Poza aceasta a fost făcută în seara zilei de 9 martie, în momentul în care am ajuns în faţa blocului – fix locul de unde fusesem luat cu 205 ore înainte. Din aceste 205 ore, circa 48 au fost alocate somnului, vreo 18 pentru mâncare, cam patru ore ca să ne certăm, alte două au fost pierdute cu controalele vameşilor elveţieni – au fost singurii care ne-au oprit; de două ori – şi vreo 15 ne-am învârtit printre standurile Salonului Auto de la Geneva. Restul a fost condus.
Faţa lui Rus la întrebarea „Tudor, mai avem mult până la următoarea oprire?”
După cum am zis şi în povestirile succinte de la finalul fiecărei zile, Insignia Country Tourer s-a dovedit a fi un tourer polivalent. Cu toate că cel mai des am folosit modul Tour pentru deplasare, nu ne-am sfiit să comutăm pe Sport atunci când liniaritatea drumului nu mai avea cu nimic de-a face cu confortul.
Da, am fost atenţi la consum, însă acesta nu a reprezentat o prioritate în privinţa căreia să nu facem compromisuri. După 205 ore şi 5.700 de kilometri de asfalt peste care am trecut, am ajuns acasă cu un consum mediu de 7,1 l/100 km şi cu o viteză medie de 79,4 km/h. Se putea şi mai bine, dacă excursia noastră nu ar fi fost influenţată şi de elementul temporal. Toate astea, cu o maşină 4×4, de 195 CP, cu transmisie automată şi gardă la sol mai ridicată, pe care n-am menajat-o!
Tudor ia în serios serpentinele. Şi consumul. Şi întrebările.
Noi am fost plăcut impresionaţi de ideea unui break care arată bine, este confortabil şi spaţios, are aproape 200 de cai-putere şi, cu toate astea, nu devine impertinent cu bugetul tău. Însă e posibil ca noi să fi dezvoltat o relaţie specială cu Insignia Country Tourer, aşa că vrem să te întrebăm şi pe tine
Cum ţi se par cifrele obţinute de OPEL Insignia Country Tourer?