Dacia Sandero mai bună ca Dacia Logan?
Cei 13% pesimişti sunt, cel mai probabil, useri care fac alergie când aud denumirea Dacia (deoarece o asociază cu proasta calitate şi imaginea învechită a eternei "dacii") sau pasionaţi ai fenomenului "maşina germană este cea mai tare, chiar dacă e second-hand". Pentru că, la fel cum s-a întâmplat cu Dacia Logan, noua Dacia Sandero este o ameninţare reală pentru piaţa de maşini de ocazie de clasă mică şi compactă, în plaja de preţuri 6.000-9.000 euro şi cu vechime de maximum 3-4 ani.
Într-un ipotetic meci dintre Sandero şi Logan, bursa pariurilor ar sta ca pe ghimpi: pe de o parte, Logan este o "echipă" de certă valoare, care şi-a dovedit calităţile în timp şi acum este mai matură, în timp ce Sandero utilizează cam aceleaşi strategii de joc şi a debutat într-o condiţie fizică excelentă.
Faţă de Dacia Logan, ampatamentul a fost redus cu 4 cm, dar ampatamentul de 2,59 metri al lui Sandero este cu un centimetru mai MARE decât cel al lui… VW Golf. Ceea ce plasează Sandero la limita dintre clasa mică şi cea compactă, mai ales dacă luăm în considerare şi portbagajul de 320 de litri, cu doar 30 de litri mai mic decât al lui VW Golf.
Dar, în practică, spaţiul celor din spate nu este afectat prea mult, iar avantajele modularităţii sunt extraordinare pentru o citadină. În plus, nu poate fi trecută cu vederea individualizarea decentă a interiorului faţă de Logan. Ceea ce înseamnă că scorul se întoarce din nou în favoarea lui Sandero, cu 2-1. Scor bun la pauză, după prima repriză, a impresiilor estetice şi de utilitate.
Deci, deocamdată, Dacia Sandero este "condamnată" la o imagine de maşină ieftină, de buget. Aşa că mingea rămâne undeva la mijlocul terenului: din punct de vedere mecanic nici Sandero, nici Logan nu sunt "mai cu moţ". Totuşi, omonimului îi şade bine în , iar Logan a demonstrat că face casă bună cu tuningul sau cu .
Este de aşteptat ca, în scurt timp, Sandero să devină simbolul dinamismului pentru marca piteşteană – numai că "scurt" nu ştim ce dimensiune temporală poate avea, având în vedere că proiectul Dacia Logan Sport S2000 a fost .
Nivelul de echipare cel mai bogat al lui Dacia Logan este Prestige şi costă 10.950 euro pentru motorizarea diesel 1,5 dCi de 85 CP (facem abstracţie de 1,6 16V, care nu va fi oferit pe Dacia Sandero). Imediat sub acesta regăsim nivelul de echipare Ambition, cu preţuri între 9.100 euro (pentru motorul pe benzină de 1,6 litri cu 90 CP) şi 10.650 euro (pentru motorul diesel 1,5 dCi cu 85 CP).
Aşa încât mai aproape de realitate pare să fie nivelul de echipare Laureate, variind între 7.900 euro şi 9.850 euro. Care, însă, oferă ABS doar ca opţiune pe Logan… Deci atenţie la politica de preţuri, pentru că lista de dotări standard s-ar putea să nu fie atât de "bogată" cum pare la prima vedere. Până la publicarea datelor concrete, Sandero rămâne cu un cartonaş galben în ce priveşte preţurile. Poate că preţul maxim anunţat, de 9.500 euro, nu include TVA-ul?
Înclinăm să răspundem NU – din ce în ce mai mulţi români apreciază caroseria hatchback, un compromis foarte bun pentru aglomeraţiile din oraşe şi distanţele medii interurbane. Iar Sandero vizează, conform declaraţiilor oficialilor, tinerii şi femeile. Logan, în schimb, este dedicat în principal, familiştilor cu buget mai restrâns, pentru care un Logan MCV este prea scump.
Tocmai de aceea, oficialii Dacia pregătesc , pentru a nu pierde prea mult din clientela sedanului.
Dacă acum trei ani asistam la începutul Loganiadei, de această dată străzile vor fi populate de : Săndelu’ – spaima clasei mici şi compacte!