Bunul simţ şi maşinile parcate aiurea

Iar soluţia aceasta necesită o banală foaie de hârtie, un banal pix şi, bineînţeles, un telefon la care să poţi răspunde dacă eşti sunat. Cum mulţi parchează în locuri care sunt ale altora sau chiar blochează accesul, minimul bun simţ ar dicta ca aceştia să lase un bilet în parbriz, cu numărul de telefon la care să fie contactaţi pentru a muta maşina, dacă e nevoie.

De câte ori aţi văzut acest lucru la maşinile parcate haotic prin Bucureşti şi nu numai?

Dacă veţi răspunde că de multe ori, înseamnă că nu eraţi în România. Dacă veţi răspunde că de puţine ori, înseamnă că bunul simţ şi logica mai au o speranţă. Dacă veţi răspunde că niciodată, poate e cazul să luaţi în calcul şi această soluţie – mai ales dacă sunteţi în situaţia celui care îi deranjează pe alţii cu parcarea maşinii.

O soluţie care, de cele mai multe ori, te scuteşte de:

• zgâriatul maşinii – deşi primul impuls este să te gândeşti ce duşmani ai sau dacă actul de vandalism este aletoriu
• dezumflatul sau/şi înţepatul unei roţi sau chiar a mai multora – mie mi s-a întâmplat să parchez pe locul cuiva care, peste noapte, mi-a dezumflat toate roţile; ceea ce nu a dus la eliberarea mai rapidă a locului de parcare, ci din contră…
• spartul oglinzii sau vreunui geam – vandalism cam scump şi care este cam greu de asociat cu "mi-ai ocupat locul de parcare şi nu am găsit altă metodă de a-ţi atrage atenţia!"
• ridicarea/ruperea ştergătoarelor – este un semn care poate anunţa urmări mai grave dacă persişti în ignoranţă
• bilet prins pe parbriz "vă rugăm nu mai parcaţi în acest loc!" – nu am văzut personal aşa ceva până acum, dar ştiu că eu am pus astfel de bilete la câteva maşini

Totuşi, dacă noi între noi, ca şoferi obişnuiţi, putem ajunge la soluţii amiabile de rezolvare a acestui gen de probleme, parcarea ilegală se plăteşte. Scump şi cu mulţi nervi.

De exemplu, astăzi am venit cu maşina la birou (deşi, de obicei, prefer să circul cu metroul, pentru a evita jocul "caut o oră un loc unde să-mi las maşina!") şi am avut norocul să găsesc un loc de parcare semnalizat.

Nu am urcat-o pe trotuar, ca să mă ia George Buhnici la puricat cu editorialul de luna trecută, nu am lăsat-o la întâmplare, ca să mă înjure cei cărora le-aş fi blocat maşinile, nu am pus-o în rând cu multe alte maşini care nu se sinchisesc de semnele rotunde, cu o cruce roşie pe fundal albastru.

Dar un coleg m-a anunţat că în zonă au apărut "ridicătorii de maşini", iar spiritele sunt încinse. Este normal: ţi se ridică maşina (deci stres "unde a dispărut, unde trebuie să mă duc după ea, oare au stricat-o?"), te costă nişte milioane bune recuperarea ei şi vreo două-trei puncte de penalizare pe permis. În condiţiile în care locurile de parcare sunt nu doar insuficiente, ci penibil de puţine pentru traficul din Bucureşti, de pildă.

În această situaţie, nu ştiu dacă ar mai funcţiona ideea biletului "sună-mă la numărul…". Ce nivel de civilizaţie ar trebui să avem în România pentru ca să auzi la capătul celălalt al telefonului "bună ziua, sunt agent cutărescu, vă rog să ridicaţi maşina din locul unde aţi parcat-o nepermis, altfel în cinci minute o ridicăm noi şi vă dăm amendă"?

Dar, dacă am fi atât de civilizaţi şi educaţi, nu am mai parca în locuri nepermise. Iar cei de la primărie s-ar gândi la construirea de locuri de parcare mai multe şi suficient de ieftine. Acum, însă, ne învârtim într-un cerc vicios şi ne găsim motivaţie – cei în drept nu ne asigură condiţii decente pentru parcare, parcăm pe unde putem. Civilizaţia şi educaţia mai aşteaptă.

Deocamdată, hai să facem şi un lucru bun, chiar dacă parcăm neregulamentar: să lăsăm bilete cu numărul de telefon la care putem fi contactaţi, în cazul în care am blocat pe cineva. Cred că e un mic, foarte mic pas spre evoluţie în traficul românesc prea aglomerat şi stresant.