Boala noului mileniu

Să o luăm de la cap. Nu stai doar ziua, la serviciu, cu ochii în
monitorul care arde încet dar sigur retina. Acasă te propteşti în
faţa lui până târziu după miezul nopţii. În timpul ăsta alţii ies
în oraş şi îşi croiesc o identitate, o cultură generală, un cerc de
prieteni, îşi întâlnesc pentru prima dată iubita sau iubitul. Te
afunzi în idioţenie pentru că mintea îţi oboseşte aproape
iremediabil. După două săptămâni în care mergi la culcare după ora
două dimineaţa, indiferent cât de bine vei dormi, encefalograma va
arăta ca a unui dezechilibrat mintal. Orice oră nedormită după
miezul nopţii se adună într-o datorie pe care o vei duce cu tine
tot restul vieţii.

Sedentarismul te va omorî însă mai repede. Doi bărbaţi români
din trei mor înainte de vreme de inimă. Adică de sute de ori mai
mulţi decât cei ucişi în accidente rutiere, de avion, de muncă sau
înec la un loc. Nu la fel de spectaculos ce-i drept. Te vei duce în
pământ până la 60 de ani sau mai repede fără să apuci să îţi
cunoşti nepoţii şi să te plimbi cu ei prin parc. Iar pentru asta nu
mai este de vină sărăcia.

Lenea este boala noului mileniu. Mie mi-a luat patru ani să
revin la o siluetă decentă după ce am ajuns în Bucureşti. Nu că
munca de teren ar însemna sedentarism, însă combinaţia dintre
stres, mâncat prost şi somn aiurea m-au dus de la 78 la 95 de
kilograme. Anul trecut, cu două săptămâni înainte de Crăciun am
făcut şi o gastrită. Mă pregăteam de primul chintal, un ulcer şi o
cădere psihică şi încă nu împlinisem 28 de ani. Pe patul din
urgenţă, laolaltă cu un drogat în sevraj, un tip făcut franjrui cu
ATV-ul şi o pensionară decompensată mi-am văzut viitorul în
versiunea lui cea mai neagră.

Dacă te recunoşti în povestea mea, înseamnă că trebuie să te
tragi singur de umeri înainte de a cădea de pe marginea
prăpastiei.

Dacă exlcudem ţigările şi alcoolul despre care ştii destul,
primul pas este să înjumătăţeşti Snickers-urile şi Cola. Cea mai
veche bucătărie din lume, cea chinezească, nu are deserturi dulci.
Ei o ştiu de mii de ani. Orice sursă de zahăr – ciocolată, sucuri
(inclusiv multe naturale) sau prăjituri forţează pancreasul până la
diabet. Ai o şansă din patru să faci şi tu.

Cola este bomba secolului. Cofeina te agită, zahărul îţi pune
capac. Nimic natural în sticlă.

Mergi pe jos măcar un pic mai mult. 3 kilometri pe zi este uşor
şi suficient, chiar ideal. Nu trebuie să parchezi în uşa
restaurantului, cinematografului sau pe trecerea de pietoni. Scapi
de amendă sau zgârieturi şi inima ta apucă să bată puţin mai tare.
Iar asta nu e rău deloc, pentru că altfel o să îţi dai duhul
într-un an sau doi când va trebui să fugi din bloc pe motiv de
cutremur. Până atunci exersează şi fuga pe scări. Cel mai bun
fitness.

Pe mine m-a motivat femeia pe care urmează să o iau de soţie. Nu
mi-a reproşat şi nu m-a privit niciodată ca pe un porc, însă m-am
simţit penibil în faţa ei cu pantaloni mărimea 36-38 şi cămăşi XL.
Iar asta trebuia să se schimbe. Cum nu sunt capabil să fac foamea,
m-am apucat de mişcare. Mi-am luat stepper şi am dat aşa câteva
kilograme. În paralel am scos aproape de tot pâinea şi dulciurile,
am spus adio fast-food. De ţigări şi alcool nu era oricum cazul. Am
mai făcut şi o cură cu plante însă pe la 84 de kilograme am ajuns
la cuvintele prietenului George Ciocodeică. Adică m-am întors la
sală.

După şapte ani în care m-am minţit că mă voi reapuca luna
viitoare şi îmi tot aminteam duios-mincinos de vremurile când nu
mi-era ruşine cu un tricou mai mulat, m-am încumetat. Deja alerg,
trag de fiare, fac spinning. Am strâns încă o gaură la curea, iar
cămăşile nu mai au defect de burtă. Am schimbat toată garderoba în
ultimul an şi am dat totul de pomană ca să nu mai am cu ce mă
îmbrăca dacă mă îngraş din nou.

Mă simt mai bine în pielea mea pentru că nu îmi mai este ruşine,
iar de aici reîncepe totul. Ceilalţi mă privesc cu mai mult respect
sau cel puţin aşa mi se pare. Mă trezesc mai nou de pe la 7.30 ca
să ajung la antrenament, pentru că seara este pentru acasă şi
oricum aş fi legumă. Aşa am descoperit că nu trebuie să aştept
vârsta de 60 de ani ca să văd dacă voi trăi mai mult. Simplul fapt
că închid laptopul şi mă pun în pat până la miezul nopţii mă lasă
să trăiesc zile mai lungi cu cel puţin două ore. De înmulţit cu cel
puţin 300 de zile pe an înseamnă încă cel puţin o lună de viaţă
activă.

Aşa că nu mai da vina pe poluare, lipsa de timp sau de bani.
Lungeşte-ţi viaţa pentru că altceva oricum nu ai cu adevărat.