu ar fi neapărat un şofer rău, dacă
nu ar mai face şi altceva la volan decât să conducă. Cei mai mulţi
dintre noi bărbaţii suntem precum anticul MS-DOS, adică nu putem
procesa decât o singură activitate o dată. Iar Ludovic Orban şi-a
forţat întotdeauna sistemul de operare.

În octombrie 2003 s-a răsturant în comuna Poarta Albă din
judeţul Constanţa din cauza exploziei unui pneu. Nimeni nu a fost
rănit dintre cei trei pasageri. Viceprimar la Capitală, în 2007 a
lovit un tramvai pentru că nu s-a asigurat la un viraj. În 2008 a
tamponat două maşini din parcarea primăriei. De vină a fost
gardianul, care nu l-ar fi ghidat corect.

A mai fost amendat că a depăşit pe linia de tramvai. Atunci a
fost prins, însă numai Dumnezeu ştie de câte sute de ori a încălcat
codul rutier pe vremea când era ministru cu girofarurile pornite,
pe care le aprindea pe post de poziţii de întâlnire cu rol de
„daţi-vă, băi, toţi că trece ministrul”.

Toate păţaniile de mai sus au acelaşi numitor comun. Neatenţia.
În drum spre un şantier, singura dată când l-am însoţit în maşina
lui de serviciu, m-a convins că nu accidentele îl pândesc pe el, ci
invers. Nu îi ajungeau mâinile şi ochii pentru telefonul mobil care
suna frenetic sau pentru ţigară, pentru încărcător sau hârtiile din
mapă.

Deşi maşina avea cutie automată, ne scutura serios pentru că o
setase pe modul sport, deşi mergeam în şocuri cu 40 km/h în treapta
a doua pe drumul de ţară. Era nemulţumit altfel de demarajul
motorului de 3.000 cmc V6 pe motorină. În tot acest timp,
ştergătoarele scârţâiau inutil pe parbriz minute în şir, până îşi
amintea că le-a pornit din greşeală.

A rămas de la sfârşitul lui 2008 un „biet” parlamentar cu…
Logan de serviciu. Tot el îl conduce. Un fel de justiţie divină a
maşinilor.