Dacia Sandero Stepway vs Dacia Sandero
Trecând peste euforia acestei lansări de la Barcelona 2009, trebuie să precizăm că lipsa de termeni adecvaţi pentru a-l defini pe Sandero Stepway ne-a făcut să îl punem, într-o oarecare măsură, în aceeaşi oală cu modelele tot-teren.
Acest model nu va rivaliza însă cu Fiat Sedici, Suzuki SX4 şi nici măcar cu Fiat Panda 4×4 – cei mai mici din regnul crossover – şi principalul rival va fi tot modelul Dacia Sandero convenţional.
Până la apariţia modelului Skoda Fabia Scout şi o dată cu tragerea cortinei peste VW Cross Polo, Stepway va trebui să convingă tot publicul amator de Dacia Sandero. Are, însă, câteva atuu-uri în plus. În primul rând, garda la sol mai înaltă cu 2 centimetri, care va da mai multă siguranţă la escaladarea pe diferenţelor de nivel urbane (a se citi borduri), dar fără a compromite ţinuta de drum.
Fanii tuningului mioritic vor găsi şi două posibile surse de inspiraţie. Prima ar fi farurile cu fundal fumuriu, iar, ca o sugestie pentru taximetrişti, în partea superioară a blocului optic s-ar integra perfect nişte LED-uri a la Vitan. A doua ar fi evacuarea, sau mai bine zis capătul cromat. Acest artificiu este de efect, dar nu pare grosolan, terminaţia argintie făcând casă bună cu spoilerul bicolor. Jantele au un design diferit, mai elaborat decât la cele cu care ne-am obişnuit.
La capitolul modificări, cei de la Dacia trec şi noua tapiţerie de culoare neagră cu o nouă textură, al cărei atu evident este rezistenţa la murdărie, dar care nu este vreun etalon de inspiraţie creaţională. Tot de lipsă de fantezie au dat dovadă cei de la Dacia atunci când au ales gama de culori, aceasta numărând doar 3 nuanţe, în timp ce paleta de culori la Sandero este formată din 11.
După cum aţi aflat, două propulsoare vor fi disponibile: cel mai puternic motor pe benzină din gama Sandero 1.6 MPI 90 CP, dar şi cel mai puţin potent diesel 1.5 dCI 70 CP. Probabil cele două au fost alese astfel încăt să se păstreze un preţ acceptabil, deşi sunt sigur că nu vor întârzia prea mult criticile, care să reclame motorizări mai puternice.
Prin urmare, în România acest model nu ar trebui să coste, în versiunea cu motorul de 1.6 litri, mai mult de 8.800 de euro. Este doar o presupunere speculativă, deci cu siguranţă va fi mai ieftin de atât.
Dar, până atunci, să ne concentrăm pe ceea ce putem analiza acum:
Vezi în imagini diferenţele dintre Dacia Sandero Stepway şi Dacia Sandero