În primul rând, potenţialii clienţi sunt speriaţi de preţ.
Mitsubishi i-MiEV costă 36.000 euro, dar arată mai mult ca
o maşină de oraş de trei ori mai ieftină. Cei de la
Renault vor aduce de-abia din 2012 maşini electrice în România şi
vor propune un sistem pe care românii nu ştiu cât îl vor agrea: un
Fluence Z.E. va costa 20.000 euro, iar bateria va fi oferită
separat, într-un abonament începând de la 72 euro pe lună (mă rog,
deocamdată vorbim de valorile valabile în Franţa).
Chiar dacă, în teorie, costul mult mai redus pentru curentul
electric pare tentant, în practică un calcul rapid ne arată
că maşinile electrice sunt, în acest moment, pur şi simplu
nerentabile faţă de cele cu motoare convenţionale, pe
benzină sau diesel. Pentru că ne-am obişnuit să vedem totul doar
prin prisma preţului, iar ochelarii de cal nu ne lasă să ne gândim
şi la efectele conexe ale poluării. Contează strict cât trebuie să
scoatem din portofel.
Avem mintea scurtă şi am uitat că acum 15-20 de ani
maşinile diesel erau mult mai scumpe decât cele pe
benzină. În timp, însă, tehnologia a evoluat considerabil,
caracterul practic a convins din ce în ce mai mulţi, iar
dieselurile au ajuns chiar să depăşească benzinarele la vânzări.
Acest lucru nu s-a întâmplat, însă, peste noapte, ci în timp.
La fel s-a întâmplat cu maşinile hibrid. Iniţial, păreau (şi, în
multe cazuri, chiar erau) nerentabile, dar acum tehnologia a ajuns
să fie mult mai accesibilă. În cazul maşinilor electrice, acum
suntem doar la început, aşa încât cei interesaţi nu trebuie să se
ruşineze că pot fi comparaţi cu nişte… cobai de laborator.
Pe de altă parte, este clar că maşinile electrice pot fi
cumpărate acum doar de oameni cu o situaţie materială mult peste
medie, care şi-ar permite să accepte rolul de cobai. Din
păcate, nu prea îi lasă eticheta de fiţe… Mai degrabă îţi iei o
maşină serioasă, care să însemne un plus de imagine pentru tine,
nu?