Care e preţul corect pentru o maşină second hand? Sau câte nu ştie românul amator de second hand

Bine aţi revenit, şi voi, cititorii (luaţi loc în spate), şi voi, guvernanţii care ştiu că mai degrabă aţi vrea să chiuliţi – lasă, că mai aşteaptă biznisurile pe banii statului, acum faceţi-vă că sunteţi atenţi!

Aşadar, ce e aia ”maşină second hand ieftină”?

Dacă mă raportez la cel mai ieftin Logan (care costă vreo 7.000 de euro), vom vedea că, la banii ăştia, geme piaţa auto europeană de maşini second hand realmente decente, cu un nivel de confort de la ”mai bun” în sus, cu motorizări ”mai mândre şi mai cornute”, cu un rulaj să zicem acceptabil (maximum 200.000 km), cu o fiabilitate în general bunicică şi cu o vechime convenabilă, de maximum 7-8 ani.

Revin la temerile mele ţinând de o maşină second hand: vorbim, de fapt, de o loterie mai mult sau mai puţin riscantă (înclin spre ”mai mult”), deoarece nu ştii istoricul maşinii, nu poţi fi sigur că are kilometrajul real, iar, odată cu trecerea timpului, uzura înseamnă creşterea cuantumului de cheltuieli pentru diversele reparaţii – dacă maşina iese din garanţie, pe fabricant nu îl mai interesează să te ajute cu nimic.

Dar, chiar şi în aceste condiţii, la 7.000 de euro tot e mai tentantă o maşină second hand dotată decât un Logan nou-nouţ, dar chel. Însă, pentru realităţile din România, 7.000 de euro rămâne o sumă mare.

Aşa încât o maşină second hand ieftină pot spune, fără a greşi, că porneşte de la 4.000 de euro în jos.

Cu cât suma scade mai mult, cu atât cresc riscurile acestei ”loterii”. Pentru că asta înseamnă o vechime mai mare a maşinii, un rulaj mai crescut (deci şi un grad de uzură mai mare) sau o tehnologie din ce în ce mai neadaptată (de la motoare mai gurmande până la lipsa unor sisteme de siguranţă şi confort esenţiale azi).

Mi se întâmplă să mai fiu întrebat pe blog chestii de genul ”cât costă modelul X din anul nu-ştiu-cât?” sau ”e ok preţul de X euro pentru modelul Y cu motor-de-nu-ştiu-care?”. Serios, oricât de nepriceput într-ale maşinilor ai fi, te rog, nu mai veni cu întrebări atât de naive. Pentru că, aşa cum spuneam mai sus, preţul unei maşini este influenţat de foarte mulţi factori.

Gândiţi-vă puţin la cineva care întreabă ”cât costă o Dacie nouă?”. Răspunsul corect este ”între 6.790 euro şi 18.500 euro”. E un răspuns realmente corect pentru întrebarea asta, deoarece 6.790 euro costă cel mai ieftin Logan, iar 18.500 cea mai scumpă variantă Duster, cu toate opţiunile incluse. Dar, chiar dacă e un răspuns corect, e inutil, nu-i aşa?

Pentru a primi un răspuns cât de cât satisfăcător, întrebarea ar trebui să sune aşa: ”cât costă modelul X de la marca Y, produs în anul Z, cu motorizarea Q, având kilometrajul T şi dotări S?”. Aşa mai vii de-acasă şi putem începe să facem o estimare realistă a preţului corect.

Atâta doar că lucrurile nu s-au simplificat, ci au devenit doar o idee mai puţin complicate.

În primul rând, ne interesează care e starea maşinii: accidentată, reparată, fără probleme? E de preferat să fie impecabilă, evident. Dacă ştii că e reparată şi ce fel de accident a avut, iar un mecanic experimentat poate băga mâna-n foc că e ok, poate mai merită.

Dar dacă maşina a fost cosmetizată şi, de fapt, ascunde nişte probleme grave, care, mai devreme sau mai târziu, te-ar putea costa nu doar banii, ci şi viaţa? Contează mult mai mult integritatea structurală pe care nu o vezi la prima privire decât nişte zgârieturi pe uşi sau capotă.

