Când vom vedea răspunsul Dacia dat triadei VW Up! – Skoda Citigo – Seat Mii?

Publicat: 06 10. 2011, 16:57

Ideea unui mini Dacia nu e deloc nouă, am încercat încă de acum 4 ani să-i „zgândărim” pe cei de la Dacia cu o astfel de propunere. Apoi ne-am gândit că fenomenul Tata Nano, care se anunţa drept cea mai ieftină maşină din lume, îi va ambiţiona pe francezi să vină cu un răspuns de genul „maşina de 2.500 euro„, sub emblema Dacia – însă nu a fost cazul.

Acum, iată că familia Volkswagen Up! a devenit realitate, iar la anul va apărea şi vărul din Cehia, Skoda Citigo. Cum Skoda este deja văzută drept concurentul Number One al mărcii autohtone, ne întrebăm dacă Citigo nu merită un rival pe măsură din partea Dacia. Şi nu doar din raţiuni de orgoliu.

Cel mai ieftin Volkswagen Up! costă în Germania 9.850 euro. Skoda Citigo va fi lansată în 2012, iar preţul de bază estimez că va fi de circa 8.000 euro (poate chiar 7.990 euro…). Veţi spune că Dacia Sandero este un răspuns suficient, deoarece are un preţ de pornire, tot în Germania, de 6.990 euro, în condiţiile în care este mult mai spaţioasă.

Însă, în cazul maşinilor de clasă mini, tocmai gabaritul prea mare este dezavantajos. Vesticii sunt mult mai pragmatici decât noi, cei de pe pieţele emergente, şi „consumă” modele urbane tocmai pentru că acestea sunt mult mai uşor de utilizat în aglomeraţie, fiind şi mai economice, deci mai puţin costisitoare.

Prin urmare, un client de maşină mini nu prea se va uita la Sandero, ci se va îndrepta spre Skoda Citigo. Sau, mă rog, alte oferte din domeniul mini. Unde, din păcate, Dacia întârzie cam mult să apară. Nu neg, domeniul SUV e foarte dinamic şi Duster e o propunere excelentă. La fel, noua Dacia monovolum va fi foarte atractivă pentru familişti.

Dar segmentul mini rămâne unul foarte important în Europa, mai ales că, nu-i aşa, criza economică nu a trecut, ba mai mult, suntem ameninţaţi de specialişti că mai vine un val, şi mai grozav. Cum familia Logan şi-a câştigat reputaţia de „maşină de criză”, modelul mini Dacia ar putea deveni un nou copil teribil al crizei.

Consider că Dacia mini ar avea potenţialul să pornească de la un preţ de bază mult mai mic de 5.000 de euro pe pieţele vestice – ceea ce, din start, ar însemna un avantaj de vreo 3-4.000 euro faţă de Skoda Citigo. Grupul Renault-Nissan are resursele pentru o platformă de categorie mini, dar şi motorizări economice de foarte mic litraj, aşa încât Dacia mini este un proiect fezabil.

În concluzie, aş vrea să văd proiectul unei Dacia mini prioritizat în planurile Dacia-Renault. Şi, dacă tot s-au apucat prin unele ţări să vândă maşinile Dacia direct pe internet, aştept şi o nouă ofertă de criză: ia un Duster şi primeşti gratuit o Dacia mini! Pe cuvânt că nu aş rata o asemenea promoţie.

oraan.ro