Dacia SUV se lasă aşteptată
În momentul de faţă, VW CrossPolo, Citroen C3 XTR şi Skoda Roomster Scout sunt surclasate de Suzuki SX4 şi Fiat Sedici la capitolul preţ, în condiţiile unei echipări relativ similare. Însă diferenţa de preţ între Dacia Sandero SUV şi restul concurenţilor tot ar fi de cel puţin 2-3.000 euro, o valoare suficient de avantajoasă pentru succesul modelului românesc.
În concluzie, iminentul Dacia Sandero SUV nu va fi adevăratul Dacia SUV, ci, mai degrabă, o propunere relativ reuşită în domeniul crossover-elor ieftine, care, cel mai probabil, nu va beneficia de tracţiune integrală şi va avea un preţ de pornire foarte tentant, în jurul a 9-10.000 euro. Însă misiunea cea mai importantă a viitorului Dacia Sandero Stepway ţine pur şi simplu de imagine: intrarea mărcii Dacia în cât mai multe segmente cu potenţial. Ceea ce nu poate fi decât benefic pentru brandul naţional.
Noua versiune a lui Dacia Sandero – care nu ne-ar mira dacă s-ar numi chiar Dacia Sandero Stepway – va fi bazată pe proaspăt lansatul Renault Sandero Stepway, dar oficial nu au fost date publicităţii mai multe detalii, referitor la tehnică, motorizări şi, mai ales, preţuri şi data apariţiei. Atenţie, nu vorbim despre kitul exterior actual, care se regăseşte între accesoriile disponibile pentru Dacia Sandero.
Dacă ne amintim de declaraţiile oficialilor români, atunci acest model Dacia SUV ar urma să apară la noi pe la mijlocul lui 2009, deci peste aproximativ un an. Până atunci, nu putem decât să facem estimări, raportat, bineînţeles, la concurenţă.
În horă ar mai putea intra fraţii Fiat Sedici şi Suzuki SX4, Nissan Qashqai şi cuplul Hyundai Tucson şi KIA Sportage – aceste modele au şi versiuni cu tracţiune integrală, în timp ce VW, Citroen şi Skoda oferă modelele lor doar cu tracţiune faţă. Deocamdată, nu avem motive să credem că Dacia Sandero SUV va beneficia de tracţiune integrală, cel puţin la lansare – cu toate că Renault testează intensiv o astfel de soluţie tehnică, după cum ne arată pozele spion cu "Logan 4×4".