Porsche Panamera S Hybrid – e o propunere indecentă, deşi, dat fiind trecutul dumneavoastră în sporturile cu motor, nu cred că v-ar deranja absolut deloc să fiţi la volanul unui Porsche chiar şi în calitate oficială. Mă rog, cei de la SPP nu vor fi de acord cu mine, dar nu pentru că vorbim de o extravaganţă: Panamera S Hybrid porneşte de la 117.000 euro, opţiunile mai înseamnă vreo câteva zeci de mii, iar o eventuală transformare ar duce maşina lejer peste 200.000 euro.
În condiţiile în care în spate nu e chiar luxul la care v-aţi aştepta, iar performanţele v-ar putea da rău de maşină pe scaunul spate-dreapta: putere totală de 379 CP şi demaraj 0-100 km/h în 6,0 secunde. Consumul e chiar decent pentru un Porsche, cifrându-se la doar 6,8 litri/100 km.
Un vehicul mai indicat ar fi Porsche Cayenne S Hybrid: are acelaşi sistem de propulsie, dar, fiind SUV, e mai încăpător, se pretează mai bine pe denivelări şi poate fi modificat fără nazuri în maşină blindată. De performanţe nu trebuie să vă faceţi griji, demarajul fiind de 6,5 secunde, doar consumul e ceva mai mare, de 8,2 litri/100 km. Preţul, însă, e mai acceptabil decât în cazul lui Panamera, pornind de la 90.000 euro, dar tot e de natură să-i cam supere pe bugetari.