În general, maşinile sub 4.000 de euro au peste 8-10 ani vechime, deci devine aproape imposibil să mai verifici istoricul întreţinerii maşinii. Iată un factor de risc extrem de mare, care, dacă te pricepi, ar putea fi de ajutor în negocierea mai drastică a preţului. Pe de altă parte, atenţie, chiar şi la nemţi e foarte uşor de procurat în ultima vreme o carte de service falsă…

Apoi de unde ai garanţia că maşina nu are kilometrajul dat înapoi? E o practică deja uzuală, foarte greu de depistat chiar şi de către cunoscători şi care poate avea efecte dezastruoase (menţionez doar omiterea schimbării distribuţiei la timp, care poate duce la necesitatea schimbării motorului, operaţie extrem de scumpă). Din câte ştiu, încă nu există o lege care să-i pedepsească pe cei care dau kilometrajul înapoi…

În funcţie de categoria maşinii, rulajul mediu anual este undeva între 15-20.000 km (principial, această medie e mai mare pentru maşinile de clase superioare, cele mai multe cu motoare diesel, utilizate preponderent la drumuri lungi). Deci o maşină de minimum 10 ani ar fi normal să aibă cel puţin 150.000 km la bord – chiar crezi că l-ai prins pe dumnezeu de-un picior dacă maşina are sub 100.000 km?

Cine şi cum a utilizat maşina înainte? Chiar şi dealerii profesionişti s-au plictisit de poezia cu ”bătrânelul care a îngrijit-o ca pe propriul lui copil”. Acest lucru contează, deoarece polishul care face maşina să-ţi ia ochii poate ascunde nepăsarea precedenţilor proprietari faţă de întreţinerea maşinii sau chiar un tratament necorespunzător.

De exemplu: vrei un BMW ca să mergi tare, să faci liniuţe şi burn-out-uri? Oare precedentul proprietar nu asta a făcut şi el cu maşina? Ceea ce înseamnă uzură accentuată a diferenţialului, bucşelor, cardanului, cutiei de viteze, ambreiajului… mai continuu? Rişti să începi să bagi în maşină mai mult decât ai dat pe ea…

Suficient? Eu cred că nu. Mai sunt multe alte chestii de trecut în revistă, dar nu vă reţin atenţia decât cu câteva.

Dacă o maşină este ieftină şi mai veche, nu înseamnă că e şi mai ieftin de reparat. Apelez la o logică elementară: credeţi că un mecanic cere mai puţin dacă repară o aripă de Golf IV faţă de una de Golf 5? Este adevărat, intervin diferenţe ţinând de tehnologia şi materialele superioare folosite la maşina mai nouă, dar munca omului e tot muncă, nu-i aşa?

Prin urmare, mulţi dintre cei care cred că vor ieşi foarte ieftin cu reparaţiile unei maşini second hand ieftine ajung să se cam ia cu mâinile de cap. Chiar şi apelarea la piese din dezmembrări e doar de puţine ori o soluţie bună, pentru că multe piese sau subansamble provenite din aceste surse au şi ele gradul lor de uzură, mai mult sau mai puţin accentuată.

Să ne înţelegem: nu compar mere cu pere. Costul pieselor şi reparaţiilor unei maşini noi e clar mai mare decât al unei maşini mai vechi. Dar, dacă ne uităm procentual, reparaţiile la o maşină nouă sunt, în general, mult mai mici raportat la preţul maşinii, în timp ce, la o maşină second hand de 3-4.000 de euro, cum sună reparaţii de 2-3.000 de euro? Sau mai mult, ferească sfântu’, cum zice românul.

În plus, sunt unele operaţii şi piese al căror preţ nu scade (doar adaosul comercial variază, în funcţie de service-uri sau magazine): de exemplu, tot ce ţine de distribuţie, de sistem de frânare, de schimbul de ulei… Valoarea maşinii scade în timp, dar a consumabilelor, nu prea.

Din cauza acestor costuri se şi ajunge, de multe ori, la găsirea de soluţii alternative. Subterfugii de tipul ”merge şi-aşa”, care, pentru o scurtă perioadă, dau impresia că ai scăpat de o cheltuială mare. Dar adevărul este că, între timp, aceste impovizaţii afectează alte piese din lanţul cinematic şi pot duce la probleme şi mai mari.

Iar aici ajung la un lucru pe care mulţi îl omit: de ce îşi vând oamenii maşinile? Principalul motiv nu este că s-au plictisit de ele şi vor altceva. În general, este din cauză că maşina începe să coste prea mult, şi asta e valabil cu cât maşina devine mai veche şi mai uzată. Rareori vorbim de necesitatea de a schimba o maşină mică pe una mai mare sau de situaţii când omul are nevoie neapărată de bani.

Ar mai fi multe lucruri de spus, dar cred că e suficient ce am enumerat până acum. Deci, putem da acum un răspuns la întrebarea ”care e preţul corect pentru o maşină second hand ieftină”?

Vă aştept PE ULTIMA PAGINĂ

Pagini: 1 2 